Județul Mureș se caracterizează prin varietatea sa balneară. Găsim aici izvoare și lacuri sărate sau sărat-iodurate, izvoare oligominerale, ape minerale carbogazoase, așa-zisele ape „de masă" și izvoare mezotermale (…).
SÂNGEORGIU DE MUREȘ
…Din adâncuri a țâșnit apă sărată!
Sângeorgiu de Mureș este o stațiune cu un trecut zbuciumat, o stațiune a perioadelor „bune" și a perioadelor „rele". Posesoare a unor ape minerale de excepție, cu reale virtuți terapeutice, beneficiară a unor planuri de dezvoltare mărețe, dar nefinalizate în anii 1980-1987, stațiunea s-a zbătut mult timp între dezinteres și speranță (…).
Apa sărată concentrată (57 grame de NaCl/ litru) este apa cu cel mai mare conținut de iod din Transilvania (11,4 mg/l).
Stațiunea este cunoscută încă din anul 1880, când exista aici un mic bazin amenajat, alimentat de la un izvor natural de suprafață. În acea vreme, apa avea un conținut sărat-sulfuros. „Grădini" sau „fântâni" sărate mai sunt evidențiate într-un document din anul 1888 și pe proprietățile familiilor: Major, Racz, Izmael, Meszaros și ale preotului ortodox Partenie Trombitaș.
Primul proprietar al băilor a fost baronul Csete Bela, care a observat că „gropile săpate pe proprietatea lui se umplu repede cu apă sărată". Pe data de 6 februarie 1902, în ziarul local „Szekely Lapok", el își face publică intenția de a organiza o societate pe acțiuni pentru dezvoltarea și exploatarea băilor sărate. Până în acel an, se investiseră deja 12.000 de coroane, iar veniturile depășiseră cheltuielile. Din același ziar aflăm că la un frumos sfârșit de săptămână din vara anului 1902, s-a organizat deschiderea festivă a băilor. În program au figurat excursii cu bicicleta, cu trăsuri și căruțe, concursuri sportive și programe artistice.
Pe data de 2 mai 1912 s-a forat prima sondă, la adâncimea de 864 de metri. Se căuta, ca de obicei, gaz metan, care, aici, în Transilvania, are puritatea cea mai mare din lume (99,99% metan), dar, din adâncuri a țâșnit apă sărată. În numărul 4 al revistei „Erdely", dr. Hanko Vilmos specifică faptul că în vara anului următor, 1913, la Sângeorgiu „au făcut baie aproape o mie de oameni într-o singură zi! Pare incredibil. Modestele sale capacități de cazare au fost depășite". Din anul 1920 până în 1989, stațiunea a cunoscut o dezvoltare continuă (…).
REGHIN
„Apa lină" de la Apalina
Localitatea Apalina a devenit cartier al orașului Reghin și, după cum îi sugerează și numele, figurează în tratatele de balneologie, ca posesoare a unor „ape line și limpezi". Există aici mai multe izvoare cu ape oligominerale, excelente pentru pacienții cu probleme renale, ele stimulând diureza. Întreg culoarul Reghin - Lăpușna dispune de numeroase izvoare de acest fel, dar, din păcate, cu debit mic și puțin cunoscute. Totuși, aici, la Apalina, un întreprinzător local, domnul Cotoi Toma, a concesionat câteva hectare de teren, unde, în urma unor săpături, a descoperit un astfel de izvor. După multe eforturi, a reușit captarea și acumularea lui într-o piscină de beton, iar printr-un sistem ingenios, a reușit să încălzească apa din bazin, folosind aburul tehnic în surplus de la mica sa întreprindere de prelucrare a lemnului, din vecinătate. Apoi, a pus forța gravitației „la lucru", apa izvorului fiind condusă, prin cădere liberă, în două heleșteie, unde au apărut, spontan, o serie de alge heterofobe, ce folosesc ca „hrană" nu numai lumina soarelui, ci și sărurile minerale din apă. S-a format, deci, un biosistem natural, un fel de „perpetuum mobile".
Fenomenul populării apelor minerale cu astfel de plante acvatice mai e prezent și la Bilbor, Sâncrăieni-Ciuc sau la Someșeni, lângă Cluj-Napoca.
La Apalina, deci, „apa lină"este folosită atât în cura internă, cât și în cea externă.
