SFÂNTUL ILIE

Distribuie pe:

Sfântul Ilie a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în vremea domniei regelui Ahab. Sfântul Ilie a fost fiul preotului Sovac din Tesvi (din neamul lui Aaron) și a trăit cu mai bine de 800 de ani înainte de Hristos. Vechiul Testament istorisește despre faptele lui minunate în cărțile numite Regi. Este ales de Dumnezeu să certe aspru pe regele Ahab și pe cei care-l urmau pe calea păgânească a adorării lui Baal.

Sfântul Ilie a fost hrănit în chip minunat de corbi pe când era retras la pârâul Cherit și de un înger pe drumul spre Muntele Horeb; datorită rugăciunii sale, Dumnezeu oprește ploaia timp de trei ani și jumătate; înmulțește făina și uleiul văduvei din Sarepta Sidonului și îl învie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfa adusă de el lui Dumnezeu; a înlăturat cultul zeului Baal; l-a văzut pe Dumnezeu în isihie (vântul liniștit); a fost ridicat în carul de foc și s-a arătat la Schimbarea la Față a Mântuitorului, de pe muntele Tabor.

Sfântul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie în gura peșterii sale (hrănit de corb), fie în carul de foc (în care a fost răpit la cer). Sfântul Ilie este socotit și protopărintele monahismului creștin.

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Prooroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul și marele Prooroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi, în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Proorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și, deci, era preot. Se spune că la nașterea sa, tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb, învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatrie; lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecută pe Prooroci și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu, și se închina idolilor Baal și Astarte.

Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la cer, fiind considerat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli, în ziua Schimbării la Față (cf. Matei 17). Sfârșitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu, pe care Ilie L-a slujit cu multă autoritate. Se spune că, simțind el că zilele pe pământ sunt numărate, și-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost personalitatea lui, încât Domnul i-a făcut această favoare de a se muta din viața aceasta pământească la viața cea cerească, fără a trece prin poarta morții. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălțat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, iar el s-a înălțat la cer pe o căruță de foc, trasă de cai.

Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă sărbătorește suirea la cer a Sfântului și Marelui Prooroc Ilie, Tesviteanul. Statisticile existente la nivel național arată că, din totalul celor aproximativ 22 de milioane de români, peste 120.000 de persoane (cca 0,55%) poartă numele Sfântului Ilie.

Multe biserici, de la orașe sau de la sate, au hramul Sf. Ilie.

Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor".

Sfântul Ilie este ocrotitorul Forțelor Aeriene Române.

Lasă un comentariu