Sighișoara - Lansare de carte sub semnul Centenarului

Distribuie pe:

Pasionații de istorie au ocazia de a se întâlni azi, 12 iulie, la ora 18, cu prof. dr. Răzvan Mihai Neagu, care își lansează, la Sala Sander, volumul Formarea elitei ortodoxe din Transilvania, Banat și Crișana la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Studenții români din Transilvania, Banat și Crișana la Facultatea de Teologie a Universității din Cernăuți (1875 -1918).

Autorul este absolvent al Facultății de Istorie și Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, urmând stagiul doctoral la Institutul de Istorie „George Barițiu" din Cluj-Napoca al Academiei Române.

Cu prilejul prezentării cărții, luna trecută, la Turda (orașul său natal), prof. Răzvan Mihai Neagu a mărturisit că lucrează la acest volum de cinci ani și nu a ales întâmplător lansarea pe piață a cărții, dorind ca ea să apară în anul Centenar al Marii Uniri.

Specialist în medievalistică, apreciat în mediile academice transilvănene, prof. dr. Răzvan Mihai Neagu este și autorul volumului Episcopi și episcopii în estul Ungariei medievale. Tipologii episcopale în diecezele din Transilvania, Oradea și Cenad în evul mediu, aplecându-se cu același interes și pasiune asupra istoriei orașului de baștină, în volumul Momente din istoria orașului Turda. Personalități, evenimente, instituții (secolele XV-XX). 

Lasă un comentariu