Am prezentat aceste exemple în scopul demonstrării că ceea ce este incriminat la noi ca a fi stat de drept, nu are nici pe departe o acoperire și susținere prin ceea ce se urmărește prin aceste structuri paralele, confuse sub raport epistemologic și logic. În primul rând, datorită faptului că aceste organisme paralele aparțin de jure „statului de drept", misiunea lor constând în protecția acestuia și a funcționării democrației reale, ca stat democratic sub raportul regimului politic, nefiind disjuncte de acest stat decât prin unele obiective și disfuncții manifestate în cadrul acestora, apărând mai mult unele grupuri restrânse decât pe cele ale majorității, mimând în mod disimulativ promovarea intereselor acestora. A considera că acel sistem (binom, trinom sau altă formă matematică analogică!), personalizat prin conducătorii acestor structuri paralele cu democrația reală, se constituie în stat paralel, nu este decât o reflecție denaturată a realității politice, o „iluzie optică a conștiinței" (Enstein), indusă în conștiința colectivă manipulată, astfel că prin această sintagmă propagandistică și de marketing politic se încearcă deturnarea conștiințelor celor mulți, având o conotație populistă, incriminând anumite structuri aservite unei părți a puterii executive - președintelui țării, prin obiectivele disimulate urmărite, lupta împotriva corupției, în defavoarea altor structuri ale puterii, și mai ales a liderilor acestora, care guvernează în mod real România. Desigur, scopul acestor organisme ar trebui să fie în consens cu ceea ce presupune statul de drept și statul democratic, dar care, din păcate, sunt doar declarative și de fațadă, obiectivele urmărite fiind cu totul de altă natură față de obiectivele reale pentru care s-au constituit aceste structuri paralele, devenind instrumente în mâna unei părți a puterii și dușman declarat al celeilalte părți, scinzând și antagonizând societatea românească care a atins pragul paroxismului sub acest raport.
Desigur, ceea ce trebuie incriminat, nu sunt scopurile - obiectivele declarate, ci mijloacele utilizate în vederea realizării acestor obiective, astfel că sintagma machiavelică „scopul scuză mijloacele" și sintagma ce prevede prevalența „eticii scopurilor" în raport cu „etica mijloacelor" (Max Weber) sunt adecvate în cadrul acestor structuri paralele sub raportul mijloacelor promovate și a obiectivelor - scopurilor urmărite: disimulate - lupta împotriva corupției și reale - instrument al structurilor paralele în estomparea promovării statului de drept, prin punerea în aplicare de către puterea executivă - a președintelui, a deciziilor unor structuri ale puterii juridice (CCR și ÎCCJ) și legislative - ale Parlamentului, lezând autoritatea și coeziunea puterii politice și a statului de drept. Astfel, prin intermediul acestor mijloace sunt puse în evidență scopurile reale pentru care au fost constituite și utilizate aceste structuri aservite unei părți a puterii politice în beneficiul acestora, satisfăcând și autosatisfăcând, deopotrivă, acea sete nelimitată de putere, acel fenomen desemnat încă de Platon prin ceea ce el denumea a fi „pleonexia", tradusă prin ceea ce însemna pentru marele filosof „foamea de mai mult!", adică lăcomia de bunuri - avere, tradusă astăzi prin această tendință nelimitată de preluare și menținere a puterii prin toate mijloacele. Astfel, atât de incriminatul stat paralel nu este altceva decât o strucură organizată ce reunește instituții, organizații prin reprezentanții acestora și a relațiilor interinstituționale personalizate (acele Protocoale interinstituționale dintre SRI și DNA, cu diverse alte instituții ce aparțin de structurile puterii politice statale), care aparțin nu unui stat de drept și democratic real, ci unui stat oligarhic, cu grave disfuncționalități instituționale, care servesc în mod separat interesele unor părți ale puterii executive și legislative din cadrul sistemului politic, în dauna regimului politic instituit și a statului de drept proclamat constituțional.
Pe fondul acestor particularități, aș încerca să definesc această grupare a statului prin acea structură organizată ce reunește instituții, organizații prin reprezentanții acestora și a relațiilor interinstituționale care aparțin statului de drept și democratic, dar care servesc interesele unei părți a puterii executive (a președintelui și organismelor aservite care îl deservesc), în disociere cu interesele reprezentate de cei aleși și reprezentanții acestora, care aparțin unor instituții democratice ce reunește indivizi aleși prin intermediul instrumentelor și mecanismelor democrației, adică prin votul popular.
La noi această formă mistificată a statului paralel, spre deosebire de obiectivele celui real, are o cauzalitate specifică, atât de ordin endogen - din interior, cât și exogen - din afară, astfel că cei care aparțin acestor structuri paralele aservite răspund acestor comenzi de natură duală. În ceea ce privește cauzalitatea internă, acest fenomen al disocierii intereselor prin acest paralelism al puterii și configurarea unor asemenea structuri paralele prin interesele promovate și tendințele urmărite, presupusul stat paralel ține de cei trei vectori prin care se realizează puterea politică reală: autoritatea, legitimitatea și influența, toți acești vectori putând influența apariția formală a acestei structuri paralele, constituite în scopul estompării unor derapaje ale puterii majoritare. În acest mod, prin excesul de legitimitate și de deficit al autorității recunoscute, cu influențe din interior și din afară, un asemenea pretins stat de drept se poate transforma într-un „regim democratic iliberal", cu deschidere spre autocrație, sancționat de opoziție și de această structură opozantă și incriminată de puterea majoritară ca a fi statul paralel, ca structură conspirativă și putere ocultă în raport cu interesele puterii dominante din societate, care urmărește prin toate mijloacele să-și conserve puterea politică și beneficiile emergente acestei puteri.
