STATUL ROMÂN, ÎNTRE DREPT ȘI DEMOCRAȚIE

Distribuie pe:

Plecând de la coordonatele statului român contemporan menționate mai sus, pe fondul unor confuzii și erori în planul evaluării și comunicării politice, dar și al unei culturi politice mai mult decât precare în rândul celor mai mulți politicieni de conjunctură, am considerat ca a fi necesar și oportun, în limitele spațiului redacțional, să analizez acest raport între cele două forme de manifestare ale statului, dincolo de ceea ce se știe în mod empiric, de cele mai multe ori în mod confuz și denaturat. Cu referire la statul de drept, care este mai mult de esență juridică, vizând natura legilor și punerea lor în aplicare în folosul societății, și cu privire la natura acestei forme a statului, răspunsul cel mai simplificat și ușor de reținut s-ar concretiza în faptul că în cadrul acestei forme juridice a statului, acesta este pus în slujba cetățenilor, reprezentând acel instrument politic prin care puterea politică își poate pune în aplicare drepturile pozitive ale statului - reprezentanților puterii, și nu cele coercitive, specifice regimurilor politice totalitare.

Așa cum este și denumit statul de drept, principiul pe care s-a fundamentat acesta este „domnia legii", nu în mod exclusivist și dominator, ci în raport cu interesele sociale și ale cetățenilor, în așa fel ca nimeni să nu fie mai presus de lege. Ca atare, statul de drept apare și se articulează pe raporturile dintre stat și drept - lege, statul fiind subordonat societății civile democratice, și nu invers, cum din păcate se întâmplă în prezent în societatea românească, unde nici pe departe nu domnește legea, ci arbitrariul, voluntarismul, clietelismul politic și autoritarismul exclusivist, sintagma „Republica procurorilor", acordată în mod simbolic și ironic actualei forme de guvernământ a României, fiind mai mult decât sugestivă cu ceea ce înseamnă statul de drept, și care, la noi, a condus la un simulacru a democrației, pe acest fond al disimulării statului de drept, unde beneficiarii drepturilor ar trebui să fie membrii societății și nu unii reprezentanți ai aparatului statului prin privilegiile (salarii și pensii speciale) pe care și le acordă.

Pe acest fond disfuncțional și discriminator al puterii statului, care amplifică inegalitatea și frustrarea socială, au fost posibile și aceste derapaje structurale și ideologice de la principiile statului de drept, astfel că imixtiunea unor organisme - structuri ale statului (vezi DNA și SRI, fiind binecunoscut acel binom prin care acționa statul paralel în dauna societății și indivizilor, care prin personalizarea acestor structuri, le delegitimizează instituțional, afectându-le imaginea și credibilitatea), au creat o imagine falsă a acestui tip de stat, degenerând prin prisma propagandei partizane și demagogice în ceea ce este desemnat prin acest organism ocult, denumit în mod fals stat paralel. Cred că mai corectă și mai adecvată ar fi sintagma de „stat în stat", întrucât sub raport sociologic este vorba de o relație endogenă – din interior, dintre unele organisme și instituții ce aparțin aceluiași establishment (grupul dominant sau elita care deține puterea sau autoritatea într-o societate sau organizație), și nu în mod separat - paralel, din afară, ca puteri disjuncte și opuse. Este incorect să-i acorzi unei instituții ce aparține statului, ca organ represiv, în cazul la care ne referim - DNA, statutul de organism paralel, adică pe lângă - para, paralele nefiind decât obiectivele urmărite, străine statului de drept și democrației reale. Astfel, prin această formă disimulată a puterii statului, creată pe fondul acestor limitări, denaturări și disfuncții ale statului de drept, este desemnată o realitate factologică și nu una juridică, statul paralel nefiind altceva decât un instrument propagandistic denaturat, în prezent, în mod paradoxal, al actualei puteri politice, afectând în esența sa democrația și, în mod evident, democrația și statul democratic.

Dacă statul de drept se bazează pe raportul dintre stat și drept - instituțiile juridice, făcând referință la modul cum sunt puse în aplicare deciziile juridice - legile statutului și în favoarea cui, statul democratic se bazează pe raportul dintre stat și modul de percepere și obiectivare a democrației, astfel că prin natura sa impune, în mod obligatoriu, existența unei reale democrații care să permită existența și funcționarea sa și, implicit, a statului democratic. În același timp, vom putea observa că prima formă menționată presupune și impune, totodată, respectarea dreptului - legilor, în primul rând a Constituției, deci a dreptului constituțional, pe când statul democratic presupune necesitatea respectării principiilor democratice și ale statului de drept, prin intermediul căruia funcționează o societate democratică, și nu o societate anomică (cu legi neaplicate și nerespectate, inclusiv cele ce aparțin dreptului constituțional), atomizată și înstrăinată față de ceea ce înseamnă în mod real statul de drept și statul democratic, cum este societatea românească în prezent, aflată într-o criză generalizată, desolidarizată și entropică sub raport social, politic, economic, juridic, educațional și moral, totul fiind supus acestei degradări și destructurări naționale.

 

Lasă un comentariu