35 de grupe de grădiniță estivală pentru copiii din comunități vulnerabile

Distribuie pe:

Pentru 1.000 de copii din județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Suceava și București, Organizația Salvați Copiii deschide 35 de grupe de grădiniță estivală. Acestea vor funcționa în perioada 2 iulie - 31 august 2018, pentru a pregăti copiii cu vârste între 5 și 7 ani care nu au mai fost la grădiniță, pentru începerea școlii. În acest fel este facilitată integrarea școlară pentru a preveni abandonul școlar pe termen lung al copiilor proveniți din medii vulnerabile socio-economic.

Organizația Salvați Copiii dezvoltă programe de includere preșcolară și școlară dedicate copiilor proveniți din medii defavorizate încă din anul 1999. Grădinițele estivale, organizate anual, constituie o modalitate prin care copiii din comunități sărace, cei mai mulți de etnie romă, sunt atrași către școală, ajutați să se integreze în plan educațional și să recupereze lacunele provocate de lipsa educației preșcolare.

Criterii de selecție

Selecția a fost făcută având în vedere criterii precum: copiii din comunități defavorizate, de vârstă preșcolară, care nu au avut posibilitatea parcurgerii etapei preșcolare de învățământ, fie pentru că nu au fost înscriși în sistemul de învățământ, fie pentru că, deși au fost înscriși, au avut o frecvență redusă, ceea ce îi va plasa în risc de abandon școlar. La includerea în program sunt selectați cu prioritate copiii care urmează să fie înscriși în clasa pregătitoare și clasa I.

Date statistice

Datele empirice, analizate de Salvați Copiii României în ultimii cinci ani, arată că dintre copiii care au beneficiat de serviciile sociale și educaționale ale grădinițelor estivale Salvați Copiii, aproape 93% sunt școlarizați, doar 2,39% dintre ei sunt în afara sistemului de învățământ de masă (școală/gradință), iar diferența, de 4,78% se află în străinătate, în urma migrației economice a părinților, se arată într-un comunicat de presă al Organzației Salvați Copiii. Același document precizează și că, deși, oficial, 81% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între trei și cinci ani au fost înscriși la grădiniță în anul școlar 2016 - 2017, participarea efectivă la această etapă esențială a educației abia depășește 60 de procente, potrivit datelor coroborate ale EUROSTAT - EU-SILC. Cel mai adesea, cauza rămânerii în afara sistemului de învățământ ține de situația socio-economică precară, în condițiile în care impactul participării la învățământul preșcolar asupra rezultatelor ulterioare ale educației este crucial. Tocmai de aceea, una dintre prioritățile asumate ale Salvați Copiii România este aceea a integrării în școală a fiecărui copil - 1.000 de copii din comunități defavorizate din București și alte 20 de județe din România, cu acces îngreunat la educație, vor beneficia de educație preșcolară și în 2018, în cadrul celor 35 de grădinițe estivale.

Decalaj urban/rural în privința participării la educația timpurie

Datele culese pentru anul școlar anterior (2016 - 2017) arată o menținere a decalajului urban/rural în privința participării la educația timpurie. Astfel, există o diferență de aproximativ 10 puncte procentuale între mediul rural și urban: 75,9% este rata de înscriere în mediul rural și 86,2% în mediul urban. (2018, MMJS, Set de indicatori incluziune socială pentru 2016).

„Un copil rămas în afara sistemului de educație, de la cea mai fragedă vârstă, este un copil vulnerabilizat social și pshiho-emoțional. Acest copil se va simți marginalizat și, fără sprijin, fără încurajare, va resimți cronic abandonul. Reversul e că un copil susținut în sistemul de educație, ajutat să se integreze, va avea rezultate remarcabile pe tot traseul școlii, dar mai ales în ceea ce privește inserția lui socială. Accesul egal la educația timpurie este o garanție că societatea nu își abandonează membrii cei mai vulnerabili, copiii", declara Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii România.

Aproape jumătate dintre copiii din România se află în risc de sărăcie și excluziune socială

Statistica privind situația copiilor din România este frustă și rămâne neschimbată, în pofida semnalelor de alarmă: peste jumătate dintre copiii din România (49%) se află în risc de sărăcie și excluziune socială, iar aproape o treime dintre copiii sub șase ani trăiesc în condiții de deprivare materială severă, arată Eurostat.

Experiențele anterioare ale Organizației Salvați Copiii arată că participarea la două luni de grădiniță pe timpul verii a generat un impact pozitiv semnificativ pentru retenția în școală a copiilor din grupurile vulnerabile. De-a lungul anilor, peste 7.500 de copii au fost înscriși în grupe de grădinițe estivale, iar peste 5.000 de părinți au beneficiat de consiliere și suport material, precizează Organizația Salvați Copiii.

Lasă un comentariu