Viața patriarhului Miron Cristea a fost în întregime închinată țării sale. Răsărit ca o providențială milă divină, din anonimatul unui cămin sărac din Ardeal, suind treptele vieții și demnităților cu răbdare și credință, patriarhul Miron a biruit adversitățile legate de umila sa origine, pentru a se înfățișa ca un cruciat care este sortit să se jertfească. Feciorul lui George Cristea și al domniței Cristea din Toplița-Română, Elie Cristea a cunoscut toate amărăciunile luptei pentru sfânta cauză a neamului românesc și toate bucuriile de a fi văzut împlinit marele ideal al multelor generații de dincolo de Carpați.
Viața lui e un imn al iubirii de neam. Din copilărie, s-a dovedit a fi un predestinat. Pe umerii săi încă fragezi apăsa moștenirea unui trecut de suferințe și abnegație. Bunicul său, Vasile Cristea, din comuna Potoc, județul Mureș, a fost silit să ia drumul pribegiei, în urma unui conflict cu oamenii contelui Kemeny, iar o rudă a sa după mamă, Constantin Românul, a fost linșat de unguri, pentru cutezanța sa națională. Elie Cristea a văzut lumina zilei sub aceste auspicii ale durerii, ascultând cum suspina neamul românesc sub obezile asupririi străine. Lupta lui de mai târziu poartă semnele acestor triste aduceri aminte. Patriarhul Miron, în ceasurile sale de putere și de satisfacție, era totuși un om de o infinită melancolie. Patriarhul a învins pentru că a crezut. Și-a făcut datoria ca nimeni altul. A slujit țara și Biserica, sacrificându-și întreaga sa ființă pământenească.
S-a născut în anul 1868, la 18 iulie, din părinți țărani. Primele patru clase secundare le-a făcut la liceul săsesc din Bistrița. Examenul de maturitate l-a trecut la liceul românesc din Năsăud. A făcut școală și la Sibiu, în apropierea lui Șaguna, care-i vorbea parcă de dincolo de mormânt. După aceea, a fost numit învățător la Orăștie. A plecat apoi la Budapesta ca să studieze filosofia și filologia, obținând aici titlul de doctor cu o deosebită teză despre viața și opera lui Eminescu. Urmându-și chemarea, Elie Cristea a intrat în monahism, primind numele de Miron. Obținând titlul de doctor în teologie, capătă diferite însărcinări bisericești, până când este ales episcop de Caransebeș, în anul 1909. Cariera sa se deschide sub amenințările jugului străin. Dar voința sa dârză nu se dă bătută. Elie Cristea, ca episcop, duce o cumplită bătălie pentru triumful românismului. A luat parte activ la mișcarea memorandistă. În clipa când s-a dezlănțuit marele război, episcopul Elie Cristea este în fruntea unioniștilor. Ia parte la adunarea de la Alba-Iulia și intră în delegația care avea să prezinte la București, Regelui Ferdinand, hotărârile Adunării. La 31 decembrie 1919, este ales Mitropolit Primat al României Unite.
Venit ca un sol al Unirii și înfrățirii, Miron Cristea a reușit în scurt timp să câștige încredere și iubire. Noul mitropolit primat a luptat cu îndârjire ca Biserica Română, parte din ființa neamului, să ajungă la rangul și autoritatea cuvenită. În această calitate, inaugurează o viguroasă luptă misionară.
În anul 1925, la 25 februarie, prin lege este ridicat la rangul de Patriarh. Era primul nostru Patriarh. România devenise un fel de protectoare a Ortodoxiei răsăritene. Și patriarhul Miron a lucrat cu râvnă pentru strângerea legăturilor dintre Bisericile naționale ortodoxe. Figură impunătoare, cult și cucernic, a reușit foarte repede să-și afirme darurile monumentalei sale personalități. România era centrul Ortodoxiei. Vasta cultură teologică, filosofică, literară, istorică, economică, grefată pe o mare inteligență și un talent deosebit, nu-l putea ține de o parte de viața culturală a patriei.
Urmând îndemnul Mântuitorului care spune „mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă", patriarhul Miron a căutat tot timpul ca prin pastoralele sale, prin predicile sale, să sădească în sufletele credincioșilor săi învățăturile creștine și învățăturile morale pentru ca acestea să aducă rod însutit în ogorul sufletesc al credincioșilor săi, de asemenea, a pledat necontenit pentru primatul românismului în viața de stat, în viața socială. Prin toate acestea, patriarhul Miron rămâne în continuare să trăiască mai departe ca un simbol, să strălucească în zările de viitor ale neamului ca un exemplu și un îndreptar.
Providențial rămâne în viața istorică a neamului românesc vrednicul de pomenire și de pioasă aducere aminte patriarh dr. Miron Cristea. În toată activitatea lui, vrednicul de pomenire patriarh Miron s-a pus cu toată ființa sa în slujba Bisericii și a poporului român. Miron Cristea s-a impus pe toate planurile prin perseverența și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă.
