„Zilele Andrei Șaguna"

Distribuie pe:

În perioada 19 iunie - 7 iulie se desfășoară, la Sfântu Gheorghe - Covasna, cea de-a XXVI-a ediție a manifestărilor cultural științifice sub genericul „ZILELE ANDREI ȘAGUNA", organizate de Centrul European de Studii Covasna Harghita, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan", Liga Cultural-Creștină „Andrei Șaguna" Asociația „Stefadina" din București în parteneriat cu Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni. Cu această ocazie au fost acordate Premiile I.I. RUSSU. Aceste premii se acordă, începând cu anul 2009, unor personalități care au avut contribuții remarcabile la istoria, cultura și spiritualitatea românească din sud-estul Transilvaniei și la conviețuirea interetnică româno-maghiară.

În acest an, trei personalități mureșene au primit premiul. Conform tradiției, decernarea premiilor a fost precedată de prezentarea unei LAUDATIO pentru cei premiați. Aceștia au fost: prof. univ. dr. CORNEL SIGMIREAN, directorul Institutului de Cercetări Socio Umane „Gh. Șincai" al Academiei Române, președintele Senatului Universității „Petru Maior" din Târgu-Mureș, Laudatio prof. dr. Liviu BOAR, prof. univ. dr. IOAN SABĂU - POP avocat din Târgu-Mureș, Laudatio prof. Vasile STANCU și dr. DOREL MARC cercetător la Muzeul Județean Mureș, Laudatio Dr. Constantin Secară.

Lasă un comentariu