Două filme impresionante despre viața intimă a femeilor

Distribuie pe:

„Deasupra lavoarului", povestea unui mic salon de coafură din Haifa, Israel, unde femeile din comunitățile arăbești și evreiești își împărtășesc diferențele și își povestesc opiniile despre politică, istorie și iubire, și „În spatele ușilor închise", un film emoționant despre victimele violenței domestice, sunt programate în acest weekend la Cinema Arta din Târgu-Mureș, în cadrul proiectului BRITISH DOCUMENTARY, ed. a VII-a la Tg.-Mureș.

Seria de documentare continuă săptămâna viitoare cu povestea lui Kisilu („Mulțumesc pentru ploaie"), un fermier kenyan, pe care îl vedem transformându-se dintr-un simplu tată într-un lider comunitar și, în final, într-un activist pe scena mondială în probleme de țin de schimbările climatice și cu „Attenborough și Dinozaurul gigantic", o anchetă medico-legală despre ceea ce pare a fi cel mai mare animal terestru cunoscut vreodată.

A șaptea ediție a British Documentary la Târgu-Mureș se desfășoară în perioada mai-iunie la Cinema Arta. Mai multe detalii, aici https://k-arte.ro/2018/05/british-documentary-la-targu-mures-26-mai-17-iunie/

Facebook event: https://www.facebook.com/events/1232896760146887/

Lasă un comentariu