Argumentul greco-catolicilor era logic - biserica lor nu era sub stăpânire ungară, ci sub directa subordonare ierarhică a Papei. Aceasta era structura. La București ei nu aveau cu cine să se unească din punct de vedere al canoanelor și ierarhiei bisericești. Patriarhia lor era la Roma, iar capitala României, din acest punct de vedere, nu avea o structură de acest fel, căreia din punct de vedere religios să i se subordoneze, să i se „închine" ca ortodocșii. Un preot greco-catolic îi răspunde în acest sens lui C. R. Pascu în „Românul". Acesta nu se lasă și deschide o polemică „Reflecții la reflecții", deși el susține că nu vrea să facă din această problemă una confesională. În reflecțiile oponentului greco-catolic era una care l-a iritat în mod deosebit pe C. R. Pascu; iat-o: „Noi românii greco-catolici nu avem niciun motiv cât de mic să ne fie rușine de cei de acasă, de cari nu ne lăpădăm, ci îi ajutăm în lupta grea, și vom sta cu ei, până ni se va dezrobi neamul, în bine sau rău, dar cu ei". La acestea răspunde G. R. Pascu într-un nou articol polemic: „Neamul înainte și pe urmă biserica". În fond, această dispută nu avea obiect și era izvorâtă din necunoașterea organizării bisericii greco-catolice. Românii greco-catolici erau tot atât de buni români ca și ortodocșii, fapt dovedit chiar de actele Congresului de la Youngstown din cuprinsul cărora se poate vedea că până la urmă românii americani au reușit să se ridice deasupra dezbinărilor confesionale. Iată ce consemnează documentul oficial: „În sărbătorirea marelui praznic, se alăturează și frații noștri greco-catolici", fapt reconfirmat și de Ion Dăjderiu care semna darea de seamă: „E un merit - spune el - chiar și al fraților noștri greco-catolici, cari în zilele de grea încercare ale neamului românesc de pretutindenea, s-au unit cu noi în cuget și simțiri" - ceea ce însemnă că, în final, s-au găsit totuși modalitățile de a dovedi opiniei publice americane și lumii întregi, că românii, când e vorba de interesul național major, pot cu toții să-și dea mâna.
Soluția oferită de ziarul „America" pentru ca toți românii (ortodocși și greco-catolici) să-și demonstreze solidaritatea față de acest act, a fost aceea ca toate cluburile și parohiile românești, sâmbătă 9 martie 1918, să țină întruniri în care să-și exprime adeziunea la săvârșirea acestui act național atât de important, iar a doua zi dimineața (în 10 martie 1918), aceste organizații, dar și persoane singuratice și grupuri din localitățile în care nu sunt organizații de niciun fel să trimită telegrame de felicitare ministrului României, dr. C. Anghelescu la Hotel Ohio din Youngstown. Acesta a fost programul Adunării în cele mai mici amănunte. În cele ce urmează, să vedem cum s-a desfășurat.
Ceremonia a avut loc în biserica ortodoxă Sfânta Treime din Youngstown pe strada Wilson.
Slujba religioasă a fost celebrată de preotul Teofil Roșca din Cleveland și preotul Octavian Mureșan, Chicago, asistați de o mulțime de preoți prezenți acolo cu această ocazie. Predica a fost rostită de reverendul locului, părintele Ioan Podea. După cuvântarea sa, mai mulți preoți din biserică cer detalii cu privire la aspectele tehnice ale acestei alipiri. Bisericile românești din S.U.A., răspunde I. Podea, rămân proprietate națională religioasă a românilor din Statele Unite. Ele stau sub jurisdicția Episcopiei Române Ortodoxe din Statele Unite, supusă Sfintei Mitropolii a Ungaro-Valahiei, cu sediul la București, România. Averea bisericilor va fi administrată tot ca până acum, de enoriașii și aleșii lor.
În jurul Episcopiei s-a discutat mai mult, și s-a ajuns la concluzia că pentru a menține ordinea și disciplina între preoți și rezolvarea unor neînțelegeri dintre preoți și dintre preoți și mireni, trebuie neapărat o autoritate superioară bisericească, care nu poate fi decât o Episcopie cu sediul la Cleveland, O. S-a discutat și despre preoții suspendați precum și despre hirotonisirile din Statele Unite făcute de episcopul rus, care însă, nu au fost recunoscute. Se mai hotărește ca preoții ce vor fi trimiși din România să fie neapărat licențiați în teologie. După rezolvarea acestor probleme adiacente, pe la 5 seara se citește „hrisovul de închinare" și în unanimitate, se depune jurământul de supunere.
„Hrisovul de închinare" era un act concis care consfințea ruptura cu Mitropolia de la Sibiu, în care se preciza că nici preoții, nici mirenii nu vor mai avea vreo legătură cu această autoritate bisericească, decât numai atunci când „Transilvania și ținuturile românești din Ungaria vor fi dezrobite, făcând parte din Regatul liber al României".
Cei prezenți afirmau cu toată tăria că prin acest Hrisov se pronunță nu numai 150.000 de români din S.U.A., ci și milioanele de frați rămași sub stăpânire ungurească.
În final, se semnează documentul, iar după masa comună, preoții pleacă la gară pentru a-l întâmpina pe dr. C. Anghelescu, L. Teiușan, V. Stoica, după care se vor îndrepta spre Hotel Ohio.
A doua zi, (în 10 martie 1918), în catedrala americană Westminster, la ora 9, începea serviciul divin. Catedrala era arhiplină, iar în fața ei o mare mulțime de oameni, circa 20.000 de români din toate colțurile Statelor Unite.
După slujbă, vorbește dr. C. Anghelescu despre însemnătatea actului istoric împlinit, după care se semnează protocolul Sinodului din ziua precedentă de către toți preoții și deputații sinodali ai parohiilor ortodoxe române din Statele Unite.
Se ia apoi o masă comună, după care lumea se reîntoarce în catedrala Westminster, cea mai mare din oraș, unde se și ține Adunarea Națională. Biserica era arhiplină, deoarece românii veniseră din Youngstown, East Youngstown, Struthers, Niles, New Castle, Elwood City, Warren, Girard și alte orașe mai îndepărtate, cum ar fi Detroit.
La ora 2 p.m. sosește și Legația română împreună cu Paul Negulescu, primiți cu aplauze frenetice din partea mulțimii. Apoi sosesc o serie de personalități americane viu aplaudate, ca judecătorul George W. Carew și senatorul John G. Cooper.
Ioan Podea, ca președinte al Adunării Naționale, conduce lucrările acesteia. Vorbește judecătorul G. W. Carew care expune situația României și îi asigură pe români că americanii vor fi alături de ei. Actul săvârșit este admirat cu cuvintele: când dușmanul ți-a luat tot ce-ai avut, țara și libertatea, și tu ai reușit să salvezi aici graiul și credința, ai făcut totuși mult.
(va urma)
