„Din Ardeal în toată țara"

Distribuie pe:

Astăzi, 27 iunie, a.c., începând cu ora 18.00, Sala Mare a Palatului Culturii din municipiul Târgu-Mureș va fi gazda ineditului spectacol folcloric „Din Ardeal în toată țara", care va reuni artiști din diferite zone geografice ale României.

Este invitația pe care o lansează Asociația Culturală Mureșul Superior în colaborare cu Primăria Târgu-Mureș, Consiliul Județean Mureș și Centrul Cultural „Bucovina", tuturor iubitorilor de folclor, la un spectacol realizat în cinstea Centenarului Marii Uniri.

Pe scenă vor evolua îndrăgiți și renumiți artiști de muzică populară din Ardeal, Maramureș, Banat, Oltenia și Moldova: Mihaela și Ciprian Istrate, Răzvan Năstăsescu, Veta Biriș, Gheorghe Roșoga, Antonela Buțiu Ferche, Marian Gogan, Sorin Filip, Alexandru Pal, Domnica Bologa, Felicia Stoian, Ioan Cristian Țăran. Acompaniază Ansamblul ,,Ciprian Porumbescu".

Intrarea este liberă!

Lasă un comentariu