Luna națională a informării despre efectele consumului de alcool - iulie 2018 (III)

Distribuie pe:

Consumul de alcool în rândul tinerilor

Conform OMS și Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite, adolescenții reprezintă grupa de populație cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani, iar tinerii cuprind persoanele din grupa de vârstă 15-24 ani. Adolescenții și tinerii formează un grup populațional descris consensual prin termenul de populație tânără, reprezentând aproximativ 30% din populația globului.

Tinerii manifestă o tendință naturală spre un comportament de explorare în toate domeniile vieții, care poate conduce la comportamentele de risc, pe fondul unei cunoașteri încă insuficiente și a unor carențe în accesul la informare și consiliere. Alcoolul este substanța de abuz cel mai frecvent utilizată de către tineri. Consumul de alcool la petreceri este adesea însoțit de utilizarea de droguri recreaționale, sporind riscurile consecințelor negative. Tinerii și adulții tineri sunt în mod special expuși efectelor pe termen scurt ale consumului excesiv de alcool, unul din zece decese în rândul tinerelor de 15-29 ani și unul din patru decese în rândul bărbaților tineri se datorează alcoolului.

Aproape toți tinerii europeni în vârstă de 15-16 ani (80%, cu excepția Islandei) au consumat alcool cel puțin o dată în viață, cele mai înalte rate de consum fiind în Republica Cehă, Albania și Ungaria, iar cele mai mici în Islanda, Macedonia și Norvegia. Aproximativ 13% din adolescenți afirmă că au experimentat un episod de ebrietate în ultimele 30 de zile. Băieții sunt mai frecvent consumatori de alcool față de fete, ponderi înalte ale consumului se înregistrează în rândul tinerelor belgiene din Flandra (77% față de 51% în Albania și Macedonia).

În ceea ce privește vârsta de debut, aproximativ 60% din adolescenți afirmă că au testat prima lor băutură alcoolică înaintea vârstei de 13 ani, iar 12% au experimentat primul episod de ebrietate la această vârstă. Modelul de consum excesiv este mai frecvent în rândul tinerilor din țările nordice (39%). În timp ce frecvența episoadelor de consum excesiv este în ușoară scădere în rândul băieților (43% în 2011 versus 45% în 2007), în rândul fetelor are loc o amplificare a acestui model de consum (35% în 2003 versus 38% în 2011).

În general, băieții consumă bere, în timp ce fetele preferă spirtoasele. Pentru 64% din adolescenți și tineri, alcoolul este apreciat ca mijloc de distracție, în timp ce 48% beau ca să uite de probleme. Mai puțin de jumătate din tineri (42%) au admis că alcoolul poate avea efecte dăunătoare asupra sănătății. Posibilitatea ca alcoolul să determine comportamente pe care persoana „să le regrete mai târziu" sau să producă „stări proaste" este acceptată doar de o treime din tineri. Mai puțin de unul din cinci tineri consumatori de alcool consideră că ar putea avea „problemele cu poliția" sau că ar putea „să nu mai fie în stare să-și controleze consumul". În jur de 6 din zece adolescenți sunt implicați în violențe fizice și 4% în activități sexuale neprotejate.

Tinerii români și alcoolul

Aproximativ 84% din băieții și 12% dintre fetele în vârstă de 16 ani au consumat cel puțin o dată în viață o băutură alcoolică, în scădere față de 2007. Ponderea elevilor care au consumat prima lor băutură alcoolică înaintea vârstei de 9 ani și cea a celor care au început să consume alcool după împlinirea vârstei de 17 ani sunt sensibil egale (aproximativ 6%).

Cel puțin o dată în viață s-au îmbătat 16% dintre băieți și 7% dintre fete. Unul din 5 băieți s-a îmbătat prima dată înaintea vârstei de 13 ani. Ponderea băieților care s-au îmbătat în ultimele 30 de zile este cu 9 procente superioară față de cea a fetelor.

Episoadele de ebrietate sunt mai puțin frecvente în rândul adolescenților români decât la media adolescenților europeni (26% versus 39%). În timp ce numărul băieților care încep să consume alcool crește odată cu înaintarea în vârstă, dublându-se în decursul celor patru ani de liceu, ponderea consumului în rândul fetelor nu este influențată de vârstă. Un sfert dintre tinerii în vârstă de 18-34 ani au fost victime ale violențelor fizice asociate alcoolului. În ultimii 10 ani, a scăzut atât procentul adolescenților care consumă regulat alcool, cât și frecvența episoadelor de consum excesiv (27% în 1999, 36% în 2011, 12% în 2015).

În profil european, adolescenții români se situează în categoria băutorilor moderați, însă datele trebuie interpretate cu precauție deoarece „elevii români sunt tentați să ofere răspunsurile pe care le consideră dezirabile social, ceea ce înseamnă că nivelul consumului de alcool este probabil mai mare decât cel raportat." (sursa - www.aspms.ro)

Lasă un comentariu