România – 100 - În America pentru Unirea Transilvaniei cu România (II)

Unele aspecte privind emigrarea românilor din Transilvania în Statele Unite ale Americii la 1907 și 1911 (II)

După ce mulți dintre cei emigrați se reîntorceau treptat acasă, aceștia vor fi priviți de către autorități ca fiind cei mai nesupuși și recalcitranți cetățeni, calificați adesea drept cei mai activi „agitatori" în problema națională.

Este un bun exemplu reîntoarcerea fiului lui Vasile Lucaciu, Epaminonda, în 1909, pentru scurt timp, în Transilvania, ocazie cu care acesta ține o conferință la Societatea „Petru Maior" a studenților români de la Budapesta, cărora le transmite aceeași imagine despre America, asemănătoare celei prezentate de G. Barițiu. Epaminonda Lucaciu spunea: „Baza pe care s-a dezvoltat și se dezvoltă Statele Unite este libertatea cea mai mare. Cea mai sfântă și intactă comoară e libertatea - pe orice teren. Omul e creat egal și are drepturi inalienabile și ținta sa e „desfășurarea vieții în libertate și în urmărirea fericirii". Dacă guvernul încalcă aceste drepturi „popoarele au dreptul de a-l înlătura și de a institui un nou guvern".

Am stăruit asupra cauzelor politice ale emigrării, considerând că în trecutul nu prea îndepărtat au fost aproape trecute cu vederea, dacă nu chiar ignorate cu totul.

În fine, forțarea maghiarizării și lipsa votului universal în Ungaria împiedicau reprezentarea autentică în parlament (dietă) din punct de vedere etnic. Intelectualii români, dacă ar fi dorit să-și expună liberi ideile în această direcție, se trezeau cu procese, cu concedieri din funcțiile de stat, cu închisoare, ceea ce îi determina și pe ei a lua drumul pribegiei. Sunt situații reale și frecvente, constatate de cei mai mulți dintre aceia care au studiat fenomenul emigrării. O subliniază chiar cei emigrați. Iată ce declară N. C. Zamfirescu în ziarul America: „... mulți dintre noi nu venim aici, în țări străine, de florile-mărului, ci din pricina asupririlor ungurești, din cauză că mulți ne înăbușim în atmosfera infectată a cârmuirii ungurești în fruntea căreia sunt atâția trântori, cari după ce jefuiesc poporul cum le vine mai bine, mai introduc atâtea legi ale căror paragrafe se lovesc cuvânt de cuvânt de interesele noastre naționale".

Anul 1907 are pentru emigranți, în general, dar, mai ales, pentru cei români din Transilvania și Ungaria, o coloratură specială, făcând să atragă asupra acestui fenomen un interes mai deosebit atât din partea guvernului, cât și din partea presei. Motivul îl constituie izbucnirea răscoalelor țărănești în vecina Românie, căci, se recunoaște oficial la Budapesta, stările din România „ușor pot trece peste granițele noastre". Guvernul era conștient că emigrările constituiau o supapă și că tocmai creșterea în amploare a acestora a ferit Ungaria de o răscoală asemănătoare cu cea din România.

Ziarul Lupta, cel mai preocupat de acest aspect, ne oferă o scurtă statistică globală a emigrărilor, din păcate, fără a preciza naționalitatea emigranților. Nu o făceau nici statisticile americane. Și ele notau doar atât: „cetățean austro-ungar". Se pare, totuși, că din multitudinea de naționalități ce părăseau Ungaria, comparativ, nivelul cel mai scăzut numericește îl dețineau românii.

Statistica oferită de Lupta menționează un număr de 864.556 emigranți pentru întreaga Ungarie între 1897-1909:

1897       14.310

1898       22.956

1899       43.394

1900       54.767

1901       71.474

1902       91.762

1903       119.944

1904       97.340

1905       170.430

1906       178.170

Analizați pe grupe de vârstă, doar cei emigrați în 1906 au fost:

- tineri de 20 de ani 37.882

- tineri între 20-29 ani 50.355

- tineri între 30-39 ani 36.175

- tineri între 40-49 ani 17.407

- peste 50 ani 3.538

Total 145.367 (32.803 - vârstă nedeclarată)

O imagine parțială a numărului de români emigrați ne-o putem face totuși din consultarea altor câtorva surse; astfel, într-o singură săptămână a lunii iunie 1907 au sosit în S.U.A. 5.909 emigranți din Ungaria, și anume: 3.038 slovaci, 1.136 unguri, 785 croați, 614 germani și 322 români. Se pare că acest eșantion respectă procentual chiar ordinea în frecvență a emigrărilor din punct de vedere etnic.

Avem apoi date ale Camerei de Comerț și Industrie din Brașov pe 1906 (cuprinzând comitatele Brașov, Făgăraș, Sibiu și Târnava Mare), care indică 9.099 persoane emigrate, față de 8.725 în anul 1905.

Și Telegraful român înregistrează cu îngrijorare că: „Se duc omenii cu miile la America și din Banat", considerat odinioară Canaanul țării. Din cele trei comitate ale sale - Caraș-Severin, Timiș și Torontal - au emigrat, în 1906, 23.000 de persoane.

Dintr-un singur comitat (tot cu majoritate copleșitoare românească, circa 80%), Solnoc-Dăbâca, în 1906, se înregistrează 1.947 persoane emigrate, iar în luna iulie a anului 1907, 194 de persoane.

Dând datele preliminare pe 1907 (primele 9 luni), fără Croația și Slovacia, Tribuna înregistra 103.317 cetățeni maghiari emigrați și comenta cu amărăciune: în Ungaria nu mai rămân decât renegații, evreii și bugetivorii.

(va urma)

Lasă un comentariu