Românii din Statele Unite ale Americii au jucat un rol deosebit de important în a face cunoscut opiniei publice și cercurilor politice americane idealul de unitate națională pentru care lupta România în Primul Război Mondial. Ei se găseau în număr de circa 200.000 și erau destul de bine organizați pentru a putea susține o luptă națională coerentă în frunte cu două ziare foarte citite acolo: Românul și America.
Dintre numeroasele lor acțiuni politice menite a susține lupta pentru unirea Transilvaniei cu România, am selectat una cu un răsunet mai amplu:
Marea Adunare Națională din 9-10 martie 1918, din Youngstown, Ohio, în care Biserica Ortodoxă Română din America s-a unit cu Mitropolia Ortodoxă din București, fapt politic ce a constituit, indiscutabil, un preludiu al Marii Uniri.
Gestul în sine de a smulge bisericile ortodoxe din America de sub stăpânirea ungară de acasă din Transilvania, simbolizată de episcopul trădător Vasile Mangra, era fără îndoială un gest semnificativ și spectacular, demn de a atrage interesul opiniei publice românești și mai ales americane. Erau, de fapt, un act politic care simboliza ruperea românilor americani de Austro-Ungaria cu care Statele Unite erau în război.
Ideea bine gândită și magistral condusă spre împlinire, nu era tocmai nouă, însă momentul a fost atât de bine ales, încât și-a atins pe deplin scopul. La realizarea ideii au contribuit mai multe personalități: aducerea la cunoștința opiniei publice românești și-o arogă, însă, ziaristul patriot C. R. Pascu, redactorul ziarului America, susținut de un alt redactor al aceluiași ziar, Iulius E. V. Ioanovici, care era și el de acord că „este o rușine ca biserica română dintr-un stat liber și democrat (S.U.A.) să fie sub jurisdicția unui mitropolit trădător de neam".
Cea mai veche atestare pe care am putut-o găsi cercetând colecția ziarului America, pe 1917, cu privire la ideea ruperii legăturilor bisericilor ortodoxe române din America cu Mitropolia din Sibiu, este din 10 mai a aceluiași an. Propunerea era făcută în înțelegere cu unii dintre preoții ortodocși din S.U.A. și avea titlul: „Să rupem cu Consistorele din Ungaria" -, în care se declara fără echivoc că trebuie să se facă „un act public" în acest sens, adică „Un act oficios și care este RUPEREA DE LA MITROPOLIA DE SIBIU ȘI ALIPIREA EI LA MITROPOLIA ROMÂNĂ DIN ROMÂNIA" (articolul aparținând, într-adevăr, lui C. R. Pascu, după stil). Tendința aceasta de rupere a fost sesizată și de către N. Iorga în Neamul Românesc, unde acesta scria: „În America se face tot mai puternică tendința de a se desface bisericile ortodoxe de legătura cu Mitropolia profanată de Mangra, a Ardealului, pentru a le supune Mitropoliei Moldovei".
Trei ani mai târziu, C. R. Pascu arăta că articolele sale, ce îndemnau la respectivul act politic, aveau drept scop a însufleți la realizarea idealului național, atât pe românii din provinciile subjugate, cât și pe cei șovăitori, din America. Ideea, se plânge ziaristul român, inițial nu a prins. Nu a fost ascultat și i s-a explicat că motivul era organizarea bisericească superioară din Transilvania, față de aceea din România.
Cu sosirea Misiunii Patriotice Române (V. Lucaciu, I. Moța și V. Stoica) în Statele Unite, către sfârșitul lunii iunie 1917, ideea parcurge o nouă etapă.
Misiunea română a fost pusă imediat la curent cu problema unirii bisericilor ortodoxe române din America cu Mitropolia din București. V. Lucaciu susține și el că organizarea bisericească a românilor din Transilvania e mai bună, dar, în final era de acord asupra unei alte formule, aceea a înființării unei Episcopii românești unite independente (a ortodocșilor și greco-catolicilor), apreciată, însă, ca o soluție mult mai radicală și mai greu de dus la îndeplinire. La început și Ioan Moța era de părere să nu se rupă legăturile cu Sibiul, dar aceasta din punctul de vedere preoțesc, ca ziarist însă, era de părerea lui C. R. Pascu, declarând în fața fruntașilor români din Cleveland că „Trebuie să se facă ruptura cu Sibiul și unirea cu Mitropolia din București".
După sosirea în S.U.A. a ministrului plenipotențiar al României, dr. Constantin Anghelescu în fruntea legației române și prezentarea scrisorilor de acreditare la Casa Albă (15 ianuarie 1918), o delegație din partea Uniunii Societăților Românilor Americani și a ziarului America a plecat spre Washington să-i ureze bun venit și să asigure legația de sentimentul solidarității naționale cu cei de acasă, și, printre altele, i s-a adus la cunoștință și propunerea cu privire la unirea bisericii ortodoxe din S.U.A cu Mitropolia din București. Dr. C. Anghelescu, ministru plenipotențiar al României în Statele Unite, a fost întru totul de acord cu propunerea și a susținut traducerea ei în viață.
Ca dovadă avem telegrama lui C. Anghelescu, din 8 februarie 1918, către ministrul României la Paris, Victor Antonescu, pe care îl roagă să-i telegrafieze la rândul său lui Ion I. C. Brătianu, să facă demersuri pentru a fi primite în sânul Mitropoliei din București cele 22 de biserici ortodoxe române, cu o avere de 3 milioane de dolari, reprezentând 150.000 de români din Austro-Ungaria. Aceste biserici, susținute de românii din America, nu au nevoie de niciun ajutor financiar din partea statului român - preciza Anghelescu. Multe dintre biserici i-au remis deja acte formale de atașare la Mitropolia din București (sau din Iași), precum și acte de vânzare către statul român a respectivelor biserici, pentru un dolar fiecare, așa cum cerea legea americană. Gestul va avea o largă publicitate, deoarece, curând, la marea reunire vor lua parte deputați și senatori cu autoritate în Statele Unite.
Dr. C. Anghelescu, primise, într-adevăr, la Washington o delegație de preoți, condusă de Ioan Podea în același scop. De altfel, I. Podea devenise el însuși un mare partizan al acestei idei și îi scria lui Vasile Stoica, la 29 ianuarie 1918, cum intenționa el să realizeze ruperea. Ea ar fi urmat să se pronunțe într-un sinod al tuturor parohiilor, cu aprobarea tuturor preoților și al tuturor enoriașilor. Tot cu acest prilej se va avea în vedere și convocarea unei adunări de protest față de Puterile Centrale și de o nouă exprimare a dorinței de unitate națională.
(Va urma)