Stimați cititori, „panorama" prin care s-a pricinuit Transilvaniei „mai multă pagubă decât folos" (Odon Molnassy) este greu de cuprins în cuvinte! Totuși, voi încerca să vă reîmprospătez memoria cu câteva repere, sumare și comparative, ca să înțelegem cum a fost și cum este astăzi relația dintre maghiari și români:
• ne-au impus ca limbă oficială limba maghiară (1879, legea Trefort);
• ne-au furat numele prin maghiarizare (1881, legea maghiarizării numelor! S. Telekeș considera că „botezul" național este mai important decât cel religios!);
• ne-au obstrucționat și diminuat reprezentarea politică în Dietă și în Parlamentul Ungariei (în 1910, aveam doar 5 români în Parlamentul de la Budapesta);
• ne-au interzis organizarea vieții politice (1894);
• ne-au suprimat 350 de școli primare (legile lui Aponyi, contele despre care scriitorul rus Lev Tolstoi spunea că în Ungaria acesta nu recunoaște nemaghiarilor nici măcar calitatea de oameni!);
• ne-au pus la „indexul" discriminării etnice (1868, legea minorităților);
• ne-au judecat și condamnat conducătorii politici (1892-1894, memorandiștii);
• ne-au exclus de la vot (legea electorală, din 1874, este considerată de prof.univ.maghiar B. Gustav ca fiind o lege „cu tradiție feudală");
• ne-au schimbat denumirile localităților (legea din 1891);
• ne-au respins orice cerere națională, sub pretextul că se săvârșea un „atentat la ordinea de stat";
• ne-au maghiarizat grădinițele (1912) și învățământul primar (1907);
• ne-au îngrădit, prin arestarea și condamnarea la închisoare a ziariștilor, libertatea de exprimare;
• ne-au impus pe V. Mangra ca mitropolit al Bisericii ortodoxe Române (cei 3 milioane de români din Ungaria dispuneau doar de 4 licee și 1 gimnaziu, susține B.O.R.);
• ne-au interzis să avem vreun reprezentant în funcții importante (Kalnoky);
• ne-au falsificat statisticile demografice (referendumuri);
• ne-au confiscat însemnele naționale etc.
La aceste anomalii au reacționat, străini și români, din cele mai diverse medii. Dintre străini aș aminti pe premierul britanic L.George („imperiile europene erau un conglomerat nebunesc de astfel de posesiuni nenaturale și silnice ... Românii erau dominați cu nesiguranță de austrieci și maghiarii din imperiul hodorogit"), ziarul german N.P. Zeitung („ungurii sunt astăzi poporul cel mai urât din Europa occidentală", 6 mai 1894), ziarul L´ Independence Belge („Sunt tratați (românii - n.a.) ca paria de rasa stăpânitoare a maghiarilor ... Vechile privilegii pe care le aveau românii au fost confiscate, ziarele suprimate, ziariștii lor băgați la închisoare, iar învățătorilor și preoților li s-a făcut viața cum nu se poate mai mizerabilă", poetul ungur Ady Endre („Am învățat... că este patriotic să înjuri germani, sârbi, români, slovaci? Așa să fie? Dacă este așa, eu declar solemn că nu sunt patriot" - Nagyvarodi Naplo, 16 iunie 1903) etc.
Românii asupriți, sfidând riscurile de a fi acuzați că săvârșesc un „atentat contra statului ungar", au adus la cunoștința Vienei, Budapestei și opiniei publice nedreptățile pricinuite de dualismul austro-ungar. Au dat „tonul" cele mai strălucite minți românești, grupate în jurul Partidului Național Român, Astrei, ziarelor, instituțiilor de învățământ etc. Ungaria a fost acuzată că nu a respectat autonomia Transilvaniei (1868, Pronunciament), nu a acordat drepturi egale națiunii române (1861, la Alba Iulia), nu a acceptat niciun român în funcțiile din capitala Ungariei (1863, la Sibiu), nu a făcut altceva decât să exploateze națiunea română în perioada dualistă (o delegație de 300 de protestatari români a mers în 1892 în zadar, la Viena, care a „pasat" problema - și mai în zadar - Budapestei) etc.
Rezultatul? Guvernul Ungariei a respins documentul și i-a condamnat pe liderii mișcării memorandiste la închisoare! Procesul s-a desfășurat la Cluj, în 1894, în același an în care autoritățile maghiare au și emis Ordinul 321 privind dizolvarea P.N.R. și intentarea de procese. Până la urmă, presiunile la nivel înalt au condus la eliberarea memorandiștilor, dar mărețele cuvinte rostite de Ioan Rațiu (președintele P.N.R), în procesul din 1894 de la Cluj, vor răzbate peste veacuri: „Exclusivismul de rasă a declarat război de exterminare limbii și naționalităților noastre (...) Nu putem decât să acuzăm în fața lumii civilizate sistemul asupritor, care tinde să ne răpească ceea ce un popor are mai scump: legea și limba! De aceea nu mai suntem aici acuzați, suntem acuzatori"...
(Va urma)
