Poetul Răzvan Ducan a fost la Botoșani, la manifestări dedicate lui EMINESCU!

Distribuie pe:

Vineri, 15 iunie 2018, cu ocazia împlinirii a 129 de ani de la moartea „Luceafărului poeziei românești", poetul Răzvan Ducan a fost prezent la Colegiul Național „Mihai Eminescu" din Botoșani, unde a conferențiat despre Mihai Eminescu și a susținut un recital de poezie din lirica proprie, dedicată acestuia. Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Simpozionului Național „Poesis Litera". De asemenea, în zona de festivități de la Botoșani Shopping Center, acesta a susținut un recital de poezie, iar cantautorul Adrian Sărmășan, un recital de muzică folk, tema fiind, desigur, Eminescu. Acțiunea a fost organizată de către Asociația Profesorilor de Limba și Literatura Română Botoșani și Colegiul Național „Mihai Eminescu" Botoșani, care, de altfel, l-au și invitat. S-a vizitat și Memorialul „Mihai Eminescu" de la Ipotești. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul proiectului Festivalul Național de Poezie și Proză „Mihai Eminescu". De asemenea, poetul mureșan a vizitat și locurile eminesciene din Botoșani, având ca și ghid un scriitor local. A vizitat și Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu" din Botoșani, unde a donat cărți proprii și a fost invitat să scrie în Cartea de Onoare.

Lasă un comentariu