Semnarea Tratatului de Pace în urmă cu 98 de ani, pe 4 iunie 1920, la Palatul Marele Trianon de la Versailles, între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial, a însemnat o mare pierdere pentru națiunea maghiară, pentru statul ungar.
Tratatul de Pace de la Trianon cuprinde o notă istorică, potrivit căreia, după Primul Război Mondial, Monarhia Austro-Ungară s-a prăbușit. Ungaria s-a desprins de Austria, iar de Ungaria au fost desprinse popoarele - altele decât cel maghiar - care până atunci au trăit pe teritoriul său. În 1910, aceste popoare au fost în majoritare în Ungaria, în acea perioadă procentul maghiarilor care trăiau pe teritoriul țării fiind doar de 48,1%. În urma semnării Tratatului de Pace, Ungaria a fost nevoită să recunoască statele formate din Monarhia Austro-Ungară. De asemenea, ca stat învins în Primul Război Mondial, Ungaria ar trebuit să recunoască, în urmă cu 98 de ani, greutatea istorică a pierderii, a învingerii sale.
Iată, câteva date concrete: Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, suprafața totală a teritoriului Ungariei era de 325.311 kilometri pătrați, din care, după semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, Ungaria a rămas cu 92.833 de kilometri pătrați, iar dintr-o populație de 18.264.533 de locuitori a rămas cu 7.615.117 de locuitori, restul fiind anexați Cehoslovaciei, României, Regatului Sârbo-Croato-Sloven (Iugoslavia), iar o mică parte Italiei (Fiume) și Austriei (Landul Burgenland).
Datorită forței de care a dat dovadă poporul ungar și ca rezultat al efortului său depus pentru reconstruirea țării, Ungaria nu s-a prăbușit sub povara acestei uriașe pierderi și înfrângeri, ceea ce nu se poate pune pe seama gloriei regimului Horthy, așa cum este propagată neîncetat de politica maghiară extremistă.
Despre regimul lui Horthy din perioada interbelică se poate spune în mod justificat că întreaga sa politică a fost construită pe un revizionism, al cărui scop a fost recuperarea, prin orice mijloace, a teritoriilor pierdute de Ungaria. În scopul promovării programului său revizionist, Miklós Horthy și-a asumat - provocând tragedia întregii națiuni maghiare - încheierea unei alianțe cu Hitler și a intrat în al Doilea Război Mondial, săvârșind cu cruzime deportarea a 600 de mii de evrei în lagărele morții.
Politica de dreapta maghiară, privind Tratatul de Pace de la Trianon, urmează din mai multe puncte de vedere practicile politicii folosite în perioada interbelică. Faptul că azi, în Ungaria, asistăm la o revenire a cultului personalității lui Miklós Horthy - care a primit cu mândrie de la Hitler cea mai înaltă distincție a statului german, Crucea de Fier -, explică faptul că în gândirea opiniei publice este prezentă tot mai puternic durerea națională provocată de Tratatul de la Trianon. Această politică maghiară de extremă dreapta a degenerat într-atât, încât afirmația „Maghiar este numai cel pe care îl doare Trianonul!" a devenit deja un slogan în viața publică. Afirmația lui László Tõkés, potrivit căruia românii trebuie să își ceară scuze maghiarilor din cauza Trianonului, dovedește cel mai clar caracterul absurd al acestui act politic anacronic.
Este evident că nimeni, niciun maghiar de bună credință, pașnic, nu poate să se bucure pentru că din cauza deciziilor greșite luate de conducătorii politici ai poporului maghiar, Ungaria a fost învinsă în ambele războaie mondiale și, în consecință, și-a pierdut gloria istorică a trecutului, a încetat definitiv să mai existe Marea Ungarie pe harta Europei, iar granițele sale sunt așa cum sunt.
Parlamentul Ungariei a hotărât în 2010 ca, în fiecare an, ziua de 4 iunie -, ziua semnării Tratatului de Pace de la Trianon - să fie Ziua Unității Naționale. În această zi națiunea maghiară comemorează evenimentele petrecute atunci. Așa a fost și anul acesta, când Parlamentul de la Budapesta a organizat o ceremonie de comemorare a Tratatului de Pace de la Trianon din 1920.
Discursurile rostite cu acest prilej de liderii Ungariei le-am urmărit și eu cu interes atât prin mass-media din Ungaria, cât și prin cea din România. În zadar am așteptat ca cineva dintre cei care au luat cuvântul să adopte o poziție împotriva acțiunii acestui grup de cercetători ungari, că nici un vorbitor nu a considerat importantă luarea unei poziții în acest sens. Această atitudine dovedește că nici unul dintre vorbitori nu a fost pătruns de spiritualitatea europeană și nu a adat dovadă de un comportament european. De altminteri, grupul „Elan - Trianon 100" a lansat o amplă campanie de strângere a semnăturilor pentru revizuirea Tratatului de Pace de la Trianon de către marile puteri abilitate, mai exact, solicită modificarea, respectiv declararea ilegală a acestui tratat. Cererea, cu semnăturile strânse, urmează să fie depusă la Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Despre această acțiune a grupului de lucru, parlamentarii ungari care au luat cuvântul la ceremonia de comemorare, din 4 iunie a acestui an, nu au vorbit deloc, de unde rezultă că este vorba de o provocare grosolană prin care țările vecine Ungariei - Slovacia, Serbia, Ucraina și România - sunt atacate din spate.
Desigur, niciuna din țările amintite nu exagerează când susține că acțiunea grupului de cercetători ungari „Elan - Trianon 100" reprezintă un pericol. Toată lumea știe că actuala situație și legislația internațională nu creează posibilitatea pentru revizuirea Tratatului de la Trianon.
Această provocare este utilă doar pentru a crea haos la nivel internațional, mai concret, este utilă pentru a răspândi în întreaga Europă argumente istorice false despre Centenarul Marii Uniri. Tocmai din acest motiv ar trebui ca forurile competente din România, în primul rând Guvernul, să depună eforturi și mai mari pentru organizarea unor programe, manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri. Aproape că suntem la jumătatea anului și nu putem susține că au fost organizate multe acțiuni, manifestări și programe culturale la noi în țară și în străinătate. Este, pur și simplu, incredibil în ce situație am ajuns. Există, oare, o explicație acceptabilă din partea Guvernului României pentru această slabă preocupare?
