Târnăveni - Centru Cultural în Piața Obor

Distribuie pe:

Printr-un proiect în valoare totală de un milion de euro, Compania Națională de Investiții (CNI) finanțează construcția unui Centru Cultural pe un teren situat în Piața Obor, municipalitatea urmând să asigure racordarea la utilități.

Noul așezământ cultural va avea la parter o sală de spectacole de 300 de locuri, iar la etaj va fi amenajată o sală multifuncțională pentru 300 de persoane, urmând ca imobilul să găzduiască organizații culturale, Muzeul municipal și Biblioteca, detaliază cei de la tirnaveni.ro. Tot aici, se va derula un proiect pilot „after school", unic la nivel național, de care vor beneficia sute de copii, mai notează sursa citată.

CNI finanțează acest obiectiv în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public - Așezăminte culturale", marcând împlinirea unui deziderat mai vechi al edililor: încă din iulie 2015, consilierii au adoptat o hotărâre privind aprobarea necesității și oportunității acestui edificiu, identificând și punând la dispoziție terenul necesar, în suprafață de 1.910 mp.

Foto construcție: Condor Media

Lasă un comentariu