Diverse (3)

Bătrânețea

- „Bătrâni cu iarna vieții-n plete;/Și-ncet, în urma tuturor,/Vezi șovăind câte-o bătrână/Cu micul ei nepot de mână." (9 mai 2018-100 de ani de la moartea poetului George Coșbuc);

- „La orice despărțire, murim câte puțin", în vreme ce poetul latin și roman Virgilius (n.70 î.Hr) ne învață să ținem minte că „E o fericire să mori înainte de a începe să-ți dorești moartea".

- Mi-am revăzut și recitit ciornele scrisorilor trimise și netrimise destinatarelor și destinatarilor, în speranța nedeclarată că doar, doar îmi „reîntineresc" gândurile și amintirile uitate. Nu de alta, dar în coșciuge, fi-vom cu toții niște bebeluși uituci, cuminți și tare ascultători.

- „Ghiozdanul cu curele peticit,/De ani și vremi,de timpuriu prăfuit,/Stiloul cu penița ruginită,/Vorbesc de un trecut/De altădată /(…) Așa era demult, cândva/În copilăria mea/(…) Miros și azi uda țărână,/Pe ulița din sat bătrână". (Eleva Dorina Moldovan, din Agnita-Sibiu)

- „Mama mea mamă, dulcea mea mamă,/Ți-aud țipătul mut al tăcerii din glie/Hai, nu te mai scălda atâta în humă/Că s-a dospit aluatul de pită și lichie…" (Ioan Gligor Stopiță,Ghijasa-Sibiu)

Deopotrivă tristeți și bucurii

L-am privit cum zăcea pe patul lui de moarte, sleit de ultimile sale puteri. Numai că de bucuria nesperatei mele revederi, pritenul meu drag părea mai viu ca niciodată. Ca urmare, ia citiți, domniile-voastre, ce mi-a spus el la despărțire: „Ioane, prietene! Când ne va veni rândul, ne vom muta în stelele căzătoare ale cerului, strălucind doar pentru ultima clipă, după care dispărem pentru totdeauna. Și nimeni și nimic nu va mai ști nici de noi și nici de vrerea noastră!"

Numai că mult prea curând venise și ziua ultimei despărțiri. Atunci când, la coborârea trupului său cel tânăr în adâncul pământului greoi și lutos al tristului și tăcutului cimitir de pe „Dealul vechilor cruci", femeile jeleau ascunzându-și lacrimile fierbinți în colțul broboadelor cernite, în vreme ce bărbații plângeau cu frunțile plecate! Aflasem, astfel, ceea ce știam demult de tot: că în scurta și rodnica lui viață, pritenul meu a fost Om de mare și aleasă Omenie! Adică: un simpatic oltean, convertit la ardelenisme, purtător cu cinste a unui nume cu renume. Acela de Iulian și de Preda. Sătean deosebit de respectat al Rușciorului Șurei Mici, din preajma Ocnei Sibiului. Omul fără timp și odihnă în a-și fi făcut o profesie de credință din a-i ocroti, sfătui și ajuta pe țiganii-romi din toate așezările sibiene. Asumându-și și greaua povară de a-i lămuri și ajuta pe copiii acestora să învețe în școlile înalte ale Sibiului, astfel încât câțiva dintre ei au devenit primari cu studii de învățători-pedagogi, profesori, judecători, avocați, notari, ingineri, medici, polițiști și jardarmi. Ba mai mult, din inițiativa mult regretatului meu prieten, la intrarea din josul vetrei comunei Nocrich, se află în pragul inaugurării un întreg cartier de locuințe confortabile destinate famililor nevoiașe ale țiganilor-romi, inclusiv o grădiniță-școală cu cantină, având programul prelungit și costurile sociale gratuite.

Minunea de a fi

O dulce și sfântă rugăciune de dragoste, desprinsă din scrierile profesoarei-doctor de Limba și Literatura Română, Maria Pănăzan Lorinczi, de la Liceul Teoretic „August Treboniu Laurean" din orașul meu natal, Agnita-Sibiu: „Dacă Tu nu m-ai fi iubit, eu n-aș fi venit în Lumină și n-aș fi trăit

ca o stea călătoare pe cerul înstelat, călătoare spre dragoste…Dacă Tu nu m-ai fi iubit, eu n-aș fi astăzi chip senin, fericită de-a trăi iubirea-ți și n-aș fi înfrânt atâta suferință și durere ca să ajung la Tine iubire…Dacă Tu nu m-ai fi iubit, gândurile Tale n-ar fi fost ca și-ale mele, iar dragostea Ta aș fi pierdut-o prin cenușa cernită de cerul aprins de-apocalips…Dar Tu m-ai iubit, Tu ești în mine dragoste și frumusețe și gânduri și minune… Mă minunez în fața minunii de a te fi întâlnit în lumea asta, pentru că Tu m-ai iubit".

Lasă un comentariu