„Românu'-n veci nu moare!''

Motto: „Faceți din piepturile voastre scutul de apărare a țării, scut de care inamicul să se prăbușească, să se sfărâme.'' (General Eremia Grigorescu)

Sâmbătă, 14 Iulie, francezii și-au sărbătorit Ziua Națională și, în mod firesc și fratern, românii (și nu numai ei) li s-au alăturat, între cele două țări și popoare existând statornice relații de prietenie, colaborare și cooperare a căror durată - exceptând mai recentele puseuri de prostie agresivă, jignitoare la adresa noastră, ale unor pseudo-umoriști parizieni - se pierd în noianul vremii. Înțelept este să reținem lucrurile și faptele bune, frumoase, înălțătoare, care clădesc, acestea fiind, în esență, cele care contează și care rămân. Nu atitudinile mizerabile și trădările cu care unii își imaginează că se vor strecura în istorie.

Când ne gândim cu admirație și recunoștință la Franța - ,,sora noastră mai mare'', e imposibil să nu ne raportăm la generalul Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța - d. 29 ianuarie 1931) care, șef de stat major al mareșalului Joseph Joffre, comandantul trupelor franceze pe Frontul de Vest, în Primul Război Mondial, începând cu luna octombrie 1916, a devenit șef al Misiunii Militare Franceze din România, consilier militar al Regelui Ferdinand, comandantul suprem al Armatei României. ,,În perioada ianuarie - iunie 1917, generalul Berthelot colaborează la refacerea și reorganizarea armatei române, pe teritoriul rămas liber al Moldovei. Personalul misiunii a fost detașat pe lângă comnadamentele române, până la nivel de comandament de divizie, inclusiv. Două secțiuni cu roluri distincte au fost Misiunea Aeronautică și Misiunea Serviciului Sanitar.  În teritoriul liber al Moldovei, din ianuarie până în mai 1917, a avut loc refacerea și reorganizarea armatei române, simultan cu înzestrarea unităților cu echipamente militare moderne, comparabile cu cele aflate în dotarea inamicului. Cu ajutorul misiunii militare franceze și a echipamentului de luptă sosit din Franța și Anglia, s-a reușit schimbarea înfățișării armatei române. Au fost organizate două armate române, cu un efectiv de aproximativ 400.000 de oameni, intercalate între trei armate rusești, însumând aproape 1.000.000 de militari. Astfel, ofensiva românească de la Mărăști (la 11 iulie), condusă de generalul Alexandru Averescu, și cea a generalilor Constantin Cristescu și Eremia Grigorescu, de la Mărășești (1-24 iulie) dejoacă planurile de luptă germane de ocupare a Moldovei și de cucerire a portului Odessa.

După semnarea tratatului preliminar de pace de la Buftea cu Puterile Centrale, personalul Misiunii Militare franceze a fost nevoit să părăsească România, la 10 martie 1918, ajungând în Franța în luna mai 1918, după o călătorie de două luni prin Rusia. Generalul Berthelot a revenit însă în România, în fruntea unei noi misiuni militare, care va activa în perioada 1 octombrie 1918 și 4 mai 1919.

Cu ocazia Unirii de la 1 Decembrie 1918, Berthelot a spus: „Sângele eroilor căzuți în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o, frumoasă Românie, sămânța de noi virtuți, în așa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinții lor și gata să-ți apere pământul sacru, atât de des invadat, dar în cele din urmă întregit prin efortul ultimelor generații". În semn de recunoaștere a meritelor sale deosebite, după terminarea războiului și încheierea păcii, generalul H. M. Berthelot a fost decorat cu cele mai înalte distincții ale statului român, a fost declarat Cetățean de onoare al României și i-a oferit un lot de teren și o locuință. În 1926 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Generalul a decedat pe 28 ianuarie 1931, iar pe 6 februarie 1931 s-a dat citire testamentului  aceluia care, spre „a mulțumi nației românești pentru toate mărturiile de recunoștință și de dragoste ce mi-au fost arătate", a lăsat Academiei Române domeniul din comuna Fărcădinu de Jos (în prezent redenumită General Berthelot, județul Hunedoara), sumele de la banca „Marmorosch-Blank" sau în sucursalele ei din România, pentru a fi folosite la întreținerea unor tineri spre a-și completa studiile într-o școală franceză, civilă sau militară. Drapelele au fost coborâte în bernă și, în prezența Regelui și a cavalerilor Ordinului militar „Mihai Viteazul", s-a ținut o slujbă de pomenire. Ministrul Instrucției Publice a hotărât ca în toate școlile din România să se țină o oră de curs consacrată memoriei defunctului general. Ziarul „Viitorul" a publicat următorul text: ,,L-am iubit mult. L-am venerat. Era al Franței, dar era și al nostru. Icoana sa va rămâne neuitată în cronica românismului în timp ce memoria sa va trece peste generații ca o moștenire glorioasă a națiunii.''

Cum spuneam, ofensiva românească de la Mărăști (la 11 iulie), condusă de generalul Alexandru Averescu, și cea a generalilor Constantin Cristescu și Eremia Grigorescu, de la Mărășești (1-24 iulie), în fruntea unei armate reorganizate, dejoacă planurile de luptă germane de ocupare a Moldovei și de cucerire a portului Odessa.

Considerat erou național al României, generalul Eremia Grigorescu a intrat în istorie, împreună cu deviza „Pe aici nu se trece!", în timpul luptelor de la Mărășești și Oituz, din Primul Război Mondial, în care a oprit înaintarea armatelor germane.

S-a născut la Târgu Bujor, pe 28 noiembrie 1863. A urmat școala primară și gimnaziul la Galați, iar liceul la Iași. A fost înscris timp de un an la Facultatea de Medicină și Științe din Iași, după care a plecat la București, dedicându-se carierei militare. A absolvit Școala de ofițeri de infanterie și cavalerie în 1884, iar apoi Școala de artilerie și geniu. Rezultatele excepționale i-au adus și un stagiu la Paris, unde a urmat cursuri de matematică la Sorbona. Revenit în țară, a predat algebră superioară la școlile militare din țară, avansând destul de rapid și în carieră, în 1915 obținând gradul de general de brigadă.

Intrarea României în război l-a găsit în funcția de comandant al Diviziei 15 Infanterie. Obține două victorii în Dobrogea, fiind trimis de urgență la Oituz, unde a câștigat trei bătălii decisive, reușind să stabilizeze frontul.

 În 1917 a devenit comandant al trupelor de la Mărășești, unde acționau Armata I Română și Armata a IV-a Rusă, câștigând mai multe lupte împotriva celebrului feldmareșal german Mackensen.

În fața inamicului, superior numeric, a morții, a dotării slabe în armament, dar și a lașității unor unități rusești, care părăseau câmpul de luptă, lăsând numeroase breșe în linia defensivă română, soldații și ofițerii români erau cu adevărat înspăimântați și lipsiți de încredere. Generalul Eremia Grigorescu s-a remarcat tocmai pentru că știa să suplinească inferioritatea numerică cu superioritatea morală, pe care reușea să o obțină de la soldații săi, convinși că, executându-i ordinele, nu vor da greș.

Adâncul simț al responsabilității, pregătirea militară temeinică și dragostea de țară l-au propulsat în ierarhia Armatei Române, în ciuda piedicilor puse de unii dintre mai-marii săi. Primul Război Mondial l-a găsit în fruntea Diviziei 15, împreună cu care a luptat pentru oprirea înaintării diviziilor germano-turco-bulgare, ce obținuseră victoria de la Turtucaia.

Victoriile repurtate de Eremia Grigorescu au determinat chemarea lui pe frontul de la Oituz. Dacă inamicul izbutea să pătrundă și să ajungă la calea ferată de la Mărășești, se împiedica retragerea armatei române din Muntenia și astfel toată țara ar fi devenit o pradă foarte ușoară. Din cauza focurilor grele ale artileriei inamice, rarefiatele trupe românești erau nevoite să se retragă foarte mult, precum a cerut comandantul regimentului 65: „Tunurile ne bat chiar în vale unde suntem. Am rămas cu 20 de oameni, restul morți și răniți. Pădurea s-a aprins din două părți. Ne înăbușe fumul. Este infern. Nu mai avem putere nervoasă de a rezista. Rog ordonați retragerea". În aceste momente grele, generalul Grigorescu a rostit înălțătoarele și emoționantele cuvinte: „Pe aici nu se trece!", ceea ce s-a adeverit. „Faceți din piepturile voastre scutul de apărare a țării, scut de care inamicul să se prăbușească, să se sfărâme. Gândiți-vă la gloria străbună, când strămoșii apărau țara cu măciuca, dar n-au îngăduit să o calce dușmanul și v-au lăsat-o vouă moștenire. Ei erau puțini la număr, dar mari și năprasnici în luptă. Voi apărați țara cu arma și tunul. Arătați-vă demni de ei!"

„Românu-n veci nu moare!"

Punctul culminant al gloriei ilustrului general Eremia Grigorescu a fost victoria de la Mărășești, împotriva marelui spărgător de fronturi - mareșalul Mackensen, unde, de asemenea, generalul Grigorescu a rostit cuvintele: „Nici pe aici nu se trece!", iar eroicii ostași români cântau în tranșee: „Foaie verde, meri domnești,/ Lupte ca la Mărășești/ Pământul n-a mai văzut/ Și nici nemții n-au avut,/ C-așa iad de foc și fum/ N-a fost decât la Verdun". Cu adevărat, „n-a fost decât la Verdun", pentru că, pe frontul românesc, Paul von Hindenburg, șeful statului major german, a trimis artileria și divizia de la Verdun, România devenind un „paratrăsnet imens care a atras asupra sa tot uraganul care sufla din toate părțile orizontului". Aceasta s-a întâmplat pentru că guvernele aliate cauzei noastre, adică cel rus, italian, francez și britanic, nu trecuseră la ofensivă, ci doar la însărcinări reciproce și organizări de conferințe de război, dând posibilitatea armatelor inamice să își concentreze toate forțele împotriva României.

Pentru actele de bravură purtate în luptele din Dobrogea, Eremia Grigorescu a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul", clasa a III-a, fiind primul general român care a primit această distincție.

A fost decorat cu Steaua României, Ordinul ,,Sfântul Gheorghe'' și ,,Sfânta Ana'' ale Țarului Rusiei, a fost Prim Cavaler al Legiunii de Onoare și a primit o sabie de samurai, având gravate cuvintele ,,Pe aici nu se trece!".

După încheierea conflagrației mondiale, a fost ministru de Război (1918) și inspector general de armată, funcție pe care a deținut-o până la moarte, pe 21 iulie 1919. A fost înmormântat, cu funeralii naționale, la Mărășești, osemintele fiindu-i mutate ulterior în mausoleul ridicat aici. (D.C. Predescu)

În centrul mausoleului este dispus sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, răpus la doar 56 de ani, de o gripă infecțioasă. Rămășițele sale pământești stau alături de osemintele altor bravi ostași ai săi, depuse în criptele din jur, pentru a-i aminti trecătorului că toate pier, în afară de faptele bune. „Să ne trăiești, viteze, spre-a neamului mândrie/ Tu ce-ai adus la viață străbuna vitejie/ Și-ai reînscris cu aur bătrâna zicătoare/ Că-n cartea omenirii: Românu-n veci nu moare!", așa cum scrie Aurel A. Bobescu în „Marșul Armatei".

Respect și omagiu etern celor doi mari generali - francezul Henri Mathias Berthelot și românul Eremia Grigorescu -, care au înscris pagini de aur în Istoria Neamului Românesc!

 

Lasă un comentariu