ANL-iști sighișoreni, „cu jalba în băț" în fața primarului și consilierilor locali

Distribuie pe:

Un grup numeros de locatari ai noilor locuințe ANL (fiind vorba de construcția și darea în folosință a cinci blocuri) solicită suspendarea chiriilor până la remedierea problemelor la canalizare, acoperișurilor blocurilor, instalațiilor de scurgere a apei reziduale, care inundă pivnițele de la subsolul imobilelor. Locatarii se plâng că plouă prin acoperiș, apa se scurge pe pereții apartamentelor, pe scările blocurilor și au probleme cu canalizarea. La unele blocuri nu au fost finalizate branșările la instalațiile de gaz, iar unii și-au plătit cu bani proprii instalarea curentului electric. Chiar dacă au repartiții primite pe apartamente, multe familii nu se pot muta din cauza lipsei utilităților.

Oamenii susțin că nu este legal să achite chirie pentru servicii de care nu beneficiază.

La solicitarea chiriașilor, primarul municipiului, Ovidiu Mălăncrăvean, le-a promis acestora că va trece la întocmirea unui proiect de hotărâre ce vizează suspendarea chiriilor până la remedierea defecțiunilor ivite, proiectul urmând să fie supus aprobării în proxima ședință de Consiliu local.

Lasă un comentariu