Angajații E.ON au oferit o șansă la viață pentru 460 de români prin donarea de sânge

Distribuie pe:

• 70 de litri au fost donați de peste 150 de angajați E.ON din România, în cadrul campaniei #missingtype.

Peste 150 de angajați ai companiilor E.ON din România și-au dovedit solidaritatea cu persoanele aflate în suferință, donând sânge în cadrul campaniei #missingtype, desfășurată în perioada 11 iunie - 15 iunie, în preajma Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge.

Cei 70 de litri donați cu acest prilej pot contribui la salvarea vieților a 460 de adulți. Iar dacă sângele donat ajunge la copii sub vârsta de un an, acesta va putea salva viața a 770 de bebeluși.

Angajații E.ON au donat sânge la centrele de transfuzie sanguină din Alba-Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Bistrița, București, Cluj-Napoca, Deva, Iași, Miercurea Ciuc, Piatra Neamț, Reșița, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timișoara și Zalău. La sediul central al Grupului E.ON din Târgu Mureș a fost prezentă o stație mobilă de donare de sânge.

Acțiunea a fost un succes, la Târgu-Mureș, numărul donatorilor - 79, echivalând cu numărul celor care donează sânge, timp de două zile, la Centrul de Transfuzii Mureș.

Nevoia de sânge este una permanentă în România, în condițiile în care, anual, peste 600.000 de persoane au nevoie de sânge, iar numărul donatorilor este mult mai mic față de cel din alte țări europene. În România, doar 1,7% dintre adulți donează, față de Danemarca, unde procentajul este de 10%, Anglia - 9%, Franța și Germania - 6%.

Grupul german E.ON s-a alăturat în acest an, prin toate subsidiarele sale din țările în care este prezent, pentru prima oară campaniei #missingtype pentru a încuraja donarea de sânge. În urma campaniei, 1.700 de angajați E.ON au donat sânge, demonstrând astfel că nu pot sta nepăsători la apelul de a fi alături de persoanele pentru care șansa la viață depinde de donatorii de sânge.

Campania anuală #missingtype a fost lansată în anul 2015 în Marea Britanie de către NHS Blood and Transplant (organism din cadrul Departamentului de Sănătate și Asistență Socială din Marea Britanie, responsabil pentru donarea de organe și de sânge la nivel național), cu scopul de a opri declinul din ultimul deceniu al numărului de noi donatori de sânge și de a asigura în toate unitățile medicale din lume flacoane cu toate grupele sanguine.

 

Lasă un comentariu