Șoc în tenisul masculin. Un jucător din TOP 100 ATP a fost suspendat trei ani pentru trucare de meciuri

Distribuie pe:

Jucătorul argentinian de tenis Nicolas Kicker, locul 100 ATP, a fost suspendat trei ani și amendat cu 25.000 de dolari de Tennis Unit Integrity (TIU) pentru trucare de meciuri, informează Reuters. Pedeapsa este de șase ani, din care trei sunt cu suspendare. Tenismanul de 25 de ani, fost ocupant al locului 78, a fost declarat vinovat că a aranjat rezultatul unui meci de la turneul challenger de la Padova, în iunie 2015, și un meci tot de la un challenger, la Baranquilla, în Columbia, în septembrie 2015. În plus, Kicker a fost găsit vinovat de faptul că nu a raportat atunci când a fost abordat pentru a truca meciurile și pentru că nu a cooperat cu TIU pe parcursul anchetei. „Jucătorul argentinian Nicolas Kicker a fost suspendat șase ani și amendat cu 25.000 de dolari pentru comiterea de infracțiuni legate de trucare de meciuri", a precizat TIU. Din pedeapsa de șase ani, jumătate este cu suspendare și intră în vigoare în luna mai, astfel că el va putea reveni pe teren în mai 2021.

Lasă un comentariu