„Dumnezeu ne permite să fim față în față cu El, dar nu prin enigme. El se apropie de cei care merită și se identifică cu ei, ba chiar se întrupează în ei, astfel că, la rândul lor, ei sălășluiesc cu trup și suflet în El".
Grigore Palama (1296-1359), arhiepiscop de Tasalonic, călugăr la Muntele Athos, scriitor bisericesc, unul din cei mai mari teologi ai ortodoxiei, rămas în istorie datorită implicării sale în apărarea isihasmului, care înseamnă calm și liniște. Datorită acestei implicări, isihasmul mai poartă numele de Palamism. Doctrina elaborată de el are o valoare de sinteză pentru teologia Răsăriteană, dar și implicații filosofice și antropologice profunde. Mama și cele două surori devin și ele călugărițe. Între 1318-1326 se află la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, sub îndrumarea părintelui Nichifor. După moartea acestuia trece pe la Mănăstirea Lavra, iar mai apoi la schitul Glossa, unde de la starețul mănăstirii a învățat meșteșugul rugăciunii. Se preoțește și trăiește, împreună cu 12 călugări, o viață de ascet: timp de cinci zile trăia în munte în post și rugăciune, iar două zile coboară între frați, slujind Sfânta Liturghie. În anul 1347, Părintele Grigore Palama este hirotonit Arhiepiscop la Tesalonicului. După mai multe polemici pe tema isihasmului, Sinodul Bisericii Ortodoxe declară isihasmul drept doctrină oficială, iar în 1386, Grigore Palama este canonizat sfânt. Opera lui este una vastă, cuprinzând lucrări dogmatice, teologice, polemice, și o operă cuprinzând trei trilogii ale isihasmului.
***
„Nu mor decât cei ce se nasc și întrebarea se pune cum e mai bine, să te naști, dar să mori, sau să nu te naști deloc, dar nici să nu mori. Eu zic că e mai bine să te naști; iar în ceea ce privește decizia când urmează să mori, noi cunoaștem puțin din măsurile lui Dumnezeu".
Marin Preda (1922-1980), academician, nuvelist, scriitor, director de editură, comunist deputat în Marea Adunare Națională a României. Viața din armată este descrisă în operele „Delirul" și „Viața ca o pradă". Merge în Vietnam și China într-o excursie care-l impresionează foarte mult, dar îl și inspiră în operele sale. În 1956, primește premiul de Stat pentru romanul „Moromeții". Romanul „Marele singuratec", primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971. Traduce, împreună cu Nicolae Gane, romanul lui Fiodor Dostoievscki: „Demonii". În anul 1974, este ales membru corespondent al Academiei Române. În 1980, publică ultima sa carte „Cel mai iubit dintre pământeni". Este ales deputat în Marea Adunare Națională și, spre surpriza tuturor, moare în anul 1980, crezându-se că a fost asasinat de securitate. Este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.
***
„Pentru ca o LIMBĂ să aibă un temei viu, ea trebuie să fie adânc înrădăcinată în cultura populară; trebuie să-și tragă hrana din viața sufletească a acestui popor, cum un copac se hrănește din seva pământului".
Ioan Bianu (1856-1935), a fost un filolog și bibliograf, membru titular, secretar și președinte al Academiei Române. Studiază la Facultatea de Litere din București, după care în anul 1888, cu ajutorul oferit de Alexandru Odobescu și Bogdan Petriceicu Hașdeu, și-a continuat studiile la Milano, Madrid și Paris. A fost directorul Bibliotecii Academiei Române. Sub îndrumarea lui Ioan Bianu, s-a organizat primul Congres Național al Bibliotecarilor în 1924 și prima Asociație a Bibliotecarilor din România tot în 1924. Domnul Dimitrie Sturza, vorbind despre munca deosebită depusă de Ioan Bianu la Biblioteca Academiei, spunea: „Și noi simțim o mare satisfacție de a fi crescut un bărbat care ocupă astăzi un loc de frunte în știință și învățământ și care a devenit pentru noi nu numai un slujbaș vrednic, dar un ajutor indispensabil".
* * *
P.S. „Preoția fără suferință pentru Hristos este numai o carieră, nicidecum o misiune, care este cu totul altceva" (II, Timotei, 3,12).
„1001 CUGETĂRI" vol. XII
