DIN NOU DESPRE PROCESE ȘI RETROCEDĂRI DUBIOASE (I) Convorbire cu domnul profesor universitar dr. Ioan Sabău Pop -

Distribuie pe:

- În baza legii retrocedărilor de proprietăți, foarte multe persoane au solicitat și chiar au intrat în posesia unor terenuri, chiar și păduri, cam frecvent, pe căi dubioase. Problematica aceasta, a retrocedărilor de păduri către foști proprietari este tema interviului acordat de dl. prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop, în cele ce urmează.

- În legătură cu procesele privind retrocedările de terenuri, dumneavoastră reprezentați statul român?

- În aceste procese de revendicări, în care se pune problema proprietăților istorice, a marilor latifundii care au existat în Transilvania în anii de dinainte de anul 1920 și aduse în actualitate în zilele noastre, potrivit legislației noastre de restituire, sunt o serie de probleme în care eu, în calitate de cercetător și profesor, am făcut foarte multe investigații. Pe de altă parte, am reprezentat în procese, alături de echipe bine consolidate de la instituțiile respective, în favoarea statului român. Adică, am reprezentat prefecturi, comisii județene, Regia Națională a Pădurilor, comisii locale, comune, cum ar fi în județul nostru Ideciu, în județul Covasna - Centrul de Cultură Arcuș, Întorsura Buzăului, o serie alte asemenea. În forumul nostru denumit „Transilvania Furată" aflat în legătură cu ziariști renumiți din această țară, o perioadă de câțiva ani, cam din 2013 până în zilele noastre, am avut vreo 18 ediții ale Forumului, în diferite localități ale țării unde ne-am documentat, am ascultat, am văzut, am cercetat și am consultat dosare și arhive legate de aceste pretinse restituiri.

- Este o muncă foarte migăloasă și de amploare. Cam câte procese ați avut până acum?

- N-aș putea să răspund exact la întrebare, pentru că pe noi ne interesează fenomenul. Eu am avut peste 50 de asemenea procese în care am fost implicat, într-un fel sau altul, fie consultant, fie prezentându-mă în instanță, fie făcând documentări la arhive, fie scriind studii și materiale pe această temă. Sunt momentele, spunem noi, istorice, raportate la problema proprietății. Este anul 1921 când s-a dat Reforma agrară a Statului Român pentru Banat, Transilvania și Crișana, raportându-se la Tratatul de la Trianon, la Marea Unire de la 1 decembrie 1918, la promisiunile Consiliului Dirigent pentru țărănimea din Transilvania, indiferent de originea și etnia ei. De cealaltă parte, optanții unguri și statul ungar, a dat în judecată statul român la instanțele internaționale, obligându-l după datele pe care le deținem, la plata a 4,8 tone aur, echivalent în coroane și franci aur, printr-un fond agrar constituit în anul 1934. Statul român prin această plată, contribuție, ca să spunem, în mare parte benevolă și filantropică în același timp, pentru că a dat zece la sută în plus peste ceea ce au acordat instanțele europene de arbitraj de la Paris, a considerat problema încheiată, pentru că prin acest Tratat și documente, statul român a ieșit din joc, în ideea că proprietatea a rămas la statul român, a cetățenilor săi, beneficiari ai reformei agrare și, pe de altă parte, contribuția lui s-a constituit într-un drept de creanță. Drept urmare, statul român a ieșit din joc și orice pretenție față de statul român, încă, de atunci, din anul 1930, nu mai era de actualitate. O actualizează însă, în zilele noastre, după 1990, ținând seama de slăbiciunile pe care le au în această privință autoritățile, Guvernul și ceea ce numim noi, la ora actuală, conducătorii statului român. Asemenea slăbiciuni sunt o tradiție, pentru că și în 1921-1922, familia regală și Guvernul român a avut o atitudine prea binevoitoare, prea receptivă, prea slugarnică față de aceste pretenții, dar, între timp, autoritățile și-au revenit și statul român a repurtat în acele vremuri, să spunem, o victorie care trebuia să închidă acest contencios. Contenciosul a fost redeschis după 1990, ca urmare a legilor greșite care au fost date de statul român, a instanțelor judecătorești care au aplicat legea în mod greșit, lege de fapt interpretabilă, autorităților publice care sunt comisiile locale, primarii, prefecții din această țară, și mă refer întâi la cei din Transilvania, unde cunosc situația mai bine, unde s-au întâmplat foarte multe „restituiri" greșite. În acest context și pe acest demers am participat, de-a lungul timpului, din 2008 până în prezent, la diferite procese, raporturi legate de aceste restituiri, consultând în același timp, atât în cadrul forumului „Transilvania Furată" cât și ca avocat, ca profesor universitar, cunoscător al acestor probleme, al acestor situații. Vreau să fac o precizare: ultimul care a scris despre optanți în 1934 a fost Nichifor Ghibu, după care s-a instaurat tăcerea. Următorul care a scris și s-a documentat despre acest lucru a fost subsemnatul, când am văzut devalizarea totală, ce s-a întâmplat în anii 2007-2008 în ceea ce privește restituirile de proprietăți. Și atunci am putea discuta despre ce se întâmplă în aceste procese și greșelile care se fac, cu sau fără intenție. În orice caz, în defavoarea României și a poporului român, de către propriile lui autorități.

