România - Argentina, cel mai frumos meci din istoria Campionatului Mondial de Fotbal!

Distribuie pe:

Jurnalistul Craig McCracken de la publicația „The Guardian" este de părere că cel mai frumos meci din istoria Cupei Mondiale de fotbal este cel dintre România și Argentina, din optimile ediției din 1994, când tricolorii s-au impus cu 3 - 2.

„Există un singur răspuns logic și rațional la întrebarea care este cel mai frumos meci din istoria Cupei Mondiale. Titlul îi aparține, fără echivoc, meciului din optimile CM 1994, disputat între România și Argentina", se arată pe site-ul „The Guardian", citat de hotnews.ro.

„Cinci goluri, jucători de clasă mondială aflați în cel mai bun moment al carierei și o partidă echilibrată până la fluierul de final, un thriller. Ce face ca meciul dintre România și Argentina să fie atât de special? Ritmul și intensitatea incredibilă a jocului, în ciuda căldurii sufocante, calitatea tehnică excepțională afișată de ambele echipe și bătălia tactică fascinantă dintre doi antrenori care au folosit stiluri radical diferite.

A fost o «furtună» perfectă creată de două echipe care s-au reunit pentru a oferi 90 de minute de fotbal absolut sublim și fascinant: o conexiune de ritm, inteligență, execuție tehnică și tactică exemplară", scrie „The Guardian".

„În 1994, România a eliminat Argentina de la Campionatul Mondial și s-a calificat în sferturile de finală ale competiției. Golurile tricolorilor au fost marcate de Ilie Dumitrescu (minutele 11 și 18) și Gică Hagi (minutul 58). Pentru Argentina au înscris Batistuta (minutul 15 - penalty) și Balbo (minutul 73)", reamintește hotnews.ro.

Lasă un comentariu