Manuscrisul de jad - Priviți cu luare aminte...

Distribuie pe:

„Pre flamura noastră - spunea Mihai Eminescu - trebuie scrise pur și simplu voințele noastre." Au scris „pre flamura noastră" biruința jertfei și „voințele noastre" înfăptuitorii Marii Uniri, simțind tăria românească și suflul divin al evenimentului din 1918. Au crezut în vecia României Mari, în energia morală a unui neam conștient că ar fi netrebnic dacă și-ar lăsa moștenirea știrbită. „Asta nu, odată cu capu' nu!" au jurat înfăptuitorii Marii Uniri.

Ei ne duc cu gândul la Evanghelia de la Luca în care pescarii după o noapte de trudă pe Marea Ghenizaret nu au prins nimic, dar aruncând mrejele după Cuvântul Mântuitorului au prins mulțime „de roadă". Înfăptuitorii Marii Uniri au prins mulțime „de roadă" aruncând „mrejele" după Cuvântul și vrerea unui neam întreg. Ei aveau un ideal.

Cum li s-a răspuns în timp celor care au trăit Marea Unire ca pe Marea Înviere a ființei românești?

Ne vom referi, spre ilustrare, la biografia avocatului, prefectului și omului politic dr. Mihail Moldovan, născut la Valea Largă, în județul Mureș, în 1883. Este ales de către Adunarea electorală a Cercului Mureș-Luduș, dar și de Garda Națională Română din Comitatul Turda - Arieș, delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. La primele alegeri parlamentare ale României întregite din noiembrie 1919, este ales deputat în Circumscripția Luduș pe listele Partidului Național Român. În anul 1922 devine prefect al județului Turda-Arieș. Numai că linia dreaptă a vieții și profesiei îi este oprită. Încep persecuțiile, constrângerile, încarcerările și umilința. Sub ocupația hortistă i se dă ultimatum de a părăsi Târgu-Mureșul, unde locuia. Este arestat și încarcerat la Turda, Cluj și Târgu-Mureș, stabilindu-i-se, apoi, domiciliul forțat și punându-i-se în vedere că nu are dreptul la locuință și la un loc de muncă. A urmat un curs de contabilitate „de tip nou", cerând un post de contabil la un CAP. I se refuză. Și-a înaintat actele de pensionare, dar pensia i-a fost retrasă. A locuit - după mărturiile cuprinse de istoricul Traian Bosoancă în volumul Mureșenii și Marea Unire - pe strada Avram Iancu din Târgu-Mureș, într-un spațiu cu ziduri prăbușite și cu acoperiș improvizat. Distinsul avocat avea o casă pe strada Târgului, în Târgu-Mureș, care era, însă, locuită de chiriași, casa fiindu-i naționalizată. Le-a cerut autorităților aprobarea de a locui în podul propriei case, cererea fiindu-i respinsă. A trăit din ocupația de „ajutor de grădinar".

Se stinge din viață în anul 1963, fiind înmormântat în Cimitirul Bisericii de Piatră, lovit prea dureros în demnitatea umană și în măreția biografiei sale. O istorie prefăcută nu o recunoștea pe cea întemeietoare de identitate românească și drept românesc. Istoria ingrată nu i-a mai recunoscut avocatului dr. Mihail Moldovan credenționalul la Marea Unire, exterminându-l. Așa cum nu i-a recunoscut nici lui Ioan Harșia, avocat la Tabla Regească din Târgu-Mureș și primar al Târgu-Mureșului, între 1920-1922, membru al Ligii antirevizioniste și președinte al Societății Tinerimea Română din Reghin, zbaterea în numele României Mari. Avea 78 de ani când a fost întemnițat la Gherla „fără judecată". După moarte, timp de 15 ani, pe mormântul avocatului Ioan Harșia nu s-a permis nicio inscripție.

Au dreptul, astăzi, dr. Mihail Moldovan și dr. Ioan Harșia la recunoaștere și cinstire? Este prezentul în stare de aceste fapte?

Dar, măcar aducerile-aminte să nu le amânăm. Propovăduia Sfântul Apostol Pavel: Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au grăit vouă cuvintele lui Dumnezeu, priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința.

În imagine: Valentin Marica și dr. Eugeniu Nistor la lansarea volumului „Sfințenie și vecie. Reflecții la Centenarul Marii Uniri" apărut la Editura Cezara din Tg.-Mureș.

 

Lasă un comentariu