A dat Bunul Dumnezeu gând mare, curat și înălțător, unor români adevărați, oameni ai locului, domnului av. VALER COVRIG CUDREC, președintele Asociației „Simion C. Mândrescu", domnului primar al comunei Vătava, ZAHARIE ȘULAR, preotul FLORIAN FRANC și încă mulți alții ca ei, spre a face tot ce depinde de domniile lor, pentru a cinsti, așa cum se cuvine, numele și memoria marelui bărbat de stat, SIMION C. MÂNDRESCU născut aici în Râpa de Jos, cuibul veșniciei sale.
El, care a plecat în lume din satul acesta învechit în timp, cu oameni smeriți, curați și răbdători, spre a învăța carte, spre a se mări și a se domni, devenit mai pe urmă, prin puterile și faptele sale mare patriot român, omul din umbră al Unirii, a fost chemat acum, spre sfârșitul vieții sale, de moșii și strămoșii lui, să se veșnicească aici, în țintirimul satului, alături de tot neamul său.
Mare și de toată lauda a fost strădania sa de a se înnobila cu știința de carte, pentru a răsplăti, astfel, toate speranțele puse de ai lui în el, că va fi un om mare și de preț al râpenilor, că va face multe pentru învechitul, truditorul și răbdătorul neam românesc, și așa a și fost.
Urcând rând pe rând toate treptele unei cariere didactice desăvârșite, afirmându-se ca un bun și mare orator ce a știut să adune și să însuflețească masele, inclusiv pe românii noștri aflători la vremea sa în străinătate, întemeietor de școală românească, ca și de cea germană, foarte trebuincioasă pe-atunci, patriot cu suflet mare ce a lucrat inteligent pentru libertatea și unirea ce urma să vină, adunător și păstrător de folclor și câte multe altele, Simion C. Mândrescu este încă prea puțin cunoscut românilor.
Tocmai de aceea, ce faceți domniile voastre, ce-ați făcut până acum și ce veți mai face de acum înainte pentru această mare personalitate românească, este un lucru deosebit atât pentru veșnicirea numelui său, cât și pentru a mai avea în inimă și în conștiințe modele de urmat, de închinăciune pe altarul țării.
Întors de-acum în huma locului nașterii sale, el, marele Mândrescu va veghea din bronzul chipului său, dându-ne putere și speranțe că, întocmai ca el, și noi, cei de azi, vom putea schimba lumea, făcând-o mai bună și mai frumoasă. Tocmai de aceea ar trebui să ținem mereu și mereu minte că nu noi ca oameni, ci măreția faptelor noastre ne vor urca în fala și mărirea lumii, că ele ne vor nemuri pe răbojul timpului ca și în inimile celor care vor veni după noi. Să folosim, așadar, cunoscutul lui îndemn de a lucra în folosul neamului, pentru că neamul este singurul care merită toată truda noastră spre a se nemuri și a ne nemuri și pe noi odată cu el.
Iată dară că, acela care s-a risipit cândva în semeni și care și-a dăruit sufletul și înțelepciunea multora care au avut nevoie de ea, la sfârșitul trecătoarei sale clipe de veșnicie pământească, s-a adunat și s-a alăturat șirului nesfârșit al înainteamergătorilor săi, scoborâtori de-acum înainte până la Adamul nostru cel dintâi, cel pus aici să fie cuibar de veșnicie lumească.
Așa ar trebui să ne întoarcem toți la sfârșitul vieții noastre, acolo unde, prin născare, am înnădit, la fel ca și cei dinaintea noastră acest nepieritor neam românesc, pus aici în găoacea timpului de Domnul nostru cel Preamărit, să fie la sfârșitul veacurilor, sămânța de-nceput a veșnicei lumi care va să vină.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l veșnicească în Raiurile Sale nesfârșite pe robul Său, Simion C. Mândrescu, să-l răsplătească pentru toate câte a făcut pentru neamul său cel românesc, ca și pentru buna și încă prea răbdătoarea noastră maică, România.
