Luna națională a informării despre „efectele consumului de alcool - iulie 2018

Distribuie pe:

O amplă analiză de situație, realizată de Centrul Regional de Sănătate Publică Sibiu și preluată de Direcția de Sănătate Publică Mureș, atrage atenția asupra consecințelor devastatoare ale consumului de alcool asupra sănătății mintale și fizice a individului uman, dar și a societății, în general. Prezentăm, în cele ce urmează, o sinteză a acestui text, care poate fi vizualizat pe adresa www.aspms.ro.

Alcoolul și sănătatea publică

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), după fumat și hipertensiune arterială, alcoolul este al treilea factor de risc pentru boală și moarte prematură pentru populația generală din Uniunea Europeană (UE). Pentru adolescenții și tinerii cu vârsta cuprinsă între 10 și 24 de ani, alcoolul este, însă, principalul factor de risc, fiind responsabil pentru 7% din anii de viață trăiți cu incapacitate sau pierduți prin deces prematur.

Alcoolul este implicat în producerea a peste 200 de boli diferite, între care: tulburări neuropsihiatrice (epilepsie, depresie, anxietate și altele), boli digestive (ciroză hepatică alcoolică, pancreatită acută și cronică, gastropatie alcoolică), cancere (de tub digestiv și sân), boli cardiovasculare (ischemice, hemoragice, hipertensiune arterială), sindrom alcoolic fetal, diabet zaharat, boli infecțioase (pneumonie, tuberculoză și altele), traumatisme (auto și heteroagresivitate, suicid, omor, intoxicații accidentale, accidente rutiere, domestice sau profesionale).

Pe lângă impactul asupra sănătății, consumul excesiv de alcool poate avea consecințe sociale dramatice: probleme relaționale (separare, divorț, abuz și neglijare a copiilor), pierderea prietenilor, dificultăți materiale, pierderea locului de muncă, pierderea locuinței, excludere socială, probleme legale (amenzi, închisoare), comportament sexual nepotrivit (sex neprotejat, viol, sarcină nedorită).

Românii beau în exces

OMS definește consumul excesiv de alcool ca fiind consumul a cel puțin 60 grame alcool pur la bărbați sau 40 grame alcool pur la femei, cel puțin o dată în ultimele 30 de zile.

În România, consumul de alcool la populația în vârstă de 15 ani și peste este de 14,4 litri de alcool pur per persoană pe an, cu o evoluție crescătoare în ultimul deceniu. Din acest consum, 25% este reprezentat de alcoolul neînregistrat, produs în gospodării, în afara regimului guvernamental de control. Aproximativ 92% din bărbați și 70% din femei au consumat cel puțin o dată în viață alcool, în timp ce două treimi din populație consumă alcool în mod regulat.

România ocupă locul III în UE după cantitatea de alcool consumată și locul II în rândul țărilor cu cel mai dăunător model de consum. Băutura preferată a românilor este berea. Mai puțin de 60% din români consumă vin. Băuturile spirtoase sunt consumate de 39% din băutorii sub 35 de ani și aproximativ 42% de cei în vârstă de 35-65 de ani.

România ocupă locul 5 în topul țărilor cu un model de consum de alcool de tip excesiv, consum cu cele mai înalte riscuri din punct de vedere al consecințelor medicale, sociale și legale. Locuitorii țărilor nordice, ai țărilor baltice, dar și românii sunt între băutorii cu un model de consum de tip excesiv.

Lasă un comentariu