Diverse

Distribuie pe:

Un prieten, „pasionat-internaut"a strâns într-un buchet câteva dintre întrebările și sfaturile adresate nouă, pământenilor, de Bunul Dumnezeu: 1. - Nu contează ce fel de mașină conduci, ci pe câți dintre cei fără un mijloc de transport i-ai luat în mașina ta; 2. - Nici câți metri pătrați are casa ta, ci pe câte persoane ai primit, cu drag, în ea; 3. - Nici cu ce fel de haine te îmbraci, ci pe câți oameni dezbrăcați i-ai ajutat să se îmbrace; 4. - Nici cât de mare este câștigul tău, ci câți bani ai dat celor harnici, însă nenorocoși, săraci, înfometați sau grav bolnavi; 5 . - Nici ce profesie ai, ci ce lucruri bune faci cu ea; 6. - Nici câți prieteni ai, ci cu câți ești tu prieten adevărat; 7. - Nici pe cine ai vecini, ci ce fel de vecin ești tu cu ei; 8. - Și cu toate că a trecut atât de multă vreme până ți-ai adus aminte de mine, eu te voi lua cu dragoste de mână, conducându-te la Poarta Raiului; • Nu cu mulți ani în urmă, am cunoscut un bătrânel târgumureșean simpatic care se lăuda că are o pensie lunară de cinci ori mai mare decât mica mea simbrie de reporter. Și nu numai pentru că a fost membru al PCR-ului în ilegalitate (Partidul Comunist Român), dar și pentru că, tânăr fiind, ani în șir era nevoit să se ascundă (n.a. fără să fie căutat de nimeni) în „casa conspirativă" a unei prea-frumoase femei, al cărui bărbat era în pușcărie, condamnat la 10 ani de temniță grea; • Un eminent filolog și talentat gazetar, care și-a făcut școlile primare, gimnaziale, liceale și universitare „la zi" (nu la „fără frecvență", precum mulți dintre noi), ne îndeamnă să luăm aminte și să ținem minte că nu-i corect când vorbim sau scriem cam așa: „clasa I-a", în loc de „clasa I", sau „trei de i", în loc de „trei i" (fiindcă nu spui „trei de oameni", ci „trei oameni", acel „i" fiind asimilat unui substantiv); • Ce miracol românesc miraculos și curios ca să te fălești că țara ta este străbătută (cadastral-topografic și geografic vorbind) de Paralela 45 a Globului Pământesc, iar mai nou să constați că trăiești în mai multe „State paralele", stăpânite și manipulate de politruci și justițiabili îmbogățiți peste noapte, arțăgoși, aroganți, sfidători și mincinoși. Iar tu, ca președinte de țară ce ești, și încă mai vrei să candidezi pentru cel de-al 2-lea mandat, să te prefaci că nu vezi, nu auzi și nu simți această anormalitate a obiectivului subiectiv! De unde și imaginarele mele bucurii, devenite tot mai triste, bântuite de grele gânduri goale. Dar și de neputința de a mai putea stăpâni munca obositoare și iubirea inimii iubitoare! Precum spusele versificate ale unui inteligent scriitor-jurnalist francez, Andre Malraux (1909-1976), în a sa carte „Cuceritorii": „Singur lupt și câștig sau pierd/De nimeni n-am nevoie să mă elibereze/Nici unui Crist nu vreau să-i vină-n minte/Că ar putea vreodată să moară pentru mine". De unde și constatarea extrem de realistă a unui alt contemporan și conațional de-al său, și tot scriitor, ca și el, Albert Camus (1913-1960): „Când amănuntul este viața unui om, el reprezintă pentru mine toată lumea și toată istoria"; • Ascultați măiastra muzicalitate a scrisului-poetic al prietenului meu sibian și hârtibăcean, Ioan Gligore Stopiță: „Cireșar - 24 iunie - Ziua nașterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul; Ziua nopților parfumate - Sânzienele.

O, Sânziană, plămadă dumnezeiască ostenită de propria-ți mireasmă! O, Sânziană, ființă plămădită de Dumnezeu și drapată cu fragila alcătuire de fecioară, ce porți pe cap cununi galbene de disc solar! Cununi făcute în stelele noastre pentru vii și morți, aruncate pe acoperișul casei sau prinse la stâlpul porții. Veniți, cireșele sunt coapte, iar macii roșii au înflorit! Femeile au epidermă de cireașă coaptă, ochii migdalați și mers de felină ce le sfâșie conturul… Flori plăpânde și crepusculare. Cu cercei de cireșe la urechi… Copiii, ca niște muguri plăpânzi, pe buze cu stropi de lapte matern sau cu picături de ploaie văratecă… Vlăstare tinere ce vor zămisli Zidirea și Timpul…" (n.a. - Într-o astfel de zi a Cireșarului, în 15 iunie 1889), „Eminescu a plecat din Lumea Deșartă în Nemurire". (n.a. Iar într-un astfel de anotimp, însă al verii anului 1866, el a trecut prin Ardealul Transilvan) „purtând pe încălțările sale praf de luceferi și stele… Acum, iezii (n.a. de căprioare și de ciute carpatine) mor doar împușcați cu cireșe de aur și cu ouă de rândunică… Acum, când iubirea se lasă peste noi, parfumată,/ Veniți, cireșele sunt coapte, iar macii roșii au înflorit!" (n.a. În holdele de grâne cu spicele coapte de bătrânețea lor. Și cu boabele năclăite și încolțite de răceala unor nesfârșite, triste și păguboase ploi și inundații).

 

Lasă un comentariu