PERSOANELE CARE NU CONSUMĂ ALCOOL DELOC LIPSESC MAI DES DE LA SERVICIU

Distribuie pe:

Cercetătorii britanici de la Școala de Economie din Londra, citați de descopera.ro, susțin că persoanele care nu consumă deloc băuturi alcoolice sunt mai predispuse să se îmbolnăvească decât cei ce consumă alcool în cantități moderate.

„În studiul nostru, am analizat relația dintre consumul de alcool și lipsa de la locul de muncă, descoperind că rata de îmbolnăvire este mult mai mare în cazul persoanelor ce nu consumă deloc alcool sau consumă alcool cantități mari.

Astfel, am descoperit că majoritatea efectelor semnificative ale alcoolului asupra organismului sunt resimțite la nivelul sănătății mintale. Persoanele ce evită alcoolul complet au cu 50% mai multe șanse să lipsească de la locul de muncă din cauza afecțiunilor mintale. Persoanele ce lipsesc mai mult de la locul de muncă din cauza anumitor boli s-ar putea să nu consume alcool din cauza afecțiunilor sau a medicației pe care și-o administrează.

Riscul scăzut de absenteism era prezent la persoanele ce consumau aproximativ 14 unități de alcool (o unitate este egală cu 12 grame de alcool pur) săptămânal. De asemenea, consumul crescut de alcool a fost asociat cu o rată crescută a absenței de la locul de muncă.

Datele utilizate în cadrul studiului fac parte dintr-o bază în care au fost chestionate 47.520 de persoane, din trei țări (Marea Britanie, Franța și Finlanda), timp de 20 de ani.

O altă concluzie a studiului este faptul că femeile care au studii superioare consumă mai mult alcool decât cele mai slab instruite. Reprezentantele sexului frumos posesoare de diplome par să fie de două ori mai predispuse la consum zilnic de băuturi alcoolice și, de asemenea, mai deschise în a-și mărturisi dependența în acest sens.

O corelare similară între nivelul studiilor și consumul de licori bahice s-a constatat și în cazul bărbaților, dar la un nivel mai scăzut. Nivelul consumului de alcool în rândul femeilor poate fi prezis chiar și numai din notele obținute de acestea la testele școlare susținute la vârsta de șapte ani. Astfel, femeile ale căror calificative erau medii și mari în școală prezintă o probabilitate de până la 2,1 ori mai mare de a începe să bea zilnic la maturitate.

Această situație poate fi explicată prin faptul că femeile mai educate tind să aibă copii mai târziu, amânând asumarea responsabilității parentale. De asemenea, pot avea vieți sociale mai active sau să lucreze în medii dominate de bărbați, cu o toleranță ridicată pentru consumul de alcool. În plus, este posibil să fi crescut în familii din clasa de mijlocie, unde și-au putut observa părinții bând regulat.

Pe de altă parte, aportul substanțial al efectului educațional s-ar putea datora și faptului că femeile mai bine pregătite au mai multe oportunități și tind să ducă stiluri de viață care înlesnesc expunerea la circumstanțe ce favorizează consumul de alcool", explică specialiștii britanici

Lasă un comentariu