Forma democratică de conducerea va fi predominantă în organizarea viitoarelor state succesorale. În planul „Uniunii" se mai prevedea și recrutarea de voluntari pentru constituirea unei legiuni care să lupte împotriva Puterilor Centrale, aceștia urmând să fie repartizați pe front cât mai aproape de pământul pe care s-au născut, cu scopul de a-l elibera și de a-i îndemna pe conaționalii lor să se revolte contra asupritorilor.
Deosebit de semnificativ apare faptul, până azi neremarcat, care atestă democratismul autentic ce anima „Uniunea" că Ungaria va putea fi și ea admisă în această organizație dacă se va democratiza.
Sintetizând scopurile „Uniunii", presa concluziona că, în principal, ele constau în a dezvălui aliaților necazurile și aspirațiile acestor națiuni, dovedind, totodată, că ele sunt capabile de viață prin ele însele, fără tutorat străin, cultivând, în același timp, un spirit de înfrățire demn și înlăturând orice divergențe ce ar fi putut apărea între ele, creând astfel bazele armoniei necesare dezvoltării lor naționale viitoare.
Comitetul de acțiune s-a format la 3 octombrie 1918, adoptând numele de „Uniunea Democratică Medio-Europeană" sau „Uniunea Democratică a Europei Centrale". La acea dată, ea era alcătuită din reprezentanți ai cehoslovacilor, polonezilor, iugoslavilor, românilor, italienilor, lituanienilor și rutenilor, având fiecare în parte un vot.
Românii erau reprezentați de același zelos Vasile Stoica, avansat între timp la gradul de căpitan și, de recent sositul în S.U.A., dr. Nicolae Lupu.
Președinte al acestei „Uniuni" a fost ales Thomas G. Masaryk, recunoscut prim-ministru al Boemiei independente, prim vicepreședinte, căpitanul Vasile Stoica, iar director de afaceri al „Uniunii", omul care făcea legătura cu guvernul, profesorul Herbert A. Miller, privit și ca mare prieten al românilor.
Presa americană sublinia și o altă menire a „Uniunii", aceea de a formula acorduri prin care națiunile oprimate ale Austro-Ungariei să lupte la Conferința de pace.
În acest timp „Uniunea Democratică a Europei Centrale" activa intens pentru a se impune temeinic atât pe firmamentul opiniei publice americane, cât și pe cel al organizațiilor naționale ale imigranților. Astfel, la 17 octombrie 1918, va avea loc o nouă adunare impunătoare în cunoscuta sala „Gray's Armory" din Cleveland. În fruntea adunării se aflau Thomas G. Masaryk, celebrul pianist Paderewsky și fruntașii coloniei românești din localitate. Scopul principal al acesteia era ca, prin declarațiile lor, reprezentanții tuturor neamurilor asuprite să solicite solemn Statelor Unite și Aliaților „desmembrarea Austro-Ungariei" și eliberarea „robilor de veacuri".
Românii erau invitați să ia parte la această însemnată întâlnire, făcându-se apel la sentimentele lor patriotice: „Dacă dorești ca «România Mare» să devină o realitate - se spunea în Chemare -, vino la această măreață adunare, unde vei avea prilejul de a dovedi că sufletul Tău e cu cauza dreaptă a Democrației și Civilizațiunii!".
În fine, numărul din 23 octombrie 1918 al ziarului The New York Times, anunța cu majuscule, pe prima pagină, cea mai mare acțiune a „Uniunii", grandioasa proclamare la Philadelphia, în 23-26 octombrie 1918, a Independenței națiunilor oprimate din Austro-Ungaria.
Festivitatea, bine organizată de H. A Miller, are loc tocmai în leagănul independenței americane, la invitația primarului din Philadelphia.
(va urma)