- Să înțelegem că foștii proprietari de terenuri au fost despăgubiți anterior, în câteva rânduri. Acum vin din nou urmașii lor pentru retrocedări, pentru a patra oară.

- Problema este așa: Sunt câteva momente diferite în aceast traseu, pe etape. Este Reforma din 1921 în ceea ce privește aplicarea ei în Transilvania. Optanții unguri nu pot să se ia cu statul român. V-am explicat în linii mari care este problema. Este, după aceea, momentul 1940-1944, când Transilvania de Nord a fost ocupată de către Ungaria horthyistă ca urmare a Diktatului de la Viena și, unde, în materie de proprietate, beneficiind de „serviciile" lui Banffi Daniel, care era ministrul agriculturii în guvernul horthyst și care a restabilit aspectele de proprietate în Transilvania, ignorând toată evoluția din 1918 până în 1940. Bunăoară, un fiu l-a moștenit pe tatăl său. Moștenirea lui a fost anulată de către Ordonanța 1441 din 1941 și 1940, două ordonanțe ale așa-zisului guvern regal ungar, care în materie de proprietate ne-a reîntors în Transilvania, înainte de 1920. Apoi este reforma din 1945 prin care s-au atribuit, după război, suprafețe importante de pământ țăranilor români, cu foarte multă dărnicie de către guvernul de atunci a lui Petru Groza, pentru că se știa că următoarea etapă va fi colectivizarea, mergând pe ideea că le dăm acum pământ, ca apoi să-l luăm înapoi. Avem de discutat, atât la modul pozitiv cât și negativ, despre acel moment, dar, oricum, a fost o bucurie, un entuziasm enorm în rândul populației de la țară care a fost împroprietărită după război, neștiind că în foarte scurtă vreme, după 10-15 ani, de fapt acest pământ va fi luat înapoi. După aceea, avem trecerea în regimul silvic, 1947-1948 a tuturor pădurilor țării. Avem Constituțiile care s-au aplicat ulterior și avem Legea 260 din 1945 prin care s-a încercat să se restabilească încălcările și abuzurile făcute de ocupația horthystă în Transilvania de Nord și care nu a fost aplicată însă în mod corespunzător în Transilvania. Au rămas elementele de proprietate disparate, evidențiate, așa cum erau ele greșite, iar astăzi, urmașii celor care au moștenit din perioada regimului horthyist, regimul de dinainte de 1940, de fapt tot horthyst, vin și revendică asemenea proprietăți. În privința asta avem de dată recentă câteva situații. Punctual aș discuta despre procesul de la Giurgiu. Noi am fost nevoiți, și aici a fost rolul meu esențial, unde am fost cooptat pentru a merge cu numele, cu experiența, cu profesionalismul meu, cu notorietatea pe care o am, mai mult sau mai puțin recunoscută, să cerem strămutarea proceselor din Transilvania, pentru că, se știe foarte bine, în Ardeal există o influență foarte puternică a UDMR-ului în toate domeniile de activitate. Practic, Ardealul este condus, în mare parte, de recomandările care vin de la UDMR. Ei, și în această problemă, a restituirilor de proprietate, am avut asemenea situații surpriză. Administrațiile publice, instanțele judecătorești din aceste județe au aplicat în mod greșit legislația, datorită a numeroși factori. În primul rând, legislația nu avea o predictibilitate și o reglementare clară, după aceea, autoritățile administrative erau încorporate politic, obediente UDMR-ului, toate guvernele și regimurile care au fost, în sfârșit, instanțele judecătorești, unde nu toți judecătorii, aș putea spune, cei mai mulți, habar nu aveau de această interpretare succesivă, istorică a dreptului. Au generat foarte multe aspecte, adică, să nu aibă dureri de cap. În această privință, cu foarte multă lejeritate atribuiau/restituiau zeci, sute, chiar mii de hectare urmașilor grofilor, conților, baronilor care au avut asemenea proprietăți, sau au deținut înainte de 1920 în Transilvania de atunci. Sunt aspecte legate în primul rând de modalități grosolane de atribuiri ale restituirii: falsificări de acte de stare civilă, de acte de proprietate, măsluirea documentelor de la arhive, care, să spunem așa, constituia o situație mai grosolană, mai grosieră. După aceea veneau problemele mai rafinate, mai sofisticate, în legătură cu așa-zișii urmași, așa-zisele proprietăți care urmau să fie restituite, aducând tot felul de documente care se modulau pe o anumită direcție și instanțele judecătorești nu aprofundau acest lucru. Apoi au fost judecători din instanțele judecătorești, ostili acestui demers pe care noi l-am făcut și, în același timp, juriștii de la prefecturi, direcțiile silvice, comisii locale, în ideea de a păstra acest patrimoniu și cu reținere față de restituirile care constau în zeci de mii de hectare de pădure, pășune. Lăcomia depășise orice imaginație, ca atare, cel puțin eu, am rămas foarte surprins că cei care judecă aceste procese, parcă hotărau pentru câteva bețe de chibrituri, când era vorba de zeci de mii de hectare de pădure. În contextul acesta, ne-am pus întrebarea și o am și astăzi, de unde provine această hemoragie fantastică în ceea ce privește restituirile de proprietăți? Pentru că devalizăm, prin aceasta, statul și poporul român de o sursă patrimonială foarte importantă! Devalizăm mediul, protecția mediului, flora și fauna, pentru că toate jafurile și exploatările de păduri au la origine și restituirile care se fac fraudulos, și care, de fapt, duc până la urma-urmei, la o incertitudine a regimului juridic și de proprietate care există. Este ceea ce-i favorizează pe cei care se ocupă cu hoțiile, haideți să spunem, în țară și, venite din afară foarte multe firme, văd că în România este posibil să se întâmple orice. Bunăoară, există o legislație care spune că nu pot fi exploatate foioasele sau rășinoasele sub 80 de ani. A venit o firmă din Norvegia, alta din Danemarca, să impună statului român o nouă reglementare, să poată fi exploatate la 40 de ani. Desigur, la o întâlnire pe care am avut-o în județul Vâlcea, personal am spus: „De ce nu cereți aceste lucruri la voi în țară? Nu veniți să cereți Guvernului român să procedeze astfel". După aceea, am modificat legislațiile silvice. Hold Industry a transmis Guvernului României o scrisoare prin care cerea o anumită modalitate și au încercat să se impună, să nu se aducă reglementările privind restricționarea și o reglementare mai clară și în interesul popuației, a regimului silvic, pe care a împărtășit-o inclusiv președintele, acest domn Johannis, când a respins legea de modificare a Codului silvic. Care era de fapt o intervenție, să spunem, destul de modestă și chiar se schița un gest de apărare, care, desigur, din capul locului a fost suprimată de către președinte și a trimis legea la rediscutare în Parlament. A revenit după aproape un an. A doua oară a promulgat-o, dar între timp s-a mai furat un milion de metri cubi de material lemnos de către protejații lui de la Holds Industry și Schwartkofer.

