România – 100 - În America pentru Unirea Transilvaniei cu România (IV)

Unele aspecte privind emigrarea românilor din Transilvania în Statele Unite ale Americii la 1907 și 1911

Un paradox al emigrărilor din Transilvania l-a constituit faptul că Partidul Național Român se afla, în parte, pe aceeași platformă cu guvernul Ungariei în a combate emigrările. Partidul Național Român vedea în emigrare o depopulare etnică a Transilvaniei, o slăbire a elementului majoritar românesc. Guvernul era îngrijorat de slăbirea elementului maghiar din Transilvania, și așa destul de subțire, precum și de pierderea unor brațe valide de muncă și a unui mare număr de ostași potențiali.

Oricum, toată lumea era conștientă, și Alexandru Vaida-Voevod o spunea deschis, că dacă Triestul și Fiume nu ar fi fost atât de aproape și dacă guvernul Tisza nu ar li permis totuși emigrarea unui mare număr de țărani din Ungaria, urmările ar fi fost catastrofale. Alexandru Vaida-Voevod mai sublinia: „Convingerea nu numai a noastră, dar a fiecărui cunoscător de oameni și de împrejurări este că în Ungaria demult ar fi avut loc o răscoală mult mai îngrozitoare decât cea din România."

Ungaria a avut însă miniștri, care „pentru a-și feri poporul de vărsări de sânge" - ce cinică dragoste ministerială (exclamă Al. Vaida-Voevod) - au făcut contract cu „Cunard Line" pentru transportul cetățenilor maghiari în America. Deci, emigrarea din Ungaria și Transilvania a acționat ca o supapă de siguranță a regimului, care, dispunând și de o „armată imensă de jandarmi", a reușit, în condiții de oprimare nemaiîntâlnită în Europa, să-și asigure stabilitatea.

Așadar, era clar, pentru guvernanți și pentru guvernați, că dacă n-ar fi existat în Ungaria o „explozie" a emigrărilor în anii 1905-1907, complexul de probleme economice, sociale și naționale, care se potențau reciproc, ar fi dus categoric, la tulburări mult mai mari decât cele clin România.

Curba emigrării continuă să crească în general, iar în 1911, Telegraful român își asigura cititorii că numărul românilor din Statele Unite ale Americii a ajuns la circa 150.000"

Aceasta în contextul în care, într-o apreciere generală pentru primul deceniu al secolului al XX-lea, numărul emigranților din Ungaria se acredita a fi fost de circa 700.000. Numărul cel mai important dintre aceștia era furnizat de către slovaci, care la acea dată (1911) s-ar fi aflat în Statele Unite într-un număr de 500.000, ceea ce pare, însă, exagerat.

Iarăși, pentru românii din Transilvania, nu avem o statistică specială, precisă; avem doar pentru câțiva ani și cu mari lacune. De exemplu, statistica comisarului american pentru imigrație, pe trei ani, 1906/7-1907/8 și 1908/9, înregistrează ca români din Austro-Ungaria pentru prima perioadă 18.489, pentru a doua 8.791 și pentru ultima, 7.841. Un bilanț evident descrescător. Deși aceștia se adaugă la emigranții români deja existenți în America (unde se aflau proveniți și din România și Bucovina), cifra de 150.000 pare totuși cam mare, chiar dacă adăugăm un pro-cent de 10%, cel al emigrărilor ilegale.

Câteva cifre parțiale pentru emigranții români ne sunt oferite și de un raport al aceleiași Camere de Comerț și Industrie din Brașov, care dădea date și pentru 1907. Acum aflăm că din comitatele Brașov, Făgăraș, Târnava Mare și Sibiu au emigrat în 1911 un total de 5.252 de persoane, dintre care în Statele Unite 3.336. Recordul este deținut de comitatul Sibiu, din care, în 1911, au emigrat un total de 2.052.

Un alt set de date statistice ne este oferit pentru luna ianuarie 1911, privind Ungaria în general, lună în care au emigrat 3.538 de persoane, dintre care 2.968 în Statele Unite; dar ceea ce este interesant e că ni se oferă și cifra celor plecați fără pașaport, indicată ca fiind de 375 de persoane, ceea ce reprezenta, per totalul unei luni, un procent de circa 10%, care trebuie mereu adăugat de aici înainte la cifrele globale ale emigrărilor din Ungaria și Transilvania. Dinamica emigrării devine astfel și mai vie, consti-tuind o serioasă problemă pentru guvern, ea îngrijorând mai mult doar din punctul de vedere, cum am mai arătat, al pierderii etnicilor maghiari, a contribuabililor în general și, mai ales, a potențialilor ostași.

Un grăitor exemplu în acest din urmă caz este statistica recrutării din comitatul slovac Szepes din Ungaria. Conscriși pentru recrutare: 671, prezentați la recrutare: 191, dintre care au fost refuzați 37; deci, un număr de 480 de tineri au ales mai bine calea pribegiei decât să servească într-o armată străină intereselor lor naționale. Situația era similară și pentru români.

O întrebare care se punea mereu în presa românească cu privire la emigranți era aceea, ce însemna a „reuși" în viața de emigrant în America. Răspunsul era realizarea unei sume de minimum 1.000 de dolari, din care, la întoarcerea acasă, puteau să-și cumpere mult visata bucată de pământ, să-și ridice o casă de piatră sau să-și pună pe picioare un modest atelier meșteșugăresc. Cuvântul de ordine care circula între emigranții români era: „Mia și drumul!" acasă, în Transilvania, evident.

Cei mai mulți se întorc cu dorința împlinită după o trudă extenuantă, așa încât, la 1913, Iosif I Șchiopul, fost redactor al Tribunei de la Arad, afirma că cel puțin o treime din pământul cumpărat de românii din Transilvania, în timpul din urmă, s-a făcut cu banii câștigați în America.

(va urma)

 

Lasă un comentariu