Atenție, români! Dușmanii Centenarului Marii Uniri nu dorm! TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR"! (XXIII) Răstălmăcirea extremistă a Rezoluției de la Alba-Iulia (1 Decembrie 1918) (I)

Distribuie pe:

„Cei care critică neaplicarea Rezoluției de la 1 Decembrie 1918, „uită" o chestiune esențială, anume, decretarea unirii... de către cei 1.228 de delegați ai tuturor românilor... Or, minoritatea ungară din România, spre deosebire de toate celelalte minorități, nu a recunoscut niciodată, în mod explicit, global și oficial, Unirea cea Mare. De aici se cuvine plecat. Este foarte greu să se invoce nerespectarea unor afirmații, principii, drepturi cuprinse în documentul de la Alba-Iulia, de către urmașii unora dintre aceia care nu au recunoscut esența actului evocat aici. Dar, chiar și așa, principiile în cauză, analizate la rece, corect și obiectiv, se vede că spun orice altceva, decât autonomia, pentru vreo minoritate sau pentru vreun teritoriu locuit de vreo anumită minoritate. Ele sunt invocate uneori în necunoștință de cauză, alteori în mod intenționat (...) Toate aceste prevederi s-au respectat cu destulă strictețe" (Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, academician).

Dacă falsificatorii de astăzi ai istoriei ar avea o viziune de ansamblu, fără de care nu se poate înțelege clipa minunată prin care 1.228 de delegați ai românilor transilvăneni au proclamat, la 1 Decembrie 1918, o Rezoluție de unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu regatul României, atunci, cu multă ușurință, ar înțelege unii că românii Transilvaniei s-au conformat întocmai principiului autodeterminării popoarelor, enunțat de președintele american Wilson, ar lua aminte la efortul delegațiilor românești de a-și face auzită vocea în Europa prin participarea, în spirit wilsonian, la Roma (aprilie 1918) și Paris (octombrie 1918), s-ar gândi mai mult de ce oare Partidul Național Român din Transilvania a proclamat „independența națiunii române" în octombrie 1918 la Oradea (ca astfel și Viena să înțeleagă de ce românii nu au acceptat ideea federalizării Austro-Ungariei, iar oficialii Budapestei să afle din gura lui A.V. Voevod și a C.N.R.C. din Arad că românii au vrut independența și au preluat puterea deplină în Transilvania încă din 12 noiembrie 1918), atunci, cu siguranță, că nu s-ar mai crampona cu atâta obstinație în a reproșa românilor că NU RESPECTĂ UN DOCUMENT (Rezoluția de la 1 Decembrie 1918) PE CARE EI ÎNȘIȘI, MAGHIARII SINGURI, NU ÎL RESPECTĂ, cu toate că aceștia ar trebui să știe prea bine cum, printr-o privire mai largă asupra contextului general, nu este admisibil să calci în picioare voința de unire a majorității locale (decretată de 1.228 de delegați), nici a-i contesta bunele intenții (de a acorda în cap.II o „autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei", o „libertate națională" de manifestare în cap.III, alin.1 etc), toate în conformitate cu voința comunității internaționale și a Conferinței de la Paris din 1919-1920.

Deci, numai cine nu vrea, nu poate să înțeleagă că textul acestei Rezoluții de la 1 Decembrie 1918, existent în original la Muzeul Național al Unirii de la Alba-Iulia, avea să cunoască, după ce a fost citit public de ortodoxul Vasile Goldiș, niște etape superioare de evoluție, căci nu degeaba s-a zbătut „ca un leu" (la Paris) unul dintre principalii ctitori ai României Mari, ortodoxul Ion I.C.Brătianu, făcându-l pe prim-ministrul francez Clemanceau, supranumit „tigrul", să spună că ar fi putut să îl expulzeze din Franța, între 2 jandarmi, deoarece marele nostru patriot nu a vrut în niciun chip să accepte ca marile puteri să aibă un drept de supraveghere asupra regimului aplicat de România, minorităților sale. El avea să plece de la Paris foarte afectat, după ce s-a opus fantastic celor „4 mari", tocmai pentru că nu dorea ca minoritatea din România (printre care și maghiarii) să se „orienteze" spre marile cancelarii mondiale, ci spre București! Or, Ungaria și maghiarii din România de aici s-ar cuveni să plece, dacă vor într-adevăr să înțeleagă ce înseamnă dreptul internațional și coexistența în cadrul unei comunități de state! Să plece de la faptul că România nu a decis de una singură cum să rezolve problema minorității maghiare din Transilvania, că - în esență - conclavul marilor puteri ale lumii a monitorizat (controlat) situația interetnică din Transilvania și s-au făcut garanți ai generozității românești în acordarea drepturilor și libertăților civile, așa cum Ungaria și maghiarii din Transilvania nu au dovedit niciodată, în istorie, față de români, nerămânându-le decât „să-și scoată pălăria" când au văzut că reprezentanții României vor semna Tratatul Minorităților, integrat Tratatului cu Austria și vor legaliza cea mai liberală Constituție din Europa (în 1923)...

 

Lasă un comentariu