- Se pare că nici instanțele locale nu se prea „dau în vânt" pentru soluționarea retrocedărilor în folosul statului român.
- A-ți sesizat aspectul.
Într-o hotărâre judecătorească arătăm care este starea de fapt, care este legea aplicabilă și arătăm care este soluția data într-un asemenea proces. În acest demers s-a cerut strămutarea. S-a făcut la Tribunalul din Harghita și, spre jena instanței din Târgu-Mureș, Tribunalul Harghita a admis demersul nostru în legătură cu soluționarea unei pretenții legate de o suprafață de 100 de hectare de pădure. Nu dau nume de persoane, de date, nu este cazul, deși nu am reținere să o fac. Dar dacă citim din hotărârea judecătorească, la paginile 8 și 9 se arată clar moda-litatea în care înțelege un judecător, ca să precizăm și asta, este român, și care ar trebui să cunoască lucrurile și puțină istorie a dreptului, a modului cum se interpretează succesiv, legislațiile care au fost în această Transilvanie mult rănită, însângerată și cu istoria ei dramatică, dar și cu o legislație succesivă. Am dat un exemplu. La Giurgiu, am câștigat acel proces. Bucuria noastră este împărțită și reținută, pentru că pe aceeași temă, pe același raport juridic și având un obiect în mare măsură asemănător cu ceea ce s-a întâmplat la Giurgiu, unde s-a dat o soluție favorabilă statului român, pe care l-am reprezentat noi și care este corectă și legală, am avut și la alte instanțe judecătorești unde am avut surprize inverse. Bunăoară, la Tribunalul Bacău, la Tribunalul Iași, la Tribunalul Constanța. De asemenea, o soluție defavorabilă la Botoșani, unde s-au strămutat aceste procese și pe același raport juridic, pe aceeași documentație, judecătorii au avut o aplicare și o orientare diferite. Îmi pare rău, fac o comparație. Când eram copil, la țară, mă ducea bunicul meu la pășune și vedeam acolo, în căldura aceea mare cum bovinele dau din cap din cauza căldurii, după muște. Așa dădeau din cap judecătoarele din completul de judecată și, chiar am spus colegului de lângă mine, dă din cap, dar nu înțelege nimic. Așa s-a întâmplat până la urmă cu soluția care a fost dată la una din instanțele despre care am pomenit aici și unde s-au pierdut peste 4.000 de hectare de pădure după procesul de revizuire și, în ultimă instanță, nu a fost o suficientă aplicare. Nu pot face afirmația că ar fi vorba neapărat de corupție. Cred că, înainte de toate, ar fi vorba de o pregătire profesională superficială. Drept urmare și o abordare superficială a litigiului, pentru că, în situația aceea, timp de aproape trei ani, noi am dus documente și am lămurit lucrurile. La Giurgiu, de asemenea, noi am fost la proces aproape lunar, începând din 2014, când s-a strămutat acolo procesul, unde au fost date peste 45 de termene de judecată. Am mers pe timp de iarnă, pe timp de vară. În toate aceste situații așteptam înțelegere și corectitudine, pentru că nu ne duceam în interesul nostru, a rudelor, ori a comunității noastre, mergeam în interesul acestei țări, a cărei patrimoniu trebuie apărat pentru generațiile următoare. Dar cu atâta inconștiență, începând de la legiuitor, până la cei care aplică legea: prefecții în unele județe și instanțele de judecată nu realizează exact ce se întâmplă. Mai mult decât atât, de la comisiile locale de fond funciar le-am cerut, de la cei de la prefectură, să le trimită întâmpinări, să se apere în proces, pentru că era vorba de comuna lor. Nu au avut o reacție pozitivă. Se laudă pe la posturile de televiziune, am văzut de pe la Lunca Bradului, de pe la Răstolița, însă nu am avut o cooperare. A trebuit să luptăm cu forțele acestea, ca să spun, absolut din inerție, ca să reușim până la urmă în câteva locuri și prin asta explic eu că nu e clarificată această problematică și că trebuie luate măsuri, dar care nu se iau.
Am propus de-a lungul anilor, în ultimii zece ani, de câteva ori, soluții legislative de clarificare a acestor situații, nișe legislative în legătură cu Transilvania, cu particularitățile care au existat aici, nu legate de anumite minorități sau grupuri comunitare, ci de faptul că aici a existat un anumit regim juridic, începând de la austrieci până la Marea Unire și după aceea, au fost cărțile funciare care nu existau în sudul țării. Avem probleme pentru că și în afara Carpaților am avut acțiuni și activități. Bunăoară, situația în Munții Retezatului, Țara Hațegului, unde un prefect inconștient a dat aproape 8.000 de hectare unor așa-ziși moștenitori ai lui Kendofi, care la origine se numea Cândea, care, în secolul al XVIII-lea s-a maghiarizat și a devenit principe al Ungariei de atunci. Este o persoană care avea titlul nobiliar când încă era și se considera de origine română, înainte de a trece de la ortodoxie la catolicism. Asta este o altă problemă. Acolo, de asemenea, peste 20 de mii de hectare de pădure și pășune sunt date Academiei Române, din 1926, pentru cercetare. Este un spațiu de cercetare acea zonă de protecție. Dar am văzut că se „perforează" în continuare și ce deranjează cel mai mult este reacția necorespunzătoare, reacția atipică împotriva statului român chiar de către autoritățile statului român, plătite ca să îl apere. Și vorbesc aici despre Ministerul de Interne prin Arhivele sale Naționale, care nu își fac datoria. Dacă un prefect solicită de la Arhivele Naționale un document sau o verificare, i se dă un răspuns foarte vag. Și eu am asemenea răspunsuri. De aici vine și descurajarea unora dintre ei. Sunt de admirat, totuși, prefecții din județul Mureș, din județul Harghita, din Covasna și din alte părți, bunăoară în Arad știu că este o asemenea atitudine favorabilă a prefectului, gesturilor de a apăra această țară, pentru că, de fapt, acesta este rolul lor, fiecare țară se apără pe sine prin autoritățile ei, prin cetățenii săi. Eu în demersul acesta sunt un simplu cetățean. Eu nu am nicio autoritate, nicio funcție care să-mi permită să dispun luarea unei măsuri sau să fiu un factor de decizie. Or, factorii decidenți la noi sunt lipsiți de reacție de-a lungul timpului. Același lucru se întâmplă și cu CNSAS, unde aveam o informație, la un moment dat, că era o spioană din Ungaria. A stat acolo aproape un an și nimeni nu i-a făcut nimic. Făcea servicii informale săptămânale către procurorul general, către premier, către președinte și nimeni nu se lega de ea. Dar dacă ne ducem acolo, ne este foarte greu, trebuie întocmite foarte multe formalități astfel încât să descurajeze o încercare, o atitudine de a verifica o documentație și, în sfârșit, iată un aspect, dar care altora nu li se întâmplă. La nivel național, la fel. Avem situația de lângă Carei, deci vorbim din România, pentru că județul Mureș nu este singur sub soare. Lângă Carei este satul Ianculești. Datorită directorului direcției generale, român fiind, nu li s-au dat documente sătenilor care au fost de două ori colonizați în zonă, în 1895 și 1918, când li s-a dat acolo un sat întreg. Au fost împroprietăriți legal de către statul ungar la o vreme, și după aceea de către statul român. Nu li s-au dat documentele, li s-a spus că nu pot da documentele cu tabele unde sunt trecute mai multe persoane. Or, acel director general era pus acolo să servească țara, nu să fie împotriva ei, să servească locuitorii, să găsească soluții. Am vorbit cu el, este la ora actuală un pensionar și face pe marele cărturar în această țară, dar atunci, în soluțiile pe care le-a luat, era absolut împotriva locuitorilor. Care e situația acum? Sunt niște firme din Ungaria, niște indivizi veniți din altă parte și au pus mâna pe terenurile, pe iazurile, pe pășunile oamenilor de acolo, a celor care erau îndreptățiți să fie ale lor. Dar n-au fost sprijiniți de către autoritățile statului să-și recupereze aceste drepturi, pentru că nu discutăm numai de a nu se da terenuri, păduri, case și așa mai departe persoanelor care n-au dreptul, ci vorbim de a li se da celor care sunt îndreptățiți, după lege și după morala publică, începând chiar după legea pământului și a tradițiilor acestei țări. Deci, iată că trăim aceste situații paradoxale puse față-n față, ca să vă dau și acest exemplu. Și atunci, în ce țară trăim noi?
- Am înțeles că urmașii lui Banffi vor să atace decizia instanței de la Giurgiu la forurile internaționale. Ce șanse pot avea ei?
- Sunt mai multe ramuri ale familiei Banffi. Se spunea la un post de televiziune, cu care și eu am colaborat într-o vreme, și am rămas surprins de neadevărurile și de greșelile care s-au făcut acolo. E o lipsă de documentare a celor care se aflau și ei în treabă ca să nu stea acasă. Există o procedură posibilă, ca să fie atacată la forurile internaționale, cum au făcut în 1923, și acum, la CEDO, dacă există o hotărâre judecătorească prealabilă. Problema care e aici în gândurile mele, greu de digerat, este tocmai faptul că sunt multe hotărâri contradictorii pe aceeași temă. Am spus, instanța de la Reghin a dat hotărâri bune, favorabile. Alte instanțe, tot de la Reghin sau alte complete de judecată au dat hotărâri nefavorabile statului român. Tribunalul Mureș la un moment dat a fost cuprins de febra restituirilor și oarecum creaseră deja o regulă din asta. A fost și motivul pentru care s-a strămutat procesul, fiindcă șansele de reușită erau foarte mici. Vorbeam singur la proces, nu eram ascultat, nu erau ascultați cei care veneau cu aceste revizuiri, după foarte mulți ani, și nu pot pretinde unui județ, de la comisia județeană, de la Direcția Silvică sau unui primar dintr-o comună să știe tot ce s-a întâmplat în țara asta. Arhivele sunt locuri unde se află multe documente care sunt cotate, inventariate, care au enigma lor. În urmă cu un an, am descoperit la Brașov, răsfoind documente, un document despre Mihai Viteazul. Or, asta s-a descoperit după mai bine de 300 de ani, document pe care-l avem acum publicat într-o revistă, de un grup din care fac și eu parte. A fost o surpriză. Diploma lui Dragoș s-a descoperit în urmă cu 12 ani, la Viena, primul descălecător de țară. Și atunci, instanțele judecătorești și adversarii noștri pretind că trebuia să cunoaștem acele documente. Nu aveam cum să le cunoaștem pentru că atribuțiile comisiei județene și ale prefectului, să spunem a județului Mureș, nu sunt cele pe care le pretind ei. De unde să știe cineva că la arhivele din Craiova, sau din Pitești, sau la cele din Budapesta se găsește un document incriminator la adresa unei persoane, să spunem Banffi, din care să rezulte că nu este îndreptățit la restituire? Numesc doar câteva lucruri: cărțile funciare și alte documente au fost furate, au fost duse în Occident. Am mai spus asta în alte interviuri, de aceea, poate, nici nu mai este cazul să insistăm. N-au fost restituite documentele, în condițiile în care și Tratatul de la Trianon a obligat la acest lucru. Dar este problema de reciprocitate: documentele statului român, ale băncilor, ale lui Gojdu, ale ASTREI, nici în ziua de astăzi nu s-au restituit, nici măcar un milimetru. Noi restituim cu o larghețe absolut inexplicabilă asemenea proprietăți. Aceasta este problema foarte importantă, în legătură cu faptul că nu sunt implicate și nu cercetează cu răspundere și cu deosebit atașament față de profesia lor, în primul rând, cei care administrează în politică și apoi, judecătorii, pentru a apăra un patrimoniu al țării, pentru că sunt mijloace legale prin care se poate face, nu să expediem așa, pur și simplu o istorie întreagă. Batjocorim o istorie. Batjocorim drame însângerate care au fost în această Transilvanie prin asemenea hotărâri judecătorești, prin cea care o motivase judecătorul respectiv de care v-am spus, în anul 2014. Această decizie o am aici, în fața mea. În acest context, este de văzut și trebuie să apară foarte urgent o reglementare care să stabilească foarte clar, să oblige Arhivele Naționale, Arhivele Militare, Ministerul de Externe cu arhivele sale pe această problemă. Ministerul de Război din Franța are arhive cu optanții, dar statul român nu are. E posibil acest lucru? Astea sunt toate problemele care sunt de văzut. După aceea, însușirea unor merite. Să fie foarte clar, în această problemă, au merite de documentare, de silință, de aplecare cu profesionalism și credință, juriștii din Prefectură, de aici și de la Covasna, de la Direcția Silvică: Iacob Lucian, conducătorii Direcției Silvice care vroiau să clarifice situația și să știe în ce direcție se îndreaptă, la urma-urmei, administrarea pădurilor din România, fiindcă e o derută totală și singurii profesioniști în domeniul protecției pădurilor, a florei, a faunei, a râurilor al administrării sunt, până la urmă, inginerii silvici, care, deocamdată sunt dați deoparte de tot felul de indivizi și sabotori. De exemplu, ultimul prefect, domnul Lucian Goga a fost foarte receptiv și am colaborat foarte bine cu dumnealui. Deși nu este de profesie, a înțeles exact și cu foarte multă aplecare și curaj, și-a asumat niște decizii. Documentele într-o prefectură le scriu consilierii juridici, economiștii, iar prefecții le semnează. Așa că nu este vorba despre prefecții anteriori, cum am auzit că cineva s-a lăudat pe mijloacele acestea de informare electronică, cu asumări de merite, pentru că, repet, cu autoritățile statului român de la care așteptăm mai mult și care să ne determine să fim implicați, se întâmplă tocmai invers. Deci totul e cu susul în jos.
- Câte procese sunt în derulare în momentul de față pe această temă și care este fondul forestier pe care ați reușit să-l recuperați pentru statul român?
- Pădurile le-am recuperat pentru România. Procesele sunt în diferite ipostaze, în diferite județe, în jur de 60.000 de hectare de pădure, pășune, iazuri. Sunt, de asemenea, un număr important de clădiri. Despre asta n-am discutat, dar o vom face într-un alt interviu. Bunăoară, e o clădire în Oradea, cea mai mare clădire din Oradea, am avut-o într-un proces cu biserica romano-catolică. Și acolo sunt probleme în legătură cu direcțiile de unde vin, restituirile bisericești prin Statusul Romano-Catolic de asemenea sunt un dezastru pentru această țară. Nu știu dacă noi vom reuși să le concentrăm într-o problematică atât de restrânsă în spațiul și timpul care ne poate fi alocat, însă, cum am spus-o și în alte ocazii, prea apune soarele la București. Prea puțină preocupare din partea guvernanților pentru treburile serioase, importante și de durată ale acestui popor. Acest lucru pentru mine este dureros. Procese pe această temă sunt multe. Dacă mergeți la o instanță din țară, sunt zeci de procese. Noi vorbim de Ardeal. Sunt șase Curți de Apel. Acolo sunt 20 de Tribunale, sunt 100 de Judecătorii. La fiecare există zeci de procese pe rol. Vă pot da câteva jaloane. La ora actuală, se răscolește în această problematică și au început să pornească revendicările, văzând că România dă și nu are nicio reacție, cu foarte mult curaj și obrăznicie, prin județele Alba, Cluj, Sălaj, Bihor, unde am avut întâlniri, în zona respectivă, cu primari, cu oameni care sunt speriați, derutați, pe deasupra faptului că li se pune capac pe problemă și, oarecum, li se dă peste degete să nu se amestece, să nu supere UDMR-ul, să nu supere pe cineva anume, nu să apere legea țării și interesele patrimoniale care sunt generate de păstrarea, conservarea pământului, pădurilor, resurselor energetice. În fiecare domeniu avem date și știm ce se întâmplă în realitate în acest jaf, dar care nu se mai oprește. Mai am acum vreo zece procese în care eu sunt implicat. Doresc să ies încet din aceste bătălii. Vor fi duse de alții. Din păcate, nu e prea atractivă pentru profesia de avocat, pentru că necesită foarte multă documentare și ai parte de foarte puțin folos personal.
- Vă mulțumesc pentru interviul acordat.
(Sfârșit)
