Reacția Ungariei. Chiar dacă delegația Ungariei de la Trianon s-ar fi mulțumit acolo și cu varianta de compromis ca Transilvaniei să i se confere or autonomie, or independență sau federație, până la urmă comisia de experți francezi, englezi, americani și italieni (care diseca diferendul româno-ungar) a refuzat pretențiile ungurilor și a consimțit să respecte dreptul românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș de a se uni cu Patria-Mamă, România. Actul de recunoaștere, contrasemnat (și) de reprezentanții Ungariei, a fost parafat la nivel înalt la 4 iunie 1920 (prin el, Ungaria se angaja să recunoască noile frontiere ale sale cu Italia, Polonia, România, Iugoslavia și Cehoslovacia)! Din nefericire, însă, Ungaria nu și-a respectat niciodată angajamentele luate la Trianon, mărginindu-se de aproape 100 de ani să agite internațional ideea fixă a anexării Transilvaniei la România, a revanșei față de țările cu care s-au unit nemaghiarii din Ungaria, a dorinței obsesive de a ne jigni de Ziua Națională, tânjind la manevre perfide care să pună în dezacord Transilvania cu restul României, a se erija în apărător din oficiu al etnicilor maghiari sub pretextul fals că sunt persecutați de noi și a vedea în 4 iunie o „zi de doliu" (fără să țină seama că insultă nu doar România, ci o întreagă comunitate internațională)!
„Tonul" campaniei revizioniste, al respingerii ideii de Conferință internațională și a ceea ce s-a hotărât unanim la Trianon, l-a dat personajul de tristă amintire pentru românii Transilvaniei, Apponyi (ministrul Instrucțiunii Publice), care a cerut marilor puteri să anuleze Trianonul pentru că... românii sunt analfabeți și nu pot să conducă Transilvania! De asemenea, nu s-au împăcat cu situația de a vedea Transilvania la România nici președintele Arpad Goncz (el a cerut ungurilor să pună mâna pe arme, spunându-le că fără Transilvania nu există stat ungar), nici președintele Janoș Kadar (în 1966 vorbea de „diktatul" de la Trianon, iar în 1975 deplângea, la Conferința internațională de la Helsinki, „nedreptatea" făcută Ungariei la Trianon), nici intempestivul prim-ministru Orban, nici unii istorici avizi de publicitate ieftină, nici unii ziariști care alimentează nevroze revizioniste, precum cei de la Duna TV și „Haromszek" (nr.6462/2011): „Cât timp vor trăi maghiari cinstiți pe pământ, nu va putea fi dat uitării faptul că România sărbătorește la 1 Decembrie decizia de la Trianon"...
Reacția României. Deși la Trianon s-a stabilit, în linii mari, dreptatea vizând unitatea națională a românilor, două personalități și-au manifestat nemulțumirea față de felul cum au evoluat lucrările: prim-ministrul I.I.C. Brătianu (șeful delegației României la Paris) și I. Maniu. Primul i-a înfruntat pe mai-marii lumii (nefiind de acord ca problema minărităților etnice din România să intre în responsabilitatea marilor puteri, ceea ce avea să se întâmple prin includerea art. 47 în tratat), iar al doilea s-a declarat mâhnit că României i s-a impus la Trianon excluderea unor teritorii românești locuite cu milioane de suflete de români dragi nouă (zone din Maramureș, Banatul sârbesc, Valea Timocului etc). Nu se poate să cerem însă, reprezentanților Statului Român să aibă azi tăria de caracter și flerul politic al înaintașilor, în a cere despăgubiri pentru crima de a fi despărțiți samavolnic de acești frați ai noștri, atâta vreme cât străinii de neam și alogenii ne-au capturat conducerea de stat, în Decembrie 1989, așa încât românii din afara granițelor actuale ale României au fost abandonați în mod deliberat. Cât privește tratatul de la Trianon, acesta a fost semnat din partea României de eminenta personalitate (ortodoxă) N. Titulescu (fost ministru) și de ilustrul om de știință I. Cantacuzino (ministru de stat).
Reacții externe. La diferite intervale de timp, după Trianon, lideri ai marilor puteri, influențați de propaganda revizionistă maghiară și de mișcarea ocultă, au adoptat atitudini prin care să „taie" elanul revendicativ al românilor și să încurajeze pretențiile revizioniste ungare: Rusia (nu a participat la Conferință, însă a pus sub semnul întrebării unirea Transilvaniei cu România, ca nu cumva să ne mai aducem aminte că ne-a furat Basarabia și ne-a confiscat 93,4 tone de aur în Primul Război Mondial), S.U.A (nu au ratificat tratatul de la Trianon, dar ne-au pretins să le dăm 5,3 miliarde ca despăgubiri de război), Franța (președintele Mitterand a îmbrățișat cauza Ungariei, dar țara lui ne-a impus la conferință să îi dăm 1,1 miliarde ca despăgubiri de război)...
