„Diktatul de la Viena este biruința unei caste stăpânitoare în Ungaria, biruința grofilor" (academician N. Iorga, ortodox).
Ca să poată pune mâna mai ușor pe bogățiile Transilvaniei, Ungaria nu a ezitat să se prevaleze de stratageme cât mai ingenioase, machiavelice, astfel încât în politica ei de alianțe, întotdeauna cu mai marii zilei, să reușească - după ce ne-au anexat teritoriul Transilvaniei în 1867 - să ne fure zeci de mii de documente din arhivele de la Cluj și din Banat, apoi să ia din Viena întregul „Fond Transilvania" (cu aproape 500 de metri liniari de documente) și să ne „râdă în nas", astăzi, fără să îi pese câtuși de puțin că Trianonul a obligat-o să ne cedeze toată arhiva deținută, „salutându-ne" de pe ... „piedestatul" a 3.465 de metri liniari ale arhivei transilvane sechestrate până acum (ilegal) la Budapesta!
În mod normal, ar fi trebuit ca autoritățile noastre de stat, cu concursul S.R.I., să manifeste maximă vigilență față de păstrarea în condiții de securitate specială a Tezaurului nostru arhivistic național și să zădărnicească „bătaia lungă" cu care U.D.M.R își plasează oamenii ca șefi de arhive și arhivari, rezonând cumva cu semnalele publice care indică faptul că se continuă sustragerea de documente, din arhivele României, cu scopul de a se revendica proprietăți care au aparținut grofilor, la care aceștia, de fapt, nu mai au dreptul! Din nefericire, însă, oricât s-a trâmbițat propagandistic că vrem să fim „fanion" în anticorupție, instituțiile competente ale României nu au ridicat nici „un deget" ca să ne apere interesele naționale, „privind" cu „mâinile încrucișate" cum senatorul maghiar A. Verestoy „devora" pădurile din Harghita și Covasna, cum erau frustrați bursierii ortodocși români prin cedarea către unguri a bunurilor „Fundației Gojdu", cum ministrul Apărării - Spiroiu - ceda unor „moștenitori" grofi maghiari o bază militară (Complexul Zăbala), pentru care aceștia nici măcar nu aveau drept de moștenire etc!
„Momentul-cheie" când Ungaria a găsit „culoarul" istoric oportun ca să recurgă la spolierea efectivă a Transilvaniei, „călcând în picioare" Trianonul, s-a produs când armata ungară a intrat violent în Transilvania și, prin jaful ocupanților horthyiști (1940-1944), Ungaria a emis decrete prin care dădea „mână liberă" pentru revizuirea și anularea tuturor înstrăinărilor imobiliare, precum și a contractelor de vânzare-cumpărare, dintre 1918-1940, prin care se favorizau moșierii expropriați (a se reține că, până la finele lui 1943, foștii proprietari unguri au atacat în Justiție circa 35.000 de contracte de vânzare-cumpărare încheiate înainte de 1 sept.1940, 75% dintre procese fiind îndreptate împotriva țăranilor români)!
Tot atunci s-au făcut, în Transilvania ocupată, 40-60.000 de expulzări ale românilor, exproprieri, revocări ale cărților de identitate, închirieri de magazine și ateliere, convertiri forțate la care au fost supuși ortodocșii, maghiarizarea numelor (Ordinul din 1942) de localități, râuri, văi, păduri românești etc!
Pentru ascendența Ungariei asupra Transilvaniei, cu toată aria ilegalității și imolarităților săvârșite atunci, se cuvine să „mulțumim" în special Germaniei hitleriste, a „arbitrajului" făcut în tandem cu „sora" Italia la Viena (1940), nouă nerămânându-ne decât să medităm la „scena" de la München, din 10 iulie 1940, când faimosul Hitler i-a întrebat pe reprezentanții Ungariei (prim-ministrul Teleky și ministrul de externe Csaky) dacă Ungaria ar putea să învingă singură România! Atunci, cei doi unguri AU EZITAT SĂ RĂSPUNDĂ și, chiar dacă ulterior au murmurat că Ungaria ar putea lupta cu succes împotriva României, Hitler și Ciano (ministrul de externe italian) s-au declarat rezervați la presupusa izbândă într-un eventual conflict militar al Ungariei cu România. În rest, nu ar trebui să uităm nici că Ungaria și-a cantonat armata la granița cu România, forțând nota (din avioane s-au aruncat manifeste dușmănoase la adresa românilor transilvăneni, un gest incalaficabil făcut încă înainte de a se fi pronunțat Diktatul de la Viena din 30 august 1940) și încălcând nedemn articolul 2 din Protocolul de la Belvedere, unde se prevedea că în Transilvania „evacuarea și ocuparea să se execute în deplină liniște și ordine (...) în termen de 14 zile"! Din păcate, termenul nu a fost respectat de partea ungară, și românii au fost supuși unei prigoane inumane!