LĂPUȘNA
…Înapoi, în „iepoca de aur"…
Localitatea este legată de numele familiei Ceaușescu. Prin anii '70, aflând că prin Munții Gurghiului sălășluiesc cele mai frumoase exemplare de urs carpatin, Nicolae Ceaușescu a dispus construirea unui castel de vânătoare pe arealul ocolului silvic Lăpușna. Dar, cum drumul ce leagă Reghinul de castelul său de vânătoare era cam „second hand", dictatorul ordonă modernizarea lui. S-a lucrat zi și noapte. În câteva luni, treaba fu gata! Șoseaua era impecabilă. La castel venea adesea și fiul său, Nicu, însoțit de body-guarzii săi. Nicolae Ceaușescu era mare amator de trofee de vânătoare. Bătrânii povestesc că regalurile cinegetice se lăsau, mai apoi, cu festinuri culinare și, uneori, bahice (…). Apa era adusă de la doi kilometri de Lăpușna, de la izvorul Călin, cunoscut din moși-strămoși pentru apa lui bogată în elemente minerale și… lipsită de microbi. Lucru esențial pentru dictator, care suferea de microbofobie.
„Doar izvoarele suspină, pe când codrul negru tace…"
(…) Izvorul Călin are un debit relativ mare și, alături de alte izvoare oligominerale din munții Gurghiului, se varsă în turbulentul râu Gurghiu. Aici, în această vale sălbatică, în pădurea Mociar, există arbori multiseculari, cu vârste ce depășesc 400 de ani, iar animalele care beau din apa acestui râu trăiesc mai mult decât cele din alte regiuni. Să existe, oare, o legătură între mineralele conținute în apa râului și longevitatea florei și a faunei locului? Un fapt petrecut undeva la antipozi vine să confirme acest lucru: un fermier dintr-un sat din Australia se lăuda tuturor că oile lui trăiesc de două ori mai mult decât oile altor fermieri. E ca și când oamenii ar trăi nu 70, ci 140 de ani. Lucrul nu a trecut neobservat, s-au făcut cercetări și s-a constatat că singura sursă de apă a fermierului și a animalelor sale era… un izvor cu apă minerală!
Așadar, un sfat (…): dați o fugă până la izvorul Călin de lângă Lăpușna! (…) Valea Gurghiului vă va fascina (…). Neapărat, să beți o gură de apă din acel izvor cu nume eminescian. S-ar putea să trăiți mai mult!
JABENIȚA
Drum presărat cu „sărături"…
Nu departe de Ideciu de Jos se află o altă localitate balneară, înveșmântată într-un cadru natural de excepție. Și de istorie. De ce? Deoarece construcția „băilor" a fost începută de romani. E vorba de Jabenița. Întregul coridor Rușii Munți - Jabenița - Ideciu și câmpiile din jur sunt presărate cu „sărături" formate din bălți, fântâni, izvoare, nămoluri sărate, plante sau flori de sare. Lacul cu apă sărată de la Jabenița, cu adâncimea de 12 metri, s-a născut prin inundarea cu apă a unei foste exploatări miniere „de suprafață". Apa provine dintr-un izvor natural și face parte din categoria apelor sărate concentrate (concentrație de peste 150 de grame NaCl)…
SĂLARD
„Amintire" din război…
(…) Traversez podul metalic de peste râul Mureș și ajung în fața unei cazemate care are o istorie interesantă: în cel de Al Doilea Război Mondial, când Transilvania era sub ocupație germană, Sălardul era un punct strategic important, datorită îngustimii văii râului Mureș. Soldații germani au construit aici două cazemate, pe culmea canionului, și două în vale, chiar lângă albia râului. Construcții rezistente, pe care soldații ruși au încercat ulterior să le dărâme, dar nu au reușit decât să le provoace câteva „mici zgârieturi".
Nu departe de acel loc, nemții au descoperit și trei izvoare, din care unul era mezotermal. L-au captat într-un bazin de beton. Era folosit pentru igiena lor personală. E un bazin de 4x4 metri, alimentat gravitațional, iar surplusul de apă se scurge în râul Mureș. Timpul a trecut, însă micul bazin a rămas neschimbat. Oamenii locului l-au păstrat intact, ca pe o amintire din timpul războiului. E un loc de pelerinaj pentru turiștii germani. Vara, când temperatura apei ajunge ușor la 30 de grade, în jurul bazinului mezotermal de la Sălard apare „o mare de corturi", zona fiind preferată de grupurile de cercetași sau de turiști ocazionali, care pot beneficia de spectacolul naturii și… de o baie caldă.
(Din vol. Transilvania, un El Dorado balnear? - autor dr. CĂLIN I. DORGO, medic specialist de balneofizioterapie și medicina culturii fizice, Editura „ansid", Târgu-Mureș, 2003)
