Manuscrisul de jad - „Sfat la îndoiri și învățătură la neștiință"

Distribuie pe:

Ne întrebăm dacă mai dau socoteală istoricii de azi de cele câte scriu; dacă buna-credință însoțește modul de a gândi, „de a selecta, de a examina și de a utiliza dovezi" sau le este mai la îndemână aroganța și pasiunea polemicilor fără noimă. „Osteneala" istoricului se cere a fi „lucru vecinicu", ca „prin acele vremi trecute să pricepem cele viitoare", istoricul fiind „de la Dumnezeu voitoriu" și nu purtătorul ocarelor, înlocuind lecturile temeinice, onestitatea, studiul îndelungat al documentelor de arhivă cu parada mistificărilor, a surselor îndoielnice, până la urmă a relei-credințe. Revenind la reflecția cronicarului - l-am citat mai sus și îl cităm în continuare pe Miron Costin - vom spune și noi :„De aceste basne să dea seama ei și de această ocară", mai ales într-o lume a răului, a dezorientărilor, a nepăsării. Ori istoria ne leagă cu vecia, prin „cetirea" ei omul găsind mângâiere la relele timpului, cum prezenta Mihail Kogălniceanu la deschiderea cursului de istorie națională la Academia Mihăileană din Iași în 1843, „fieștecare stare, fieștecare profesie, aflând în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învățătură la neștiința sa, îndemn la slavă și la faptă bună".

„Sfat la îndoiri și învățătură la neștiință" este cartea universitarilor Ioan Bolovan și Sorina Paula Bolovan, „Ispititoarea Transilvanie", cu subtitlul: „Multiperspectivitate și adevăr în istoria unei provincii". Vom ilustra în spațiul rubricii noastre doar printr-un aspect al modului în care știința răspunde neștiinței. Autorii îi răspund lectorului Marius Diaconescu de la Facultatea de istorie din București, care publică în revista Historia un articol sub titlul provocator „Avram Iancu, erou sau criminal?", observând de la primul subcapitol al materialului, „Revoluție sau contrarevoluție românească în Transilvania în 1848-1849", până la ultimul subcapitol, „Moștenirea lui Avram Iancu - pasivismul politic", grave lacune istorice și istoriografice, o crasă lipsă de documentare și o anchilozare în lucrări ideologizante asociate perioadei lui Roller. Istoricul bucureștean cataloghează acțiunea românilor ardeleni de la 1848, drept contrarevoluție, făcând efortul să demonstreze că doar maghiarii au făcut la 1848 revoluție, românii fiind incapabili să-și fixeze un program prin care să dorească schimbarea regimului existent, fiind manipulați de Viena, neavând conștiința propriei identității. Tentativele demistificatoare primesc răspunsul cuvenit; sfatul la îndoiri și învățătură la neștiință. Elita românească ardeleană de la 1848 a conștientizat unicitatea momentului istoric și a acționat în conformitate cu obiectivele exprimate deja de câteva decenii, căci liderii românilor au înscris în programul național adoptat la Blaj, în mai 1848, desființarea iobăgiei și recunoașterea egalității în drepturi a românilor cu maghiarii, secuii și sașii, pe lângă revendicări care să nască progresul economic și cultural. Aceste cerințe, argumentează autorii cărții Ispititoarea Transilvanie, constituie un program cu adevărat revoluționar, nimic mai prejos decât programul revoluției maghiare, cerințe elaborate de liderii românilor, imediat după declanșarea revoluției în imperiu.

Când guvernul revoluționar maghiar refuză să acorde românilor independența națională, va începe războiul civil. O revoluție a românilor care doresc să-și materializeze programul și să schimbe un regim de guvernare, intră în conflict cu aceea a maghiarilor care refuzau dreptul românilor, sârbilor sau croaților la afirmarea identității naționale „într-o epocă numită, pe bună dreptate, a națiunilor".

Erorile regretabile ale istoricului bucureștean, departe de sensurile adânci ale unui eveniment istoric atât de sensibil, sunt spulberate cu argumente și bună-credința celor care nu privesc pasivi la demitizarea istoriei românilor: „Dacă domnul Marius Diaconescu are dovezi că programul adoptat la Blaj, în mai, (și enunțat, în mare, de Simion Bărnuțiu la sfârșitul lunii martie) a fost elaborat la sugestia Vienei și românii au fost manipulați la numai câteva zile de la declanșarea revoluției în imperiu, atunci să le facă publice..."

Numai că cel care a lansat neinspirate și incorecte idei în paginile revistei „Historia", bazate pe imaginația proprie, eludând lucrările prestigioșilor David Prodan, Pompiliu Teodor, Keith Hitchins, Liviu Maior, Ladislau Gyemant, și-a înlocuit spiritul „ofensiv" cu tăcerea; lipsindu-i dovezile.

În imagine: Valentin Marica, citind din volumul de versuri „Schituri transilvane".

 

Lasă un comentariu