România – 100 În America pentru Unirea Transilvaniei cu România (XVIII) UN PRELUDIU AL MARII UNIRI - ADUNAREA NAȚIONALĂ A ROMÂNILOR AMERICANI DIN 9-10 MARTIE 1918, DE LA YOUNGSTOWN, OHIO

Distribuie pe:

O apreciată cuvântare ține și deputatul John G. Cooper. Salută în numele Congresului din Washington pe trimișii României, salută apoi Congresul bisericesc și Adunarea, exprimându-și cea mai mare bucurie că românii din America știu atât de frumos și hotărât a-și manifesta patriotismul și dragostea de neam. „După câte știu eu - a mai zis deputatul Cooper - românii din America, în proporție cu numărul lor, au dat armatei Statelor Unite mai mulți soldați decât oricare alt popor din America. Mă simt dator a lăuda îndeosebi pe românii din Youngstown, care au întrecut toate celelalte colonii, dând armatei americane 117 voluntari. Jertfa acestor voluntari însă nu este a noastră, ci a neamului românesc în primul rând. Prin victoria Statelor Unite și a aliaților săi, România se va mântui și întregul neam românesc va fi chemat la o viață nouă, liberă și democrată".

Ministrul C. Anghelescu aduce românilor americani salutul armatei române care sângera pentru realizarea idealului național. Arată scopul cu care România a intrat în război și cauzele care au dus la dezastru. Descrie apoi marea însuflețire de la început și jalea ce a cuprins acum întreaga țară. „Dar să nu ne pierdem nădejdea - rostește reprezentantul României. Sus e Dumnezeu și știe că am fost datori să primim arma. Prea mult au fost apăsați transilvănenii și am vrut să le dăm și lor libertatea. Știu și aliații noștri cum și pentru ce am intrat în război. Știe chiar și America, țara aceasta puternică în care ne aflam astăzi. Aliații nu vor pune arma jos decât după victorie, iar când vor învinge ei, am învins și noi. Să ne ținem curajul și să facem tot ce putem pentru a cuceri iubirea și simpatia Americii de la care atârnă soarta războiului și soarta noastră. Actul măreț pe care l-ați săvârșit acum, când 150.000 de români din Ungaria și Transilvania au jurat credință României, dovedește în mod clasic de ce simțăminte este pătruns neamul românesc de sub stăpânirile străine. Istoria noastră va încresta această frumoasă manifestare între cele mai mari evenimente din viața noastră, iar dumneavoastră puteți fi mândri că ați avut tăria să o faceți".

Urmează la cuvânt maiorul Liviu Teiușan. El, eroul care și-a pierdut un braț, laudă armata română și pe rege. Descrie lupte și suferințe, întrebând retoric: Și pentru cine toate acestea? - pentru transilvăneni! De aceea și transilvănenii au aceeași dorință față de România, ca și fiii ei. „Nimănui să nu i se pară că a dat ori că a făcut prea mult. Totul trebuie făcut pentru mântuirea țării și cinstei poporului românesc. Actul măreț de astăzi încă este o recunoștință a jertfelor mari pe care le-a adus România. Înainte! Până când cauza noastră va fi câștigată".

În numele guvernului României, căpitanul Vasile Stoica (și el membru al Legației), în limba engleză, răspunde deputatului John G. Cooper, mulțumindu-i pentru declarațiile ce le-a făcut cu privire la România și pentru promisiunea solemnă că va sprijini cauza dreaptă a poporului român și în Congresul Statelor Unite, la Washington.

Discursurile animate de un generos patriotism produc, cum era de așteptat, dealtfel, o vie însuflețire și încurajează toate inimile românești. Avocatul G. Coșciug citește apoi și în engleză „Hrisovul de închinare" (în excelenta traducere a lui N. Lahovari, secretarul Legației române). După descrierea ziarului America (care diferă puțin de textul tipărit la Youngstown, de la Arhiva Bibliotecii Mitropoliei din Sibiu), mai are loc o intervenție a senatorului Cooper, în care acesta îi asigura pe români că America nu va băga sabia în teacă până când casa de Hohenzollern și Habsburg nu vor fi zdrobite în folosul democrației și pentru eliberarea neamurilor asuprite și subjugate, între care se numără și cel românesc.

Cuvântul de încheiere este rostit de preotul I. Podea, din care cităm: „Ieri, ca fii ai bisericii și ca români, am rupt legăturile cu dușmanii noștri și am jurat credință României, care în acest război a adus cele mai mari jertfe, jertfindu-se pe sine chiar, de dragul nostru, al transilvănenilor. Astăzi, unii dintre noi ca cetățeni, alții ca locuitori neîncetățeniți, jurăm credință și acestei țări care luptă ca și România, tot pentru libertatea noastră". „Cei credincioși steagului dreptății să-și facă datoria, fiecare cu ce poate, cu arme, cu munca sau cu sfatul, și toți la un loc, constituind o forță, să o pună la dispoziția guvernului american, pentru ca atunci când va sosi ziua cea mare a păcii, să poată zice și românii: «Am luptat pentru libertate, vrem să o avem!»"

Adunarea se încheie după ce întreaga asistență (peste 2.000 de oameni în catedrală), în fața altarelor drapate cu steaguri românești și americane, cântă „Deșteaptă-te române" și imnul Statelor Unite.

Banchetul își are și el importanța sa, mai ales datorită semnificațiilor politice a toastelor rostite acolo. Pe lângă aceasta, la banchet mai iau parte încă o serie de personalități americane, și aderenți ai cauzei românești, cum au fost: procurorul Jared P. Huxley, judecătorul William S. Anderson și judecătorul William P. Barnum.

Banchetul are loc în sălile hotelului Ohio, în prezența a peste 600 de persoane, iar primul toast este rostit de ministrul României, C. Anghelescu. Acesta închină în sănătatea președintelui Woodrow Wilson de care, afirmă vorbitorul, depinde soarta României, și care, la timpul său, va da României „nu numai ce a pierdut, ci și ce avea de cucerit".

Toastează apoi judecătorul George W. Carew, declarând că românii care au puternice sentimente naționale românești sunt și buni patrioți americani. Paul Negulescu, președinte al A.N.R.A., închină în sănătatea regelui Ferdinand și a unirii tuturor românilor; la fel și maiorul L. Teiușan. Judecătorul Anderson îi încurajează pe români și-i laudă pe voluntarii români din armata americană.

Programul artistic a constat din mai multe doine cântate la fluier de tânărul Nicolae Hociotă și mai multe cântece populare cântate de C. Breția.

(Va urma)

 

Lasă un comentariu