„Gubernanților români..." - Să se gândească mai întâi să se dobândească binele și fericirea cea de obște a neamului, nu fieștecare să umble după cum patima și pofta sa îl poartă".
Samuil Micu (1745-1806), lingvist și istoric iluminist român, teolog greco-catolic, filolog, lexicograf, filosof, reprezentant al Școlii Ardelene. A fost nepotul episcopului unit cu Roma, Inocențiu Micu. A învățat la Gimnaziul de la Blaj, după care a intrat în Ordinul bazilian, călugărindu-se sub numele de Samuil. A continuat Seminarul pentru călugări înființat de episcopul Blajului, Petru Pavel Aron. În anul 1765 a fost trimis la Viena pentru a studia Filosofia și Teologia, unde va și ajunge „prefect de studii" în Seminarul Sancta Barbara. S-a dedicat în întregime studiilor teologice, istorice, lingvistice și traducerilor și spre sfârșitul vieții devine cenzor al cărților românești care apăreau la Tipografia Universității din Buda (1804-1806). A redactat o serie de lucrări cu caracter istoric și lingvistic, prin care urmărea să informeze pe învățații străini despre originea limbii române. A tradus din Sfinții Părinți răsăriteni, a dat o nouă traducere Bibliei în 1795. A fost unul din apărătorii vechilor rânduieli și tradiții răsăritene în cadrul Bisericii Unite cu Roma, ridicându-se împotriva încercărilor de centralizare ale episcopului Ioan Bob. Are o serie de lucrări - memorii, lucrări de filosofie, lucrări filologico-istorice, traduceri din Sfinții Părinți.
***
„Dacii sunt primii strămoși ai românilor". Din punct de vedere etnografic, „dacii" par să se confunde cu „geții", dar au aceeași origine, aceeași limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă. (Les origines de l'histoire Roumaine).
Abdolonyme Honore Ubicini (1818-1884), publicist, istoric, jurnalist francez, membru onorific al Academiei Române. După studiile primare și liceale din orașul natal-Issoudin, devine în 1839 profesor de retorică la Joigny. Ulterior a făcut călătorii lungi prin Italia, Grecia și Imperiul Otoman. La București a luat parte la Revoluția din 1848. A plecat apoi la Constantinopol, iar ceva mai târziu, în Franța. Aici a publicat mai multe studii despre Imperiul Otoman și Principatele Dunărene. A fondat mai multe reviste în care, de obicei, a adoptat un stil pro românesc.
***
„Regele Burebista" a fost cel dintâi și cel mai mare dintre regii stăpânitori ai Traciei. Despre el găsim o informație precisă în „Inscripția lui Acornion da la Dionysopolis": „În tinerețea sa, pe când era rege, Burebista (82 î.Hr.-44 î.Hr), cel dintâi și cel mai mare dintre regii stăpânitori asupra Traciei, și obținând de la acesta stăpânirea peste întreg ținutul de dincolo de Potamos și peste împrejurimi, Acornion face foarte multe lucruri bune patriei sale, spunând și dându-i totdeauna regelui Burebista cele mai bune sfaturi și câștigând prin vorbele sale bunăvoința regelui pentru orașul său".
Acornion, a fost un cetățean important al coloniei grecești ionice din Dionysopolis (astăzi orașul Balcic de pe coasta Mării Negre din Bulgaria), ambasador al lui Burebista la Pompei, pentru a discuta despre o alianță împotriva lui Iuliu Cezar, consilierul șef și sfătuitorul regelui Burebista. El este menționat în Decretul din Dionysopolis, scris în jurul anului 48 î. Hr. de către cetățenii polisului. Referințe importante despre Acornion ni le prezintă: Crișan, Ioan Horațiu; Daicoviciu Hadrian; Mihailov Georgi; Oltean Ioan Adina.
***
P.S. „De trei lucruri s-a temut inima mea și de al patrulea s-a înfricoșat: de pâra cetății, de adunarea poporului și de asuprirea mincinoasă; acestea toate sunt mai rele decât moartea" (Iisus Sirah 26, 5-6)
„1001 CUGETĂRI" vol. XII
