Empatia este capacitatea profund umană care face posibilă toate interacțiunile noastre cu ceilalți de acasă, de la școală, de la serviciu și din societate. Empatia este un proces psihic care aparține afectului și percepției prin care o persoană caută să rezoneze psihic cu o altă persoană, astfel că ecoul din sinea sa se identifică cu gândurile și trăirile celuilalt sau celorlalți. Se poate spune că empatia este o identificare a eului propriu cu eul altcuiva. A fi empatic cu altă persoană însemnează a putea fi alături de cel ce trece printr-o suferință, printr-un neajuns, printr-o durere. Fiind prezent și ascultându-l, i se transmit înțelegere și solidaritate și poate speranța că există o viață mai bună în care e loc pentru toți. Empatia te ajută să înțelegi că fiecare persoană are foarte mult în comun cu tine, că suntem programați genetic să ne ajutăm, să ne pese unora de alții. Specialiștii documentează științific că ființele umane au fost create să trăiască bine numai în relație cu alte ființe umane și că iubirea este cel mai puternic mijloc prin care se formează această legătură. Priceperea pentru „conectare" cu alții este vitală pentru supraviețuire. Calitatea empatiei de care beneficiem în primii ani de viață determină în mare măsură sănătatea relațiilor pe care ni le vom construi ulterior.
Priceperea de a-și manifesta empatia este diferită de la om la om. Ea presupune un set de abilități, care nu se dezvoltă de la sine, pe parcursul trecerii timpului, ci se învață. Empatia fiind în cele din urmă o parte din noi, ea trebuie cultivată și gestionată în mod conștient, în mod responsabil. Copilul învață să reacționeze la suferințele altcuiva numai dacă mediul în care se dezvoltă îi permite să învețe empatia, compasiunea, răbdarea, autocontrolul. Părintele care își forțează copilul să aibă numai note de zece la toate materiile, care își bate joc de hainele cu care se îmbracă copilul, de muzica pe care o ascultă, acest părinte perfecționist și autoritar nu este pe aceeași „lungime de undă" cu personalitatea copilului său. În aceste situații, cu siguranță copilul nu va dezvolta în el empatie față de părinții săi, ci frică și ură. Ca urmare, acesta va deveni timid sau excesiv și își va căuta dragostea în alte contexte.
Empatia copiilor se dezvoltă numai dacă nevoile afective ale acestora sunt împlinite și numai în cazul când copilul se poate baza pe părinții săi care îl susțin și-l încurajează să-și comunice emoțiile. Empatia se dezvoltă numai atunci când copiii recunosc emoțiile altora și se pun în pielea acestora, impresionați de cele întâmplate. Dezvoltăm empatia copiilor și prin discutarea unor povestiri, filme, situații de viață, care oferă acestora prilejul de a se pune în locul altora, înțelegând astfel ce cred, ce doresc și mai cu seamă ce simt aceștia.
Astfel, copilul va pricepe că și alții au trebuințe, aspirații, emoții și sensibilități. Copiii au capacitatea să-și acorde în mod natural ajutorul celor aflați în nevoie și să fie empatici cu aceștia. Progresul unui sens al moralității copilului nu trebuie să depindă nici de recompense și nici de pedepse care frânează exprimarea spontană și naturală a comportamentului acestuia.
Întâlnim persoane care socotesc că emoțiile îți strică judecata, te fac ezitant, temător și complexat, motiv pentru care acestea nu ar trebui arătate ori mărturisite. Se argumentează că numai astfel te maturizezi și te formezi pentru a putea lua decizii cât mai rezonabile, pentru a face față lumii în care trăim. Nu împărtășesc această părere și cred cu convingere că trebuie să fii așa precum ești și să nu te temi că emoțiile îți strică rațiunea. Să nu ascundem ceea ce simțim de teama că vom fi judecați, pentru că numai astfel putem transmite către cei din jur empatie, bunătate, solidaritate.
Adesea întâlnim în jurul nostru persoane pline de nervozitate, morocănoase, persoane nepăsătoare cu semenii, cu natura și chiar cu înlăuntrul lor. Întâlnim persoane care sunt tot timpul „foarte ocupați", care nu zâmbesc niciodată, care nu te privesc atunci când li te adresezi, nemaivorbind de cei care le știu pe toate, care au certitudini despre orice și oricând. Ar fi recomandabil să ținem sub control simptomele amintite pe care le găsim din nefericire la unii politicieni, părinți, profesori, rude, vecini etc. pentru a nu-i contamina și pe cei tineri cu cinism, indiferență, plictiseală, lipsă de chef de viață. Există, din fericire, și oameni extraordinari din organizații non-guvernamentale care protejează copiii aflați în dificultate, copii din comunitățile dezavantajate. Aceștia înfăptuiesc tulburătoare gesturi de solidaritate.
Este regretabil și în dezavantajul copilului faptul că nici familia și nici școala nu explică elevilor modul în care funcționează emoțiile, care este rolul lor, cum preluăm emoțiile altora, cum le administrăm și cum le îngrijim. Nu sunt discutate cu tinerii nici problemele legate de autocunoaștere, deși cunoașterea de sine este probabil cel mai important lucru pentru fiecare dintre noi. „Cunoaște-te pe tine însuți" stă scris pe frontonul templului lui Apollo de la Delpphi, îndemn care ar trebui să constituie o povață pentru fiecare dintre noi. Așa după cum înțelegem importanța igienei fizice pentru o viață sănătoasă, la fel ar trebui să înțelegem și să acordăm importanță și unei corecte igiene emoționale, empatia fiind în cele din urmă o parte din noi și în consecință ea trebuie cultivată în mod conștient. Ea ne ferește de o viață solitară și ne ajută să înțelegem nu numai interesele persoanelor individuale, ci și pe aceea a colectivelor de oameni. Cultivarea unor relații empatice, conectarea conștientă cu ceilalți asigură o viață trăită cu sens.
