Psihologului Lenke Iuhos, citat de descopera.ro, este de părere că aproape toți oamenii au tendința naturală de a se lăuda ușor pentru rezultatele pozitive ale muncii lor, însă atunci când vine vorba de eșec, de regulă, îl atribuie factorilor din mediul înconjurător: sistemul, banca, profesorul, școala, țara etc. Mai mult, ne este mult mai ușor să facem o listă cu greșelile celuilalt decât să recunoaștem sau să ne ocupăm de un defect al nostru.
În opinia psihologului, acest lucru se întâmplă deoarece eul nostru dezvoltă un sistem de autoapărare, care ne împiedică să recunoaștem că am greșit, ne ajută să ne păstrăm încrederea în noi și să ne atingem scopurile propuse.
„În realitate, acest sistem de autoapărare atrage după sine și efecte negative, deoarece vom percepe denaturat lumea în care trăim, inclusiv propria noastră imagine. Cauzele greșelilor noastre nu vom fi niciodată noi, ci mediul extern, deoarece le vom analiza situația și prin prisma emoțiilor pe care le avem în acel moment. Vom învinovăți orice lucru sau persoană față de care avem emoții negative.
Aspectul mai interesant este că, în condiții normale, acele persoane pe care le blamăm în condiții critice, ni se par persoane plăcute. Atunci când intervine criza, automat, aceleași persoane care, odinioară, le percepeam ca fiind în regulă se transformă dintr-o dată în sursa răului nostru. Acest lucru se întâmplă deoarece vom proiecta defectele noastre cele mai mari, în principiu pe cele care sunt cauza greșelilor, și le vom atribui persoanelor din jurul nostru", susține psihologul Lenke Iuhos, care ne prezintă și modul de manifestare prin care aruncăm vina pe alții.
Fiecare grup își are proprii „vinovați de serviciu"
Nenumărate studii arată că fiecare grup (familie, loc de muncă sau prieteni) își are propriul „vinovat de serviciu", acea persoană pe care toată lumea dă vina, cu toate că nu este mereu vina ei.
Odată devenit „vinovatul de serviciu", practic pe acea persoană se vor proiecta toate defectele fiecărui membru al grupului, pentru a ne apăra nouă imaginea de infailibili. Arătatul cu degetul sau blamarea este o epidemie psihologică, un gest contagios care poate lăsa urme adânci în sufletul persoanelor din jurul nostru.
Orice „vinovat de serviciu" va încasa răutățile tuturor colegilor sau prietenilor și va ajunge până în punctul în care nu va mai ști când greșește și când nu. Va fi un haos în sufletul lui, iar ceilalți din jurul lui nici nu vor ști prin ce dramă trece. Atunci când îi învinovățim pe alții pentru greșelile noastre, aceasta este o strategie de autoliniștire pentru noi, ca o validare a bunătății și corectitudinii noastre față de egoul nostru.
Folosim subestimarea pentru a ne da o calitate mai înaltă, mai ales când simțim concurența. Când, prin câteva vorbe, subevaluăm cealaltă persoană, ea chiar poate crede că e așa, distrugem ușor o identitate sănătoasă, ea fiind sănătoasă atât prin calitățile ei, cât mai ales prin defectele ei. După câteva repetiții, un asemenea comportament ne va strica nouă imaginea foarte ușor, ca mai apoi să strice grupul și chiar societatea.
Se poate trăi fără învinovățire în cuplu
Învinovățirea este cea mai frecventă în relația de cuplu, unde comunicarea critică utilizată în discutarea unei singure probleme escaladează rapid într-o ceartă, care generează la rândul ei alte probleme.
Cauza generală este ușurința cu care obișnuim să ne învinovățim partenerul pentru toate problemele din cuplu. Aruncăm vorbe fără rost asupra celuilalt, pentru evitarea asumării unor responsabilități. Învinovățirea nu rezolvă, ba chiar aduce mai multe probleme.
Cea mai recomandată cale de a evita astfel de situații este sinceritatea în vorbe, fără emoții dăunătoare celuilalt. Să acceptăm că nu suntem ființe perfecte. Privindu-l cu acceptare, deja vedem alt om, nu ne mai vine să-l criticăm. Cum să privești cu acceptare?! Modalități prin care putem șlefui problema există. Să observăm ce nu știe acel om să facă, să stabilim care sunt defectele care ne deranjează, să discutăm despre acestea, să ținem cont că omul are capacitate de a învăța. Acceptarea ne ajută să nu devenim atât de severi și atât de critici față de aceea persoană.
Dăm vina pe alții pentru că ne este frică...
Oamenii, care tot timpul caută probleme la ceilalți, se apără de neputința lor, pentru că, în adâncul sufletului lor, ei se confruntă cu o frică interioară sau exterioară: frica de a pierde locul de muncă, frica de a pierde partenerul, frica de a nu ajunge ei „vinovatul de serviciu" etc.
Când vedem că ceilalți învinovățesc pe cineva, chiar dacă poate nici nu știm despre ce este vorba concret, avem tendința ca și noi să o facem. Ei se apără și noi ne apărăm la rândul nostru. Dacă noi am conștientiza orice gest și atitudine față de cei pe care îi blamăm uneori, dacă am conștientiza că de fapt nu este o formă de a ne exercita puterea față de celălalt, ci este doar o formă de a ne apăra de fricile noastre, ne-am da seamă că blamarea nu este decât un gest inutil.
Într-o lume ideală, în care am vedea aceste realități cu ochii limpezi, ne-am da seama că fiecare are dreptul să își trăiască viața în liniște și că nimeni nu are dreptul să îi facă viața amară celuilalt. Chiar dacă noi nu ne dăm seama, „picătura" de blamare pe care o primește de la noi, înmulțită cu „picăturile" de la alții, vor îngreuna atât de mult psihicul acelei persoane, încât la un moment dat va claca.
Reversul medaliei este că, din dorința de a-și proteja egoul, persoanele care obișnuiesc să blameze, în timp, vor pierde totul: prietenia, simpatia, iubirea celor din jur...