Așadar, întorcându-ne la problemele din justiție, am în față hotărâri judecătorești în care, pe aceeași problemă, există o contrarietate de soluții. Noi am încercat și, ca urmare a descoperirilor documentelor la Arhivele Naționale, la CNSAS, la Arhivele Militare din România și din Ungaria și s-a readus pe tapet revizuirea restituirilor care s-au făcut, considerând că sunt frauduloase, sunt false, și în aceste procese de revizuire am întâlnit foarte multă reticență. Acest interviu, la urma-urmei este dat de către mine și datorită faptului că mi-a produs o revoltă, o anumită situație, anume că, am văzut la un post de televiziune în care se aduceau elogii CNSAS-ului sau celor de la Arhivele Naționale, Ministerului Mediului, sau știu eu cui, în legătură cu faptul că aproape 10.000 de hectare, la procesul de la Giurgiu, a fost câștigat de către noi. Noi am fost singuri. Toți cei pe care i-am pomenit ne-au fost adversari, în sensul că nu ne-au ajutat. N-au sprijinit demersul. CNSAS-ul nu știu dacă este al României. Oricum, nu face parte din atributele pe care le are din structurile statului român. Ca atare, am avut emoții legate de Banffi Daniel, fost criminal de război și care a fost condamnat politic. Și în legătură cu alte date, pentru că, de fiecare dată, cercetările care se fac în interesul statului român de către persoane printre care pretind că fac și eu parte, se întâlnește pe traseu o anumită reticență, o anumită adversitate și, ca atare, autoritățile statului român nu sunt alături de acest demers, inclusiv, foarte multe complete de judecată de la instanțele judecătorești. Chiar de la Târgu-Mureș, am o hotărâre judecătorească, 176 din 2014, în care, în mod neîngăduit, judecătorul redactor aduce acuze reprezentantului Direcției Silvice în legătură cu sesizarea acestuia de verificare a unor documente și i se fac reproșuri la persoană, ceea ce nu este îngăduit în motivarea unei hotărâri judecătorești.

(Va urma)

Lasă un comentariu