Îngrijorător! APROAPE JUMĂTATE DINTRE COPIII ROMÂNI COMUNICĂ ONLINE CU NECUNOSCUȚI!

Distribuie pe:

Dintr-un studiu privind utilizarea internetului de către copii, realizat recent de Organizația Salvați Copiii România, reiese că aproape jumătate dintre copiii români discută online cu necunoscuți, iar 58% dintre aceștia merg și se întâlnesc cu persoane străine.

„Aproape jumătate dintre copii comunică online cu necunoscuți, iar 58% dintre aceștia merg și se întâlnesc față în față cu străinii. Datele mai relevă că 45% dintre copii declară că au fost afectați emoțional sau jigniți, în ultimul an, în spațiul virtual, 22% afirmă că au văzut sau au primit mesaje cu caracter sexual, 42% dintre aceștia spunând că li s-a trimis personal un mesaj sau o imagine cu conținut explicit, iar 5% că li s-a solicitat o fotografie sau o înregistrare video în care să își arate părțile intime.

Instituția noastră a desfășurat opt seminarii regionale cu privire la protecția și participarea copiilor în mediul online, la care au participat 260 de specialiști din toate județele țării.

Pe lângă campaniile de conștientizare adresate direct copiilor, lucrăm cu specialiștii din domeniul educației și protecției drepturilor copilului, astfel încât să ne asigurăm că există o rețea de suport, corect informată, privind activitățile pe care cei mici le întreprind online, pregătită să intervină în interesul copilului.

Ulterior, participanții grupurilor de lucru vor organiza evenimente locale dedicate copiilor și adolescenților cu tema „Relaționarea în mediul online", care vor atinge subiecte precum grooming-ul (ademenirea copiilor), cyberbullying, sexting și discursul instigator la ură, precum și întâlniri adresate părinților pentru a le explica acestora situațiile de risc pe care copiii le pot întâlni pe internet, dar și metodele de sprijin pe care adulții le au la dispoziție", precizează Organizația Salvați Copiii, într-un comunicat de presă.

Lasă un comentariu