Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei - COMUNICAT DE PRESĂ

Distribuie pe:

Marți, 10 iulie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul familiilor greu încercate de inundațiile din ultima perioadă, din localitățile Bucerdea Vinoasă și Cricău, unde aproximativ 300 de gospodării au fost inundate și câteva zeci de autovehicule au fost distruse de apele învolburate. Greutățile la care au fost supuși locuitorii celor două localități au sensibilizat preoții și credincioșii din mai multe parohii. Astfel, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Irineu, Sectorul social-misionar al Eparhiei noastre în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Alba Iulia și cu 75 de parohii din cuprinsul protoieriei s-au mobilizat în mod exemplar, venindu-le în ajutor celor aflați în nevoi și reușind să strângă aproximativ 70.000 de lei, bani care au fost redirecționați către 67 de familii grav afectate, fiecare dintre acestea primind câte 1.100 de lei.

Sensibil la nevoile celor aflați în necazuri, Ierarhul nostru le-a oferit sprijin moral, ascultându-i și îmbărbătându-i pe credincioși, adresându-le părintești cuvinte de mângâiere și încurajare, spunându-le: „În călătoria noastră pe acest pământ, numit «valea plângerii» sau «antecameră a Împărăției veșnice», noi, oamenii, avem de întâmpinat nu numai bucurii, ci și necazuri, nu numai prosperitate, ci și pagubă. În astfel de situații, ar fi bine să spunem ca Dreptul și mult răbdătorul Iov: «Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat». Solidari cu creștinii noștri din Bucerdea Vinoasă și Cricău, ale căror case și grădini au fost lovite de furia apelor, am venit să le oferim ajutor și îmbărbătare. Totodată, i-am îndemnat să aibă încrederea că orice încercare poate fi transformată într-o mare binecuvântare de către Dumnezeu, care poate «să împlinească toate trebuințele noastre»" (cf. Filip. 4, 19).

Lasă un comentariu