FILE DE ISTORIE LOCALĂ - Un tot geografic și spiritual - Oroi, Petea, Vaidei și Dileu (I)

Un obiectiv istoric, mai mare sau mai mic, este proiectat în general, pe măsura faptelor și evenimentelor care au determinat ridicarea lui.

Realizarea Troiței (monument) din satul Petea reprezintă visul și lupta seculară împlinită a tuturor românilor din toate timpurile de a se uni într-un singur stat unitar, național și indivizibil - „România Mare" 1918 - de la Nistru până la Tisa, de la Dunăre la Mare, încât, pe cât posibil, toată suflarea românească, să fie cuprinsă în granițele ei firești.

Istoria acestei Troițe (monument), este strâns împletită cu istoria satelor: Oroi, Petea, Vaidei și Dileu care formează un tot geografic, pe undeva, chiar și social, „unic", în Câmpia Transilvană. Aceste patru sate sunt mărginite: la nord - Dealu Bandului, la vest - Dealu Turzii, la sud - Dealu Raput-Bulgărel, la est - Dealu Petii.

Cele patru dealuri, fără culmi întrerupte și fără șei, încastrate între ele, formează un patrulater neregulat, care cuprinde jumătate din suprafața zonei de sud a dealurilor Mădărașului ~ 70-80 km², cu un bazin hidrografic propriu, (micro) depresiunea Petea.

Până prin 1230, intrarea în acest bazin se făcea pe un drum care trecea peste dealul Bandului. Prin anii 1240, acest bazin împădurit a intrat în posesia magistrului Pete, care, pentru a ușura trecerea peste creastă, a tăiat o hulă adâncă de câțiva metri, care a fost readâncită odată cu intrarea acestui bazin în posesia domeniilor împărătesei Maria Tereza. Ultima dată, această hulă a fost adâncită cu 2 m de către protopopul Ioan Roman din Oroi, care a construit drumul de legătură între localitățile Ogra și Band; lucrarea s-a terminat în anul 1936. Drumul modernizat pentru acea perioadă a fost dotat cu șanțuri laterale de scurgere, cu poduri din beton, pentru prima pietruite cu piatră de râu și s-au plantat nuci pe ambele părți, din Ogra și până la Band, pe o lungime de aproximativ 20 de kilometri.

Dealurile Mădărașului sunt așezate în sud-estul Câmpiei Transilvane, acoperite fiind, în trecut, cu codri întunecați, de nepătruns până la începutul Evului Mediu, adăpostind populația din partea estică a Câmpiei Transilvane în vremuri de restriște, ultimul și cel mai numeros val de adăpostiți fiind al armaliștilor, care au luptat în armata curuților, împotriva lobonților imperiali, în bătălia de la Cucerdea de Mureș, în anul 1711.

Rakoczi Francisc II, pierzând bătălia, o parte din armaliști s-au pripășit prin valea ascunsă a pârâului Oroi, în satele Dileu, Vaidei, Petea și Oroi. O parte dintre ei au rămas aici pentru totdeauna, întemeindu-și familii: Oancea, Stan, Istrate, David, Bornamisa, Palagia, Ambrozie, Santa, Bucear, Hodoș, Botoș, Pașca, Lanțoș, Oros și Moldovan.

 

Lasă un comentariu