Presa românească îi ținea conștiincios la curent pe românii din Transilvania cu problema emigrărilor, problemă ce începuse să neliniștească serios și autoritățile de la Budapesta. Dr. Hegedüs Loránt dezbătuse minuțios problema în Pester Llyod, dar tot el era nemulțumit că remediile recomandate personal nu au fost urmate. Constată că în 1905 numărul emigranților l-a întrecut pe cel al nou-născuților cu 40.000. Dacă în 1904 scăzuseră emigrările din Ungaria, faptul se datora împrejurărilor defavorabile din America. Tot atunci și-a început activitatea societatea de navigație „Cunard Line" și, în anul următor, 1905, numărul emigranților a crescut cu peste 100.000. Hegedüs vede răul emigrărilor în totalitatea mizeriilor economiei și administrației Ungariei. Remediul ar consta în promovarea industriei și, în paralel, într-o acțiune socială, în construirea de case pentru muncitori și în premierea notarilor comunali care vor reduce cât mai mult emigrările, pe plan local. Era clar că stoparea desăvârșită a emigrărilor nu era posibilă, acestea constituind un curent natural în istoria universală.
În aprilie 1907 luase ființă, la Budapesta, „o comisie de emigrare" care să meargă în Statele Unite și să studieze problema emigrărilor la fața locului. În iunie are loc o anchetă inițiată de societatea industriașilor și condusă de dr. Fr. Chorin, care aduce completări problemei emigrării sau „comerțului cu oameni", cum era denumit, în epocă, fenomenul. Ancheta stabilea unele din cauzele principale ale emigrării ca fiind: 1) nemulțumirea generală; 2) impozitele grele; 3) lipsa de pământ; 4) aparatul polițienesc ce domină în administrație; 5) scăderea sentimentului moral; 6) scăderea dragostei de neam și de patrie; 7) plata slabă a muncitorilor; 8) marea proprietate funciară; 9) proasta administrație.
Tot în Drapelul, editorialul, scris probabil de Valeriu Braniște, comentând lucrările anchetei de la Budapesta în problema parilor, constată că, din păcate, nu a luat o poziție hotărâtă împotriva adevăratelor cauze ale acestui fenomen. Au fost voci, arată V. Braniște, care au cerut oprirea forțată a emigrărilor. S-au și luat deja măsuri a se îngreuna eliberarea pașapoartelor și, totuși, se constata pe zi ce trece sporirea emigrărilor. Și Valeriu Braniște ține să-și spună părerea în această problemă. O face, evident, din punct vedere românesc: „Cum să nu ia proporții înspăimântătoare migrarea, când se pun noi și noi sarcini pe umerii poporului fără deosebire de naționalitate și partid politic, când guvernele, în loc să grijească de emanciparea economică a cetățenilor și de ușurarea sarcinilor insuportabile, fac legi numai în favorul celor bogați și puternici și îmbată lumea cu himere șoviniste, cu limba de comandă maghiară (în armată, n.n.), cu maghiarizarea naționalităților, cu fraze patriotice sforăitoare, în timp ce poporul se luptă cu mizeria în țara sa binecuvântată cu toate bunătățile pământului?!"
Din punctul de vedere al fruntașilor naționali, plecarea peste ocean a românilor din Transilvania, părăsirea vetrei strămoșești, era, desigur, extrem de dureroasă, deoarece, evident, slăbea mișcarea națională.
Deși numărul românilor care plecau nu era cel mai mare, ci dimpotrivă, Braniște nota, totuși: „Pe noi ne doare inima mai ales când vedem numărul mare al românilor care emigrează la America și dintre care puțini sunt care se mai reîntorc. Și pentru împiedicarea acestui rău nu e destul să dăm sfaturi poporului, îndemnându-l să nu-și părăsească vatra strămoșească, ci trebuie să lucrăm cu toate puterile noastre pentru delăturarea cauzelor emigrării oamenilor noștri peste ocean. Oricât s-ar simți de slabi conducătorii firești ai poporului român, au totuși destule mijloace pentru a reduce la minim numărul emigranților români care își iau lumea în cap".
Atât românii, cât și maghiarii, în presa vremii, puneau o mare parte din vina intensificării emigrărilor și pe seama agenților de emigrare care cutreierau comunele și „momeau pe locuitori să emigreze în America, descriindu-le în culori vii viața fericită ce vor duce-o în Lumea Nouă". Un astfel de agent risca o amendă de câteva sute de coroane și câteva săptămâni de închisoare.
Emigranții români erau și mai afectați de asemenea agenți, deoarece aceștia, profitând de nivelul scăzut de informare al țăranilor români privind emigrarea, le percepeau sume sensibil mai mari pentru biletele de tren, până la portul din care urmau să se îmbarce; astfel, spre Fiume, un român plătea 18 coroane pe un bilet de clasa a III-a, în loc de 10 coroane cât costa în realitate. Se făcea apel la preoți și învățători ca să-i îndrume corect pe sătenii ce hotărau să se desțăreze.
Paralel cu urmărirea și pedepsirea agenților, s-au luat măsuri și de urmărire și de condamnare a ziarelor care publicau anunțurile agenților și societăților de navigație din străinătate.
Așadar, „țapii ispășitori" ai acestui fenomen social se reduceau, în concepția oficialităților, la agenții de emigrare și la societățile de navigație!
Cele din urmă intraseră chiar și în conștiința populară ca, având o mare parte de vină în determinarea emigrărilor. Apar o mulțime de variante ale unor poezii populare în care răspunzătoare pentru emigrare era considerată Societatea de transport transoceanic condusă de bancherul Misler: „Foaie verde lemn uscat/ Cântă cucul din Bănat/ Fire-ai Misler blăstămat/ Mulți voinici ai înșelat".
Cu condamnarea agenților nu se pot înlătura însă cauzele emigrării, susține incisivul ziar Lupta, care oferă, de altfel, și soluția: „E aici nevoie de schimbare de sistem, de acordarea de drepturi și canelor stăpânite de-o mână de oligarhi". Evident, guvernul ungar nu avea de gând să renunțe la sistem, și-așa cum constata ziarul America - „din creierii înfierbântați de șovinismul unguresc" ai lui Iuliu Andrássy au ieșit doar noi constrângeri și șicane care îl vor despoia și mai tare „pe bietul om care trebuie să-și ia lumea în cap ca să nu moară de foame".
Două dintre aceste odioase măsuri au fost: 1) Cei ce solicitau pașaport erau obligați să-și achite înainte impozitele, pentru scutirea serviciului militar pe întreaga perioadă pentru care i se elibera pașaportul și 2) Țăranii care aveau contract cu proprietarii de pământ pentru lucrări agricole puteau fi reținuți chiar dacă aveau pașaportul în mână.
(va urma)
