Acești români făceau parte din pătura socială mai înstărită, cu știință de carte și cu relații de întrajutorare cu frații lor de dincolo de Carpați, până la nivel de domnitori. Acest tip de întrajutorare a fost clar, pus în evidență, odată cu nenorocirea care s-a abătut asupra satului Petea, unde, printre altele, a ars biserica în anul 1735. Însuși domnitorul Constantin Mavrocordat, pe cheltuiala sa, a construit biserica de lemn de stejar în zona Câmpulung, adusă în satul Petea cu carele. Biserica a fost montată pe vechiul amplasament al celei care a ars. În interiorul bisericii, pe peretele de sud-est, este zugrăvit portretul Craiului Mavrocordat și al domniței lui, ținând în mâini macheta unei biserici în stil bizantin. Portretul Craiului și al domniței se disting de cele ale sfinților care au pe cap acea aureolă specifică sfinților ortodocși. Craiul și domnița au pe cap coroana domnească. Acest portret este fotografiat prin anii 1980 și este cuprins în lucrarea de doctorat al d-rei Beatris, acum aflat într-o stare de degradare foarte avansată, fără să fie luat de cineva în seamă.
După un secol și ceva, în urma calamităților naturale din anii 1866-1868 care s-au abătut asupra satului Petea, prin mijlocirea protopopului Partenie Trâmbițaș, însuși Prea Sfinția Sa Andrei, baron de Șaguna, a dat un substanțial ajutor material și uman în persoana învățătorului Vasilie, care a pus baza unui învățământ mai temeinic decât cel din satele vecine. Acest învățător (uitat) a fost urmat, printre alții, de învățătorul Moldovan, nepot al legendarului pașoptist Ioan Oros din Vidrasău. Învățătorul acesta a fost omul care a pregătit tineretul petean la cea mai mare înălțime pentru evenimentele ce aveau să aibă loc în anul 1919. Dintre discipolii acestor doi învățători s-au remarcat într-un mod deosebit frații Vasile, Teodor și Traian Chirilean, Vasile Chirilean, student fiind la Cluj, fost coleg de facultate cu discipolii unui alt învățător (uitat), Gavril Aluașin, din comuna Bolta, județul Sălagiu.
Acești tineri își petreceau duminicile și vacanțele în satele din jurul Clujului, ajutând preoții și învățătorii la culturalizarea localnicilor (Vasile a murit în timpul studenției).
Teodor Chirilean a fost un timp institutor în familia preotului Hațeganu din Cojocna-Cluj. Copiii acestui preot au contribuit din plin la evenimentele ce aveau să aibă loc la 1918 și ultima dată la evenimentele din anul 1946, care au avut loc la căminele studențești din Cluj. Teodor și-a continuat activitatea ca învățător în Bazovici (a murit de tânăr). Fiul lui Teodor Chirilean, Iosif, a fost consilierul personal al președintelui Consiliului de miniștri, Dr. Petru Groza, în probleme de agricultură. Traian Chirilean, student fiind la Budapesta, a fost încorporat în Armata austro-ungară și trimis pe front în calitate de medicinist. Nu știu și nu cunosc împrejurările prin care medicinistul Traian Chirilean a luat legătura cu profesorul Simion Mândrescu și cu membrii Consulatului Român de la Roma, care au format legiunea și regimentul de voluntari români și s-au preocupat de pregătirea lor pentru luptă alături de aliați. Un lucru știu precis de la frații tatălui meu, Ioan și Grigore Chirilean, că fratele lor, Traian, a contribuit la convingerea prizonierilor români din Italia de a se înrola în regimentele române și tot el a însoțit (a condus) unul din aceste trei regimente în țară. Tot de la frații tatălui meu știu că fratele lor, Traian, l-a operat și pansat pe ofițerul Emil Dandea, rănit în luptele purtate cu armata lui Bela Kun.
