Dincolo de documente și statistici, dincolo de acuzații și de scuze, de muzee și monumente, imaginea Holocaustului a rămas adânc imprimată în primul rând în memoria celor care l-au trăit.
Dintre cei deportați în lagărele de concentrare de muncă sau de exterminare în 1944, au supraviețuit puțini. Și mai puțini sunt cei care azi mai trăiesc dintre ei. Cu atât mai prețioase sunt mărturiile lor, ale celor care au fost martorii acelor ani de care omenirea nu are de ce să-și aducă aminte cu plăcere.
Fără îndoială, memoria oamenilor este selectivă și acuratețea are de suferit odată cu trecerea timpului, dar impresiile rămân; nedumeririle și întrebările revin obsedant; generația de supraviețuitori se stinge fără a primi răspunsurile pe care o viață le-a așteptat.
Încărcătura memoriei lor ni se transmite și ne revine nouă, moștenitorilor lor spirituali, de a încerca, dacă nu să găsim răspunsuri, măcar să evităm situațiile în care asemenea întrebări s-ar mai putea pune.
Ce aflăm de la supraviețuitorii din Tg.-Mureș ai Holocaustului?
Mai întâi, povestea unei vieți normale, atât cât putea fi în vreme de război, într-o țară beligerantă.
Elisabeta Dicker își amintește de gospodăria și prăvălia lor de la Păingeni-Mureș; Nicolae Berman, de viața grea și munca de mecanic auto cu câștig mic, deși familia avea în proprietate pădure în Harghita; domiciliul forțat în Tg.-Mureș îi împiedica să se deplaseze acolo pentru a o valorifica.
Mulți evrei nu aveau de lucru, trăind din expediente: Samuel Cseraovits, cu tatăl și frații lui, vindeau ziare; tatăl Susanei Riegelhaupt a fost dat afară din slujba de la bancă și muncea la negru, ea însăși angajându-se croitoreasă; șansa lor au fost veniturile din închirierea unei case; tatăl lui Ladislau Griin a fost concediat, de asemenea, în 1941; Leopold Karpelesz lucra ca ucenic zugrav, iar tatăl lui vindea ziare; Sara Löbl își amintește că erau săraci și orfani de tată, iar de lucru nu găseau pentru că erau evrei. Cu totul alta era situația familiei Julianei Mestitz: ea avea un salon de cosmetică în centrul orașului, fratele mai mic conducea un magazin de mobilă și o moară; înainte de decesul tatălui, aveau și o fabrică de cherestea și de mobilă.
Relațiile cu vecinii, cu concetățenii au fost percepute diferit.
Pe fondul unor relații umane normale, au apărat accente specifice vremii, determinate de orientarea politică generală a statului sau de influențele receptate de grupările politice și etnice existente.
În Păingeni, locuitorii se purtau în general frumos cu singura familie de evrei, din partea căreia au avut parte inclusiv de acte de binefacere. Cei care au făcut plângeri autorităților privind nereguli în comportamentul comerciantului evreu, și le-au retras în fața evidenței.
O atitudine de acut antisemitism a simțit familia Berman abia după impunerea purtării stelei galbene, evreii fiind înjurați și scuipați pe stradă; mulți apropiați ai familiei s-au îndepărtat de teama autorităților.
Samuel Csernovits își amintește că din 1938, legionarii din Tg.-Mureș au devenit agresivi, atacând magazine și bruscând evrei; ostilitatea antievreiască se manifesta și în școală, din partea colegilor și a profesorilor; i-a fost interzisă participarea la echipa de înot a orașului.
Pentru Susana Riegelhaupt, marginalizarea evreilor a început odată cu cedarea Ardealului de nord Ungariei; se arunca după evrei cu pietre și fructe în locurile publice. Ura a crescut odată cu afișarea stelei galbene.
Ladislau Grün știe că din 1941 au apărut restricții la călătorii pentru evrei. A fost șocat apoi, când medicul Medve a anunțat că nu consultă câini și evrei; din 1943 a păstrat amintirea alungării evreilor de la ștrand de către tinerii fasciști și a restrângerii accesului în piețele alimentare.
Publicarea legilor antisemite a însemnat pentru Marta Grün, deteriorarea comportamentului simpatizanților naziști față de evrei; vecinii și chiar apropiații s-au distanțat, din convingere sau din frică; puțini și-au menținut verticalitatea: unul dintre ei, cofetarul Schneider, a trimis familiei prăjituri, puțin înainte de deportare.
(va urma)
