Trăia, cândva, un împărat oriental, a cărui înțelepciune lumina pământul ca un soare, a cărui deșteptăciune nu era depășită de nimeni și a cărui bogăție întrecea de departe pe a oricui. Într-o zi, un vizir a venit la el cu o față nefericită:
„Mărite sultan, tu ești cel mai înțelept, cel mai mare și cel mai puternic om de pe pământul nostru", spuse el. „Tu ești stăpân peste viață și moarte. Dar ce am auzit când călătoream prin ținut? Peste tot, oamenii te laudă. Dar unii au vorbit foarte urât despre tine. Făceau glume și se plângeau de deciziile tale înțelepte. Cum se face, preaputernicule între puternici, că există o asemenea nesupunere în țara ta?" Sultanul zâmbi cu îngăduință și răspunse: „Ca toți oamenii din împărăția mea, știi ce am realizat pentru voi toți. Șapte ținuturi sunt sub stăpânirea mea. Sub domnia mea, șapte ținuturi au progresat și au dobândit prosperitatea. În șapte ținuturi, oamenii mă iubesc pentru imparțialitatea mea. Ai, cu siguranță, dreptate. Pot face multe lucruri. Pot pune să fie închise porțile uriașe ale orașelor mele. Dar există un singur lucru pe care nu îl pot face: nu pot închide gurile supușilor mei. Nu este cu adevărat o problemă că unii oameni mă vorbesc de rău. Ceea ce e important este să aibă dreptate în ceea ce spun".
