Târgumureșeanul Endre Kacso, după meciurile naționalei de futsal U19 de la Chișinău: „Sunt mulțumit de toată lumea"

Distribuie pe:

Naționala de futsal U19 a României a încheiat cu două victorii, din tot atâtea partide, mini-turneul de la Chișinău, acolo unde echipa pregătită de târgumureșeanul Endre Kacso a dat piept cu selecționata similară a Moldovei. Învingători cu 9-1 și 8-3, tinerii internaționali l-au mulțumit pe selecționerul Endre Kacso, cel care a convocat pentru această acțiune cinci jucători noi. „Băieții, și mă refer aici mai ales la debutanți, au fost foarte receptivi. Tot ceea ce am făcut la antrenamente ei au pus în practică. După prima partidă, câștigată clar, 9-1, era de așteptat să avem un recul în cel de-al doilea joc. A fost vorba poate și de o lipsă de concentrare, dar a fost mai ales oboseală, acumulată după un sezon plin pentru cei mai mulți dintre jucători. Cele trei goluri primite au venit în urma unor greșeli individuale", a explicat Endre Kacso. Tehnicianul s-a declarat mulțumit de jocul celor care au debutat cu această ocazie în naționala U19 a României. „În urma Final Eight-ului Campionatului Național am convocat cinci jucători noi la echipa națională. M-au impresionat în aceste două meciuri contra Moldovei portarul Andrei Dinicuță, de asemenea Sergiu Gavrilă și Bogdan Pieptea. Avem un nucleu de 7-8 jucători obișnuiți cu acțiunile naționalei, iar experiența lor i-a ajutat pe ceilalți. Am constatat cu bucurie faptul că un jucător precum Vlăduț Dudău a crescut foarte mult în ultima vreme. Una peste alta, pot spune că sunt mulțumit de toată lumea", a mai spus Kacso. Naționala de futsal U19 a României are deja creionat programul până în primăvara anului viitor. „Urmează o vacanță destul de lungă. Următoarea reunire a lotului va fi în septembrie. Urmează, până la sfârșitul anului, în fiecare lună, câte o acțiune importantă, pentru că trebuie să pregătim debutul în preliminariile Campionatului European, programat în primăvara anului viitor. E foarte importantă atenția pe care Federația Română de Fotbal o acordă naționalei de juniori, al cărei principal scop îl reprezintă descoperirea și creșterea de jucători pentru prima reprezentativă. În septembrie vom juca două meciuri cu Serbia, la Timișoara și în deplasare. În octombrie vom avea un cantonament de o săptămână la Odorheiu Secuiesc. În noiembrie urmează revanșa cu selecționata similară a Moldovei, plus cantonament, iar în decembrie sperăm să ajungem la un turneu în Portugalia", a mai dezvăluit Endre Kacso.

Lasă un comentariu